Vremurile pe care le trăim ne-au învățat și pe noi, românii, ce înseamnă „recuperare, recondiționare, refolosire“…
Nu mai e pentru nimeni un secret faptul că oamenii sunt mai săraci în ultima vreme și că se gândesc de două ori înainte să cumpere ceva. Este valabil pentru toate produsele de pe piață, dar mai ales pentru haine. Pentru că hainele se pot refolosi cu mare succes.
Au descoperit-o cu mulți ani în urmă orașele din Ardeal, unde au apărut primele magazine second-hand și târguri de haine vechi, și acum, mai nou, și sudul țării. De când a început marea criză, în București magazinele SH au apărut ca ciupercile după ploaie. De la Piața Iancului până pe Ștefan cel Mare, să tot colinzi prin magazine de haine second-hand. Unele dintre ele au articole atent selectate, numai branduri de renume, frumos aranjate pe umerașe ca în magazinele „normale“ și la prețuri ceva mai mărișoare. Altele, mai ieftine și fără pretenții, vând haine la kilogram, din grămezi dezordonate prin care trebuie să-ți croiești drum până ajungi să găsești ceea ce cauți. Ba chiar și străinii s-au prins că afacerea cu articole second-hand e foarte profitabilă: rețeaua de magazine second-hand „Mania“ este ținută de cetățeni bulgari.
Oricum ar fi, de pe Mihai Bravu până în Pantelimon, de la Gara de Nord până pe 1 Mai, din Gorjului până în Drumul Taberei, la tot pasul găsești buticuri second-hand.
Desigur, pentru mulți oameni există un prag psihologic ce nu poate fi depășit: cum să porți haine pe care le-a purtat altcineva, un necunoscut? Poate că avea o boală, în ziua de azi nu știi ce de unde iei…
Și e foarte adevărat: hainele la mâna a doua nu prezintă tocmai o garanție de sănătate.
„Ideea este să nu probezi hainele când le cumperi“, ne explică Mădălina, o împătimită a magazinelor SH. „Le cumperi, le speli acasă frumușel, abia apoi le probezi. În caz că nu ți-e bun ce ți-ai luat, poți face cadou unei prietene, cuiva. Oricum, la cât de ieftine sunt, chiar nu poți spune că ai înregistrat vreo mare pagubă. De încălțări SH, în schimb, e bine să te ferești, pentru că nu le poți spăla ca pe haine și atunci chiar că te poți alege cu ceva.“
Dacă cu detaliile de ordin practic am rezolvat-o, cum rămâne cu „rușinea“ de a te îmbrăca de la mâna a doua? Pentru majoritatea oamenilor a te îmbrăca de la magazine SH este un semn de sărăcie și decădere, care vine la pachet cu rușinea. Sunt persoane care nu-și mai permit shoppingul la mall, au descoperit SH-urile, dar nu recunosc. Este de regulă cazul persoanelor trecute de o anumită vârstă. Fetele tinere, în schimb, și persoanele care activează în domenii artistice sunt mult mai deschise pentru această nouă abordare vestimentară, mergând uneori chiar în totalitate pe un stil „vintage“.
Dar ce înseamnă „vintage“? Ei bine, este un stil aparte, retro, compus din haine originale, cusute în deceniile trecute: din anii ’60, ’70, ’80… Mult timp acest tip de vestimentație a fost purtat doar de un cerc de inițiați care aveau cultura modei. Moda vintage a ieșit pe stradă grație starurilor de la Hollywood, care au început să poarte astfel de haine încă din anii ’90. Vintage, un stil care implică o mare doză de creativitate, originalitate și curaj, a fost apoi repede preluat de designeri și de revistele de modă, care au creat un adevărat curent din el. Pentru stilul vintage nu ai nevoie de mulți bani, ci doar de bun gust și de ceva simț al modei.
„Motivul pentru care îmi plac hainele vintage sau second hand“, spune Andreea Diaconu, o studentă pasionată de modă, „este unul simplu: consider că nu mă potrivesc cu aceste vremuri, mi-ar fi plăcut să trăiesc în altă epocă. Îmi place mesajul acestor haine. Dar trebuie să recunosc și că nu pot fi un outsider sau împotriva societății de consum, așa că fac și eu combinații.“ Pentru că nu e totul să-ți iei o rochie retro și s-o porți ca atare, riscând să arăți cam demodată sau coborâtă dintr-un film de epocă, din alte vremuri. Adevărata artă constă în atenta combinare de piese vechi, retro, cu piese noi, în armonizarea întregii ținute.
E bine de știut că hainele second sunt mult mai ieftine în provincie. Adela Alexa, prietena Andreei, ne povestește că și-a luat din Tulcea o haină de piele nouă cu 20 lei și adaugă: „Personal, îmi cumpăr haine second-hand și vintage pentru că se întâmplă deseori să fie mult mai pe gustul meu decât cele din colecțiile noi. Sunt chiar mult mai bine lucrate și din materiale de calitate. Astăzi, de cele mai multe ori tendintele se îndreaptă într-un mod vizibil către kitsch.“
„Hainele sunt o formă de manifestare liberă a personalității,“ completează Andreea, „Iar felul în care le îmbinăm ține de imaginatie, feeling și de atitudine.“
Ivana Iancu
Comments
You may also like
-
30 Oct
Sindromul Tourette dincolo de mituri. Ce este si cum se manifesta
Din viațăÎn ultima vreme, tot felul de filme și seriale sunt decorate cu câte un personaj ...
-
04 Jul
Inainte de nunta, 10 intrebari esentiale despre bani
Alb și NegruInainte de nunta, 10 intrebari esentiale despre bani – Mai multe studii au dovedit ca ...
-
12 Jun
Cluj-Napoca, mândria Transilvaniei
CălătoriiO splendidă urbe a Ardealului, ce îmbină, într-un mod elegant, elemente din trecut cu simboluri ...
-
12 Aug
Poza perfectă cu telefonul mobil
Alb și NegruDe la un timp, scopul originar al fotografiei a fost într-o oarecare măsură modificat și ...