Relatia tata-fiu

10 August of 2016

Relația tată-fiu – Fiecare copil are un model în părinții săi, iar relația dintre cei doi este foarte importantă pentru evoluția celui mic.

Într-o familie există 4 relații care contează foarte mult: relația soț-soție, mamă-copii, tată-copii și relația fraților între ei. Dacă de celelalte relații am mai vorbit, cea între tați și fii nu are atât de multă vizibilita­te, dar asta nu o face mai puțin importantă.

De ce e importantă relația tată-fiu?
Toți băieții sunt influențați de tații lor,
indiferent că recunoaștem sau nu. Băieții învață, în primul rând, să fie bărbați de la tatăl lor, pentru că el reprezintă principalul model masculin care stă la baza formării personalității.
De multe ori, relația tată-fiu nu este așa de vizibilă. Dar asta nu o face nereală sau neimportantă. Dacă un tânăr se uită la tatăl lui cum interacționează cu mama lui, învață despre respect sau despre lipsa acestuia, precum și modalitatea de in­ter­ac­țiune a bărbaților cu femeile, a gestionării conflictelor și diferențelor dintre ei. Totodată, uitându-se la tatăl lui cum in­terac­ționează cu ceilalți băr­bați (zi de zi), va învăța despre cum vorbesc aceștia, cum relațio­nează unul cu celălalt și cum gestionează ei
temele masculine. Înțe­legând că influ­ența tatălui asupra fiului se produce în timp și nu se petrece de la sine, tații se vor gândi poate mai profund la relația cu fiii lor și vor încerca să ia această relație din ce în ce mai în serios.

Cum poate fi 
stimulată relația?

Tată-fiu în prima copilărie

Baza unei relații tată-fiu trebuie să fie solidă și concretă. Este foarte ușor să te conectezi emoțional cu un copil, de aceea un tată trebuie să înceapă să ofere gesturi calde, să se joace, să iasă în aer liber sau la masă în oraș de când e copilul mic. Toate aceste acțiuni ve­nite din partea adultului înseamnă mult pentru orice copil, fie el fată sau băiat.

O relație stabilită între mamă și fiu, care de obicei este centrată pe grijă și tandrețe, este diferită față de relația tată-fiu, care se axează mai mult pe partea practică a veții de zi cu zi și pentru a-l pregăti pe băiat să facă față vieții reale.

Tată-fiu la pubertate-adolescență

Viața devine diferită pentru un băiat. Cum acum nu mai poate discuta cu mama orice, tânărul adolescent este în căutare de o companie constantă în care să aibă încredere, dar și de cineva care să-l sfătuiască. Dacă un tată creează o manieră relaxată de relaționare cu fiul, în care acesta din urmă să poată vorbi orice cu tatăl lui despre viață, va fi ușor pentru un băiat să devină independent. Cum acest stadiu de dezvoltare este crucial pentru viitorul bărbat, este foarte important ca tatăl să fie un model și exemplu pentru fiul lui.

Tată-fiu în perioada adultă

Când un copil crește, rolul tatălui și cel al fiului se inversează, este rândul fiului să răspundă cu responsabilitate la nevoile tatălui și fiul e cel care hrănește relația. Când tații și fiii lor petrec timp de calitate împreună, pot să dezvolte o relație mai apropiată. Totodată, tați și fiii pot să aibă o relație apropiată când băieții sunt educați într-un mod afectuos, cu respect și disciplină.

Cum creezi o 
legătură puternică?

Petreceți timp împreună și dezvoltați interese comune. Cea mai bună modalitate de a dezvolta o relație benefică tată-fiu este de a efectua activități împreună. Aceasta este modalitatea principală prin care arăți copilului că îți pasă de el. Când un tată își sacrifică timpul liber pentru a juca fotbal sau a
repara ceva prin casă cu fiul sau a merge la un spectacol, îi demonstrează practic cât de importantă este relația cu fiul.

Stabiliți limite clare în relație

A induce disciplina într-un mod afectuos arată băieților că tații sunt interesați de formarea caracterului lor. Casey spune că este important ca băieții să respecte autoritatea, iar acest lucru îl învață îndeosebi din relația cu tatăl. Ei învață că există con­se­cințe ale comportamentului lor, le comunică importanța controlului și a gândirii înainte de a acționa. A stabili limite rezonabile și așteptări clare face parte din efectele pozitive ale educației ta­ți­lor asupra fiilor lor.

Învățați-i respectul

Modelând respectul în relații, tații demonstrează reacții adecvate și exprimarea afecțiunii în legătura cu fiii lor. Comunicarea emoțiilor pozitive și controlul celor negative arată băieților cum să-și exprime sentimentele într-un mod sănătos. De asemenea, este responsabilitatea taților de a învăța băieții să valorizeze femeile și să nu le considere obiecte; așa cum își tratează un tată soția, așa va învă­ța băiatul să aibă sau nu relații bune cu femeile în viitor. Arătând respect mamei băiatului, nu numai că va ști să respecte femeile la rândul lui, dar va învăța să asigure și un climat de acceptare, siguranță și încredere în familia pe care o va forma în viața adultă.

Concentrați-vă pe comunicarea dintre voi

Mass-media este plină de mesaje negative. Numai dacă privești reclamele, vezi bărbați frumoși, cu mușchi, puternici și de neclintit. Aceste mesaje pot crea un sentiment de inadecvare. Rolul taților este să deschidă ochii băieților asupra lucrurilor și valorilor cu adevărat importante în viață și pentru viitorul lor.

Nu vă fie teamă de discuțiile „mari“, cum ar fi sexul

Pentru un tată este important să fie deschis cu băiatul lui și să încurajeze conversațiile care îl vor ajuta în viitor să dezvolte atitudini sănătoase despre sex și fete, în general. Dacă tații au o relație solidă cu fiii lor, aceștia vor ține cont de discuțiile cu persoana apropiată din familie și nu de mesajele zilnice cu care sunt bombardați de mass-media, internet, colegi etc., ce nu sunt întotdeauna obiective sau corecte.

Știe fiul meu cât de mândru 
sunt de el?

Orice băiat are o nevoie profundă de a fi confirmat de tatăl lui. El are nevoie să se formeze cu încredere în sine care să-i permită nu numai să supraviețuiască, dar să și lupte să reușească în tot ce și-a propus. Copilul trebuie să știe că tatăl lui e mulțumit de el nu pentru ce face, ci pentru ceea ce este. Și băieții au nevoie de o vorbă bună, de încurajare, de o bătaie afectuoasă pe spate, la momentul potrivit etc. Răceala și distanța le va submina încrederea. Un mic dejun special tată-fiu în oraș, o plimbare cu mașina în doi poate însemna mult pentru copil.

„Comunicarea permanentă între tată și fiu îi va transmite mesajul că este important și iubit. Iată valorile pe care le va transmite, la rândul său, copiilor lui și le va asigura condiția pentru reușită.“ ( Roland Warren)



Comments

comments

Previous:

Ce substanțe cancerigene inhalează cei care fumează țigări electronice

Next:

Galben – Mai multă veselie

You may also like

Post a new comment