Vrei să fii soția mea?

07 February of 2013

Credit foto: Arhiva personală

Credit foto: Arhiva personală

„Ceva ce nu se uită, nu se învață, ci doar te surprinde și te face cea mai fericită.“ Așa a fost  momentul cererii în căsătorie pentru cititoarea noastră, Virginia Stroe. „Ne-am cu­no­s­­cut într-un mod inedit și tot așa
ne-am planificat și viitorul îm­preună. M-a cerut în căsătorie cu 3 zile înainte de nuntă, întrucât organizaserăm nunta
fără o cerere oficială în căsătorie. După ce ne-am mutat împreună, am stabilit, printr-o simplă dis­cuție, să facem nunta. În cadrul nunții noastre, la ora 12 noap­tea urma să se difuzeze un videoclip cu imagini din copilăria noastră și adoles­cență, până înainte de momentul nunții. În săptămâna dinaintea nunții, pe când filmam câteva cadre cu noi, care să com­pleteze videoclipul, iată că s-a produs și cererea în căsă­torie, de care eu nu știam nimic.
Așadar, m-a cerut în căsă­torie cu 3 zile înainte de nuntă, pe când filmam videoclipul cu pricina. Inelul a stat inițial ascuns la roata de rezervă a mașinii, apoi în portofel, în spațiul destinat monedelor.
Cei care filmau știau scenariul, diferit de ceea ce știam eu. Când trebuia să ne întâlnim la o răscruce de alei dintr-un parc și să ne așezăm pe o bancă, iar el trebuia să mă țină în brațe, îl văd că
se caută prin buzunare și se așază în genunchi. Eu eram de acum nervoasă, căci nu ne ieșea filmarea și să repetăm pe o căldură de 35 de grade nu era ușor.
Aveam de gând să opresc tot și să reluăm, când îl văd că scoate inelul și, cu o voce tremurândă, mă cere de soție. Dacă vă întrebați ce reacție am avut… Nu foarte spectaculoasă, căci, în loc să zic „da“ și să accept inelul, am întors capul și am început să plâng. Nu știam ce să fac, pentru că aveam emoții și, în plus, nu mă așteptam sub nicio formă, căci relația noastră nu stătea în simpla cerere în căsătorie. Însă a fost minunat, iar în tot acest timp filmarea a continuat…“

Fotolia_48365234_Subscription_XXL

Credit foto: © WavebreakmediaMicro / Fotolia

„Telefonul suna insistent. Era fostul meu coleg de serviciu, omul care avea 1001 probleme pe cap, nenorocirile lipindu-se de el ca metalul de magnet“, își începe mărtu­ri­sirea cititoarea noastră Elena Stan din jud. Prahova.
„«M-am săturat de singurătate, nu vreau să rămân singur toată viața! Te-am sunat să te implor să mă accepți, chiar dacă sunt un om greu de suportat!», mi-a spus el.
Cuvintele lui m-au șocat. Îmi spunea deschis că este greu de suportat, plus bârfele colegilor și amănuntele  pe care le aflasem în timpul petrecut împreună în același birou… Vorbele parcă erau înmuiate în lacrimi, vocea aceea mă implora, așadar, cu toate
că eram tentată să-i râd în nas sau să-i închid, am amânat răspunsul tăios,
îndulcindu-l:
«Nu cred că ești atât de greu de suportat, dar am nevoie să rămân singură până mă vindec de trecut!», i-am răs­puns. «Sper să nu dureze până la 80 de ani vindecarea ta», a glumit, mulțumit că refuzul nu fusese categoric!
Au trecut multe luni de la acea convorbire până când ne-am întâlnit câteva minute în parc. Radia de fericire, iar mâna îi aluneca discret de pe banca de lemn pe umerii mei. A trecut mult timp până la prima ceașcă de ceai savurată împreună, iar dacă o țineam în ritmul acesta îi dă­deam un răspuns la bătrâ­nețe, după cum anticipase… În vară am decis să-i acord o șansă, dar a reușit să mă amuze când mi-a spus categoric:
«Vreau să fii soția mea! Vreau o familie, înțelegi? Să știi că nu vreau o simplă aventură…»
Punea condiții de parcă ar fi fost o domnișoară de modă veche: să-l suport, chiar dacă este greu de suportat, să-l consider om serios și să nu-l tratez ca pe o simplă aventură. Era șocant de sincer, lucru pe care nu-l întâlnisem la niciunul dintre foștii iubiți. De-atunci,
la fiecare întâlnire mă întreba când
ne căsătorim.
Și iată că am pornit pe al cincilea an de când nu obosește să întrebe când se va so­luționa favorabil cererea lui. Îmi promite că va rămâne veșnic tânăr, iar eu am sfârșit prin a-l accepta, chiar dacă atrage nenorocirile și problemele vieții ca un magnet!“

Extra info
Iubirea e ca o floare
✽Se spune că nu uităm nicio­dată prima iubire. Cum am putea atunci să uităm momentul cererii în căsătorie, practic, clipa intrării într-o nouă viață? Sărbă­toriți-vă iubirea ori de câte ori aveți ocazia!
✽Sfântul Valentin, considerat astăzi patronul protector al îndră­gostiților, este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici, care a trăit în secolul al III-lea. După legendă, el ar fi cununat un păgân cu un creștin, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din gră­dina lui, a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare reli­gi­oasă” a perechilor de îndră­gos­tiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius al II-lea (268-270). De aceea a fost condamnat la moarte și exe­cutat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. Acum, în această zi se sărbătorește iubirea.

Material realizat de Cătălina Oprea



Comments

comments

Previous:

Mănăstirea Neamț

Next:

Masaje binefăcătoare

You may also like

Post a new comment