Zburdând prin încăperi și holuri largi de firmă. Iubită și răsfățată de toți angajații, femela de boxer tigrat a devenit, cu timpul, un simbol.

Foto: Arhiva personală Val Iacob
Val Iacob, art director al unei importante companii distribuitoare de produse farmaceutice, intră în această redusă categorie. Zilnic, el o aduce la birou pe Tasha, o femelă de boxer tigrat, cu pedigriu, energică și prietenoasă, posesoare a unui pompos nume de concurs: Piaf Vom Kaiserfelsen, o „titulatură“ care îi șade bine câștigătoarei unui campionat național de frumusețe. Toți cei care petrec câteva minute în compania Tashei consideră prezența animalului benefică în cadrul firmei, apreciind perioadele de relaxare și repausul intelectual pe care îl oferă cele câteva minute de joacă cu ea.
Cu toate că are acces neîngrădit în birouri, Tasha stă doar afară în lunile călduroase ale anului, petrecând o mare parte a timpului tolănită printre straturile cu trandafiri și stropită fiind de aspersoarele aflate în funcțiune. Deși nu latră, femela de boxer știe să comunice perfect prin intermediul mârâitului înfundat sau al pufnitului din fălci atunci când anumite comenzi îi lezează dorințele sau pronunțatul său spirit independent. Totuși, motivele pentru care a fost cumpărată de Val, pentru a-i ține companie fetiței sale de numai 4 ani, au fost legate tocmai de caracterul blând și grijuliu, specific rasei. Micuța a ajuns ca datorită cățelei să iubească tot mai mult animalele, devenind sociabilă și curajoasă. Chipul Tashei, cu ochi rotunzi și ușor melancolici, stârnește zâmbetul prin contrastul oferit de atitudinea sa permanent vioaie. Toate aceste însușiri și avantaje nu îi sunt calități exclusive, dar constituie argumente pentru toți cei care doresc, pe viitor, să beneficieze la locul de muncă de prezența încântătoare a unui patruped, fie el de rasă sau doar un simplu câine comunitar.

Foto: Arhiva personală Val Iacob
-SOCIABILĂ, datorită faptului că a crescut alături de angajații companiei, devenind, cu timpul, deosebit de prietenoasă și de comunicativă;
-DE ÎNCREDERE, calitate dovedită în compania Emei, fetița care are acum
7 ani și alături de care se joacă zilnic.
-RELAXANTĂ prin comportamentul său, fiindcă reușește foarte ușor să detensioneze atmosfera din firmă, devenind automat un pol al atenției.
Cristian Niculescu
Comments
You may also like
-
07 Jun
Aspecte astrale în perioada Gemenilor (21.05 – 21.06)
HoroscopLuna Gemenilor va fi plină de comunicare, pentru că acum s-au adunat în acest semn ...
-
21 Jan
Sfaturi de psihologie
PsihologieCând te afli într-un impas, nu trebuie decât să spui. Specialiștii noștri îți vor da ...
-
21 Feb
Pe locuri, fiți gata, SHOPPING!
x-IoanaÎncepe perioada în care marile magazine fac reduceri la colecțiile de vară! Rochii, topuri, șorturi, ...
-
31 May
(P) Fii parte din măreția spectacolelor maestrului ANDRÉ RIEU!
x-IoanaPeste câteva zile, marele violinist revine la București cu un nou program muzical. Pe 11 ...