Palatul plăcerilor – povesti de viata

13 July of 2016

Iubea arta, dar nu și-a imaginat vreodată pasiunea pe care putea să i-o declanșeze un artist…

Aurora respiră avid aerul răcoros al vechiului Palazzo, care adăpostea acum galerii de artă renascentistă. Era a șasea zi petrecută în arșița și larma Veneției de vară, cotropită de turiști, și simțea nevoia imediată de puțină răcoare. E drept că alesese acest oraș superb ca destinație pentru vacanța ei estivală tocmai pentru această animație. Abia se despărțise de bărbatul cu care credea că urmează să se căsătorească și-și propusese să petreacă două săptămâni într-un loc aglomerat, dar unde să-și potolească și setea de artă.

Nu mică i-a fost mirarea când intră în sală: era singura vizitatoare a expoziției de nuduri din secolele XV și XVI. Era prima oară când i se întâmpla asta în miezul verii venețiene, așa că își propuse să savureze momentul. De pe pereții aflați în penumbră se desprindeau siluete senzuale, perfecte, de bărbați și femei. Aurora resimțea un soi de excitație difuză pe care n-o mai avusese niciodată, deși ochii ei contemplaseră până acum nemumărate nuduri. Se gândea deja dacă ar trebui să pună acest efect pe seama luminii speciale sau pe seama artei renascentiste care măgulea și glorifica trupul, dar și spiritul omenesc. Atunci simți în spatele ei o prezență și se întoarse. O privea un bărbat care înaintase tăcut prin sală și acum era chiar în spatele ei.

Nu era prea înalt; avea un păr frumos, castaniu, mâini nervoase și ochi negri scânteietori. El îi adresă un zâmbet cald, dar în ochi se citea un fel de distanță, de parcă ar fi vrut să o evalueze. „Ești Aurora, noul model, nu-i așa?“ Ea se încruntă puțin, dar el continuă netulburat: „Mă bucur și sunt onorat că am privilegiul de a te picta. Acum scoate-ți hainele și fă-te comodă aici, pe canapea.“ Aurora înghiți în sec. Nu știa de unde să înceapă și cum să-și exprime mai bine indignarea. Ce voia omul asta de la ea? Și, pentru Dumnezeu, de ce arăta așa ciudat, de parcă tocmai coborâse dintr-unul din­­­tre tablourile de pe pereți?!

Percepându-i, în sfârșit, neliniștea, băr­­­batul se grăbi să explice: „Îmi cer mii de scuze, nu am vrut să te tulbur. Sunt Giulio Martelli. Cele mai multe dintre lucrările artistice pe care le admiri aici îmi aparțin. Nu mă înșel când prespun că ești una dintre doamnele care au venit să le pictez, nu-i așa …?“

Aurora îl cercetă a doua oară. Deci omul ăsta ciudat avea intenția să o dezbrace și să o picteze. Desigur, ar fi trebuit să lămurească imediat situația, să îi explice că e vizitatoare și eventual să se retragă de acolo. Dar ochii lui Giulio și clarobscurul sălii o făcură să mai aștepte puțin cu justificările.

Destul încât să se imagineze într-unul dintre acele tablouri… Așa că Aurora începu să-și desfacă nasturii de la bluză, simțindu-se din ce în ce mai excitată de ideea de a se tolăni goală în fața șevaletului răsărit acolo, de te miri unde. Răcoarea sălii o înfioră. Simțea că se desface, că parcă înflorește, aprinsă de ochii pictorului, care acum zâmbea mulțumit pre­­­gă­­tindu-și pensulele și culorile. Se cuibări pe canapea ca o pisică leneșă, căutând cea mai plăcută poziție, cuprinsă de un elan senzual care nu-i dădea pace.

Începea să înțeleagă de ce toate nudurile acelea erau atât de puternice și de pline de viață. Acest Giulio o făcuse în câteva minute să se simtă mai atrăgătoare decât se simțise cu oricare dintre băr­bații pe care-i cunoscuse în viața ei. Acum el era absorbit de șevalet și ea îi dibuia gândurile care-i treceau prin cap. Îi surprinse expresia feței și observă fruntea lui mare, umbrită de o buclă.

Deodată el se opri din pictat. Făcu un pas spre canapeaua Aurorei: „Brațul ăsta ar trebui să stea puțin mai sus“, zise el, manevrând-o cu ușurință. Dintr-odată, neîndemânatice, degetele lui îi atinseră ca din greșeală sânul drept, declan­șându-i o senzație de descărcare electrică în tot corpul. Aurora avu o clipă impresia că s-a cutremurat vizibil… Oricum, îi scăpă un geamăt ușor. El o privi scurt în ochi, dar ea aproape că nu-i mai distingea trăsăturile, simțea doar un flux imens de energie care 
curgea între ei, îi străbătea. Aurora își schimbă din nou poziția aproape involuntar, acum cu mâna jos pe șold și buzele ușor întredeschise.

Giulio știu că nu mai avea nimic de așteptat. Lăsă șevaletul deoparte, se apropie de ea și o sărută fierbinte. Un geamăt umplu cupola străvechiului Palazzo, tulburându-i încă o dată pe zeii goi de pe pereți…

 

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Laleaua neagra – povesti adevarate, povesti de viata

Next:

Depistarea bolilor gingiei

You may also like

Post a new comment