Regina noptii – povesti de viata

22 July of 2016

Pe urmele unui 
motan de țară, 
Corina pătrunde 
într-o grădină a rozelor și pasiunilor amețitoare

Cerul se întuneca peste munți și Corina se amuza ascultând cântecul greierilor, care domina toate sunetele, până și conversația politicoasă din sufrageria micului domeniu. Își dusese părinții într-o călătorie prin Auvergne; poposiseră la un conac din secolul XVII, restaurat de o pereche de pensionari din Paris și transformat în pensiune. Parfumul de iarbă al serii o scoase pe Corina în curte.

De pe aleea principală o fixau doi ochi pătrunzători. Era un motan gri, cu aer de vânător, genul de pisică pe care nu o vezi decât la țară. Vânătorul o privi intens de parcă ar fi vrut să-i transmită ceva; apoi o zbughi brusc pe o alee laterală. Corina își urmă călăuza și se trezi într-o zonă a parcului pe jumătate sălbăticită. Vânătorul se învârtea pe sub un copac, aștep-tând-o. Apoi o zbughi din nou, adâncindu-se pe aleile năpădite de vegetație. Corina fugi și ea după el, dar nu îl mai găsi. Se uită în jur: peisajul cartezian din grădina domeniului fusese înlocuit de tufe dezordonate de trandafiri și soc; prin hățiș se ghiceau un zid vechi și o poartă de fier forjat plină de rugină. „Ha!“, își spuse. „Ca în Frumoasa din Pădurea Adormită! Poate găsesc vreun prinț adormit…“ Apăsă pe clanța care scoase un scârțâit prelung. „Asta s-a auzit până-n sufragerie”, se gândi, dar gândurile-i stătură-n loc când dădu cu ochii de cel mai minunat rozariu pe care-l văzuse vreodată. Erau acolo toți trandafirii din lume, în culori incredibile, ițindu-se de peste tot, din cer și de pe pământ, într-o aparentă neorânduială, o frumu-sețe tulburătoare și un parfum ap-roa–pe agresiv. La câțiva metri în fața ei se afla un bărbat aplecat deasupra unei tufe de trandafiri, atât de absorbit, încât nici nu o observase.

Corina îl studie cu atenție. Bărbatul tăia florile, iar mâinile lui se miș-cau precis, alegând rozele cu o atenție și o blândețe demne de o cauză mai bună, îi trecu ei prin cap. Se pomeni visând cum mâinile acelea îi atingeau corpul și o trecu un fior de plăcere. Grădinarul tocmai își strângea părul lung și castaniu cu o fundă satinată; trebuia să admită că nu mai văzuse bărbat care să combine atât de grațios o cămașă XXL cu niște pantaloni ultra-strâmți și mulați, să zicem XXS. Înghiți în sec, își drese vocea și încercă un: „Bonsoir! Aveți aici o grădină magică, văd.“ Dar în clipa următoare în pieptul ei se propti țeava unui pistol lung, de modă veche; grădinarul își în-cleștase mâna pe o armă, căreia i-ar fi stat mai bine la muzeu, și o sfredelea acum cu ochi sălbatici. „Hei, ce te-a apucat?“, strigă Corina, cu mâinile sus. „Stau la conac, mă plimbam, o pisică m-a adus aici.“

El făcu un pas înainte. „Pisica, deci. Să cred așa ceva?“ Îi cercetă atent chipul, iar ochii lui albaștri aveau intensitate… dar nu era nebunie, era altceva… Corina se înfioră din nou, nici ea nu mai știa dacă de groază sau de pasiune. „Trandafirul pe care tocmai l-ai aruncat era foarte frumos“, spuse ea, cu toată blândețea de care se simțea în stare. „Se numește Regina Nopții și e foarte rar“, răspunse el într-un târziu, lăsând jos pistolul și apucând din nou roza; acum îi strângea tija și degetele-i sângerau. Ochii lui nu părăsiseră o secundă ochii Corinei. „Nici la Paris nu am văzut rozariu mai tulburător“, continuă ea, iar el se albi. „Parisul se scaldă în sânge, ghilotina nu contenește nici zi, nici noapte, mânată de diavolul Robespierre; revoluția-și devorează copiii!“ Din ochii lui și încă de mai departe, din adâncuri, vorbea groaza. Corina îi resim-ți teroarea și se înfioră încă o dată, de un pericol abia ghicit. „Asta a spus-o Danton”, zise ea. „L-ai cunoscut? Eram prieteni, ar fi trebuit să fiu lângă el, pe eșafod. Am fugit din Paris în ultima clipă“, spuse el, plecând capul. Corina îl apucă de braț. „Și pe Robespierre îl așteaptă eșafodul. Regimul terorii o să cadă“, îi șopti ea. „Teroarea, niciodată“, rosti el. Își ridică din nou ochii spre ea și chipurile li se atinseră. Corina nu mai rezistă impulsului de a-i săruta buzele; i se păru că trece o eternitate până ce el răspunse. Și atunci o înlănțui cu brațele: „Se întunecă. Acum nimeni nu mai scapă de Regina Nopții; parfumul ei ne stăpâ-nește.“ Corina îi șopti: „Hai, iubește-mă! Aici, acum.“ El căzu în genunchi și, fără să-i dea drumul, îi spuse încet: „Am văzut moartea cu ochii. Dar aici, în tine, simt cum freamătă viața.“ Mâinile lui nerăbdătoare începură să alerge pe trupul Corinei și curând se prăbuși și ea în genunchi, acoperindu-l cu sărutări. Când el se aplecă asupra ei, culcând-o pe nisipul fin, Corina avu timp să zărească ușor cu coada ochiului motanul vânător pășind mlădios pe alee…

Citeste si:
Focul din munți – povești de viață
Palatul plăcerilor – povesti de viata

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Purtați-vă frumos unii cu alții!

Next:

Un elixir al dragostei – povesti de viata

You may also like

Post a new comment