Sex in trenul spre Viena. Povesti adevarate

15 March of 2016

Ușa spre vagonul- restaurant a fost, pentru ea, intrarea într-o altă lume…

Hello! Please…“ Laura încerca, fără succes, să moțăie. Japoneza cu bluză pe care era imprimată o pisică întindea un telefon mobil spre ea. Oare pe asta o chema Suki? Nu contează, cele patru femei din compartimentul ei arătau toate la fel. Laura luă telefonul, spuse „Smile!“ și tinerele japoneze se apropiară unele de altele și zâmbiră pentru poză. Chicoteau încă de când se urcaseră în tren.

Laura oftă. Trenul de noapte era cea mai ieftină modalitate de a ajunge la prietena ei din Viena. Sigur, ar fi trebuit să-și rezerve un loc la cușetă, pentru că bănuia că nu va sta prea confortabil într-un vagon obișnuit. Numai că nu se așteptase să vadă turiste străine în tren și era prea mult pentru ea. A ieșit pe culoar. La vagonul-restaurant aveau cu siguranță ceva de băut, poate reușea să adoarmă dacă consuma o bere la cutie.

Laura traversă două vagoane obișnuite și un vagon de dormit, unde chefuiau niște suporteri de fotbal.
Următorul vagon era închis. Privi geamul decorat cu ornamente. Oare era vagon de clasa întâi? Tocmai se gândea să  se întoarcă în vagonul ei, când ușa se deschise. În fața ei se afla cel mai luxos vagon-restaurant pe care-l văzuse vreodată.
Fețe de masă albe, porțelan fin, pahare de cristal, care străluceau elegant în lumina lustrelor.

Doar o masă era ocupată, la care stăteau de vorbă un bărbat și o femeie. Arătau ca și cum coborâseră dintr-un film de epocă. Ea era într-o rochie lungă și roșie, el într-o jachetă de catifea. Amândoi își îndreptară privirea spre ea. Ochii bărbatului alunecară pe corpul Laurei, privirea i se simțea aproape ca o atingere.

„Aveți rezervare, stimată doamnă? Mă tem că la ora aceasta bucătăria nu mai poate pregăti un meniu.“ Un chelner în livrea o privea neîncrezător. „Voiam doar o bere la cutie“, zise ea și zâmbi. „O… bere?“, repetă el uimit. Femeia în roșu se ridică și veni lângă ei. „Doamna este oaspetele nostru. Mai adu un pahar“, îi spuse ea chelnerului. Apoi o întrebă pe Laura: „Poate că agreați și șampania? Sunt Thea von Grashoff. Iar acest domn este Anton Gurlitzer, scriitor și călător în Orient. Ceea ce se poate observa după haina otomană.“

Anton dădu din cap. „Persană, draga mea.“ Apoi o privi pe Laura în ochi, o privire care Laurei îi dădu fiori. „Călătoriți cu noi până la Constantinopol?“, întrebă el.

„Adică Istanbul“, spuse Laura ușor iritată. El ridică din sprâncene. „Și, oricum, nu înțeleg, trenul merge în altă direcție…“
Chelnerul aduse paharul. Anton i-l întinse Laurei, degetele sale îi atinseră podul palmei. „Să bem pentru celebrul tren  în care ne aflăm. Orient Express, care de patru ani face legătura cu Constantinopolul.“ Cu ochi strălucitori, continuă: „În câteva zile vom ajunge acolo. Eu voi fi la începutul unei alte călătorii, care mă va purta spre deșerturi îndepărtate. Iar Thea va ajunge la soțul ei, care o așteaptă cu nerăbdare.“ Thea râse. „Soțul meu, exact. Cu asta s-a clarificat totul. Cred că mă voi retrage acum.“ În timp ce pleca, îi șopti Laurei: „Aveți grijă. Are focului deșertului în ochi. Multe s-au ars…”

Laura bău din paharul cu șampanie. Bărbatul o neliniștea. Părea să-i deguste fiecare centimetru din corp cu ochii. „Ce veți face în deșert?“, întrebă ea. „Voi căuta un manuscris persan legendar, în care se vorbește despre arta iubirii fizice.“ Laura își ținu respirația. „A, da?“, făcu ea. El râse. „Se spune că acolo scrie că chiar și numai privirile pot declanșa plăcerea trupească.“

Laura se ridică, tipul era cam nebun. „Trebuie să plec“, murmură ea.
Anton se ridică și el. „Vă conduc la compartimentul dumneavoastră.“ Laura îi evită privirile. Chelnerul le deschise ușa și Laura se grăbi să iasă. Dar nu ajunse în vagonul de dormit plin de suporteri de fotbal. Pe pereți lucea un lemn întunecat. Rămase locului, simțind apro-pierea electrizantă a lui Anton. „Ne aflăm în fața cabinei mele“, șopti el. O sărută pe ceafă. Apoi deschise ușa și o lăsă să intre prima.

Patul era deja făcut. Pe perete atârna o oglindă de cristal. O ușă pe jumătate deschisă lăsa să se vadă baia cu armături aurite. Anton o întoarse pe Laura spre el și îi ridică ușor bărbia. Când privirile li se întâlniră, ea simți cum îi explodează ceva în pântece. „Dezbracă-te“, o rugă el. Ea se supuse, în timp ce el o privea. Ochii săi îi mângâiau corpul asemeni unor limbi de foc. În sfârșit, se ridică și veni spre ea. O prinse de șoldurile goale și își lipi gura de buzele ei.

Bătaia în ușă se auzea ca un sunet venit de departe. „Trezirea. În 15 minute ajungem la Viena“, spuse o voce în limba engleză. Laura se trezi brusc. Se afla în compartimentul ei, întinsă pe banchetă. Alături erau două cutii mici de bere, goale. Se ridică în capul oaselor, încercând să-și amintească cum a adormit și când. Ceva alunecă la podea. Se aplecă și-l ridică. Era un meniu vechi, scris de mână, cu emblema unui leu…

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Curatenia de primăvara – baie si bucatarie

Next:

Cercul de lectura. O poveste din trecut

You may also like

Post a new comment