Vise erotice

03 February of 2016

Află ce simbolizează visele tale erotice…

Te trezești transpirată toată dintr-un vis ciudat – plin de sex și erotism – și numai gândul la el parcă te face să roșești. Pentru că partenerul tău din vis nu era partenerul din realitate, ci cu totul altcineva. Și parcă nici ceea ce făceați n-ai putea încadra ca fiind tocmai obișnuit.

Nu te speria, visul tău s-ar putea să nu aibă nimic de-a face cu sexul. Uneori visele indică faptul că viața noastră stă prea mult sub imperiul rațiunii și că ar trebui să facem loc și sentimentelor.

Iată cele mai frecvente motive erotice din vise și ce se află în spatele lor

Cu un cunoscut
Vai, bărbatul cu care ai trăit orgasme extatice este o persoană tabu (cumnat, unchi, medic)? Sau cineva pe care nu l-ai dori nici dacă ar fi ultimul bărbat de pe lume?
Acest tip de vis nu înseamnă că îl adori pe bărbatul interzis, ci că ai potențialul de a descoperi ceva interzis: sentimente, pasiuni, pofte – chiar și în afara patului.

Cu o femeie
Rotunjimi delicate, piele moale, tandrețe pură – aproape orice femeie a visat măcar o dată în viață cum ar fi să facă sex cu altă femeie.
Astfel de vise sunt rareori un indiciu al unei homosexualități latente, ci ne pun în față o oglindă: ce-ți  dorești în pat?
Sfat: ia-l pe partenerul tău în această călătorie…

În trei
Să fii mângâiată și adorată de doi bărbați, să fii obiectul dorinței lor, să fii în centrul acestui joc frumos.
La femei acest vis nu este atât de frecvent ca la bărbați. Visul îți arată că ești o persoană deschisă și sigură pe sine, care își cunoaște nevoile și ia ce îi trebuie. Uneori în spatele acestui vis se asunde dorința de a fi și mai admirată.

Jocuri cu cătușe
Chiar dacă multe femei se dau în vânt după acest tip de joc erotic, dorința de supunere apare de obicei în cazul femeilor care au multe responsabilități în viața cotidiană.
Poate că îți dorești, pe ascuns, să renunți la tot, să te lași în voie, să cazi, să pierzi controlul sau să-l lași în seama altcuiva.

Voyeurism
Stai la fereastră și nu-ți poți lua privirea de la vecinii care se sărută pasional, iar acest lucru te excită enorm.
Aceste vise arată că și tu ai vrea să fii ceva mai neinhibată, ai vrea să te abandonezi în brațele partenerului. Ai nevoie să te dezlănțui, să pierzi un pic controlul!

Să fii plătită pentru sex
Un străin te abordează, te ia cu el și faceți sex lipsit de inhibiții, într-un loc nu foarte rafinat. La sfârșit îți lasă pe pat bani pentru serviciile prestate. În acest vis este evident vorba despre putere: puterea de a-l determina pe un bărbat să facă ce vrei tu. Visul poate indica și faptul că îți dorești mai multă libertate, în pat sau în general, în viață.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Ramaneti impreuna dupa infidelitate?

Next:

Acea durere de cap numită migrena

You may also like

Post a new comment