Sa traim inteligent

10 December of 2009

Pupici, pupici sau o strângere de mână?

Cu ajutorul sfaturilor noastre veți evita gafele la locul de muncă sau în societate

Tinerii îi salută pe vârstnici și domnii pe femei? „Ioana“ vă explică:

Așa sunt prezentați oamenii unii altora:

La locul de muncă este respectată ierarhia. Noul angajat este prezentat șefului: „Domnule Constantinescu, dânsul este noul nostru angajat domnul Niculescu. – „Domnule Niculescu, directorul nostru domnul Constantinescu.“ Între prieteni, bărbatul este prezentat femeii. „Veronica, îmi permiți să ți-l prezint pe Alex?“ – „Alex, ea este Veronica.“

Cum procedăm dacă am uitat numele partenerul de discuție?  

Dacă am fost prezentați, putem să ne scuzăm: „Mă scuzați, nu v-am înțeles numele.“

La locul de muncă vă puteți salva cu următoarea formulă: „Sunteți amabil să îmi dați o carte de vizită?“

Când dăm mâna?

Important: cel „mai mare în grad“ – de regulă este doamna și/sau persoana mai vârstnică – decide dacă răspunde verbal, cu o înclinare a capului la un salut sau dacă „permite mai mult“. Exemplu: intrând în biroul unui coleg mai vârstnic, lăsați o anumită distanță, îl salutați și așteptați să vedeți dacă vă întinde mâna.

Pupicii sunt rezervați prietenilor buni și se acordă în următoarea ordine: întindeți partenerului mâna dreaptă, cu mâna stângă îi atingeți ușor brațul, îl sărutați pe obrazul drept, apoi pe cel stâng.

Mobil, internet, telefon: Și aici pândesc capcanele comportamentale

Aproape toată lumea știe că mai întâi bați la ușă, apoi intri, că trebuie să ridici cotul de pe masă atunci când mănânci, că… Tehnica modernă, internetul, telefonul mobil ne întind alte capcane. „Ioana“ vă sfătuiește cu plăcere:

Îmi este permis să vând pe internet cadourile care nu îmi plac? Nu. Gestul echivalează cu o palmă dată celui care v-a făcut cadoul. În afară de asta: până la urmă se va afla. Este indicat să folosiți cadoul de care nu aveți nevoie pentru un scop nobil, dacă sunteți sigură că nu se va afla. Sfat pentru cei care doresc să facă un cadou: încercați să aflați ce își dorește persoana respectivă sau ce îi lipsește. Este mai bine să procedați așa, decât să faceți un cadou lipsit de utilitate.

Pot să anunț per SMS nașterea copilului? Tinerii părinți doresc să își împărtășească cât mai repede bucuria. Un SMS trimis prietenilor este acceptat. În comunicarea cu rudele este indicată convorbirea telefonică. Ar fi bine să transmiteți vestea în scris.

Îmi este permis să contramandez o întâlnire printr-un SMS? Dacă trebuie să o contramandați în „ultimul moment“, ar fi bine să dați un telefon. Astfel de contramandări se vor evita. Ele sunt o impoli­tețe față de persoana care vă așteaptă.

Produsele bio – ce înseamnă ele

Produsele bio sunt la modă. Dar mai sunt, de multe ori, și greu de găsit, iar aproape întotdeauna au prețuri mari. Oare, într-adevăr, merită efortul?

 

Bio înseamnă mai sănătos? Studiile au demonstra că produsele bio sunt mult mai puțin contaminate cu pesticide decât cele din culturile clasice. Dacă în ele există mai multe vitamine și minerale este, însă, discutabil.

Bio înseamnă un gust mai bun? Testele au demonstrat că următoarele: cine consumă produse bio este convins că face ceva bun pentru el – și din acest motiv va găsi că produsul are un gust mai bun.

Bio înseamnă un mediu mai protejat? Într-o cultură bio se vor găsi mai multe râme, melci, insecte, astfel încât ecosistemul nu este atât de afectat. De exemplu, pentru o cultură de melci, pământul trebuie să nu fi primit îngrășăminte timp de doi ani, pentru a putea fi declarat bio. Pe de altă parte, foarte multe produse bio sunt importate și aduse de la distanțe mari, ceea ce nu este foarte bine pentru mediu.

Ponturi utile

Mucegaiul pe alimente – o problemă

Pâinea

Pâinea afectată se elimină. Spațiul de depozitare se spală cu oțet. Resturile favorizează dezvoltarea mucegaiului. Pâinea albă se păstrează mai bine în frigider.

Brânza

Dacă apar pete de mucegai pe brânza proaspătă, atunci o aruncați. La brânza uscată se taie și se aruncă zona afectată.

Dulcețurile

Dacă au un conținut de zahăr mai mare de 50%, scoateți cu lingurița zona afectată. Dulcețurile dietetice se vor arunca.

Fructele

Cele cu un conținut ridicat de apă se aruncă. Micotoxina patulin contaminează toată fructa.

Comments

comments

Previous:

Cine salvează o viață, salvează lumea

Next:

Steaua norocoasă a Joanei Benedek

You may also like

Post a new comment