Asociația Unu și Unu, afiliată la The European Foundation for the Care of Newborn Infants (EFCNI), celebrează Ziua Internațională a Prematuritatii și anunță iluminarea în violet a unor clădiri de prestigiu din București și Iași în seara de 17 noiembrie.
Astfel, în București lumina violet va colora Palatul Parlamentului, clădirea Guvernului, clădirile de birouri Lakeview și Skytower, iar în Iași Maternitatea „Cuza-Voda”, clădirea Primăriei, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” și Universitatea „Cuza-Voda”.
“Pentru că prematurii sunt frumoși, speciali, perfecți, am ales să fim reprezentați în cadrul acestei acțiuni de clădiri de referință, frumoase și speciale din punct de vedere arhitectural, care schimbându-și culoarea pentru o noapte ne scot din normalitate și ne atrag atenția asupra acestui fenomen care afectează tot mai multe familii în România, dar și la nivel internațional” declară Corina Croitoru, fondator Asociația Unu și Unu.
Pe toată perioada lunii noiembrie, clădirile și instituțiile importante din întreaga lume vor fi iluminate în culoarea violet, desemnată la nivel internațional ca fiind culoarea prematuritatii, cu scopul celebrării copiilor născuți prematur și familiile acestora.
„Invităm publicul de a se alătura efortului nostru și de a spori conștientizarea în rândul populației prin realizarea unor poze (selfiuri) în fața clădirilor iluminate, în seara de 17 noiembrie și postarea lor pe rețelele de socializare folosind #voceaprematurilor #WPD2014 sau să distribuie fotografiile cu aceste clădiri iluminate pe https://www.facebook.com/pages/Micolino-comunitatea-părinților-cu-gemeni-prematuri-și-copii-frumoși/224054857726889 pentru a le ajuta să călătorească în jurul lumii și pentru a așeza România pe harta țărilor care susțin lupta împotrivă prematuritatii” spune Diana Gămulescu, Vicepreședinte Asociația Unu și Unu.
Foto: PR
Comments
You may also like
-
09 Sep
Homeschooling. Școala în afara sistemului
CopiiRaluca Bogdan s-a decis în urmă cu mai mulți ani să facă homeschooling cu fiica ...
-
22 Nov
Nevoile și drepturile copilului
CopiiNevoile copilului sunt universale: indiferent de locul în care trăiesc și mediul cultural din care ...
-
09 May
3 lucruri pe care trebuie sa le ai cu tine atunci cand iesi cu copilul in parc
CopiiVremea buna este asteptata cu mare nerabdare de catre noi toti, dar daca ar fi ...
-
17 Nov
Ziua internațională a prematurității
CopiiAsociația Unu și Unu, afiliată la The European Foundation for the Care of Newborn Infants ...