Nicu Covaci

08 January of 2010

Foto: Arhiva personală Nicu Covaci

Nicu Covaci muzicianul, așa cum îi place să își spună, nu mai necesită nicio prezentare. Determinat să își părăsească țara în urmă cu mai bine de trei de­cenii, cu libertatea furată de un regim comunist distructiv, artistul de azi simte, iubește și creează românește cu o hotârăre și o pasiune incredibilă.

Cum îmbinați pictura cu muzica?
Când am o anumită stare, mă exprim indiferent de mijloacele de expresie, că e vorba de chitară, voce, pensulă, culoare sau formă. Dar trebuie să am acea stare. În ultimii ani am început zeci de lucrări de pictură pe care nu am mai putut să le termin, fiindcă nu am avut timpul și starea necesară. Dar intenții există… „Drumul spre iad e presărat cu intenții bune“, nu?

Câteva cuvinte despre concert?
Concertul fiind pe data de 1 decembrie 2009, ne-am decis să facem o lucrare legată de acest popor, despre locul pe care îl ocupăm pe lume, în Balcani. Se va inspira din tradiția și cultura românească. Așa cum a făcut Enescu, care s-a inspirat din folclor, făcând rapsodiile, noi am spart gheața în anii ’70 cu un gen nou de muzică etno, primul disc chemându-se „Cei ce ne-au dat nume“. M-am decis să încerc, sper să-mi reușească așa cum visez, o sinteză între ce a făcut Enescu și „Cei ce ne-au dat nume“. Acest prim album se divide în patru părți, cele patru anotimpuri, la care se adaugă două teme principale: înmormântarea și nunta. Totul este un imn al renașterii.

Ce viitor are rockul românesc?
Muzica românească nu are nicio șansă pentru că România este o piață de desfacere pentru vest. Pe nimeni nu interesează ce se produce în România. Dacă o persoană se dă pe brazdă și devine „comercial“, un cuvânt scabros, atunci acela are șansă. Din păcate, toate casele de discuri obligă tinerele talente să fie comerciale. Dar ce e acela comerț? Noi facem artă. Eu nu vând cârnați și nici castraveți, eu nu sunt precupeț, eu sunt artist! Ce înseamnă comercial? Stilul acesta ieftin, superficial, de producții ușoare, care se pot vinde rapid, care se impune, din păcate, și la noi prin presiunea Vestului.

Ce proiecte aveți în continuare?
Cel mai important e Ante-Mio­rița. O operă rock, și nu un simplu disc. Tema Mioriței nu este doar a noastră, este o temă scârnavă din păcate, care există de la începutul ci­vi­li­zației umane. Când am descoperit că această temă referitoare la lăcomia și trădarea între frați persistă, eu am decis să schimb povestea, ajutat fiind și de o variantă a Mioriței găsită de noi la granița cu sârbii.

Cum vă relaxați?
În România nu mă pot relaxa. Vă admir pe voi, cei de aici, că reușiți să trăiți în România și să faceți treabă. Nu mă pot relaxa decât în Spania, în colțișorul meu de rai.

România, într-un cuvânt?
Tristețe.

După aproape 50 de ani de Phoenix vă mai simțiți sufletul „mugur de fluier“?
Toamna vine întotdeauna. Există o perioadă pentru muguri și o perioadă pentru fructe. Iar noi, la această oră, vrem să culegem fructele, să vedem că nu a fost degeaba tot ceea ce am făcut. Phoenix nu înseamnă huzur. Să fie clar: Phoenix nu sunt eu! Phoenix este un proiect artistic, iar cine este alături de mine pe scenă este Phoenix.

LIBERTATEA ȘI IDEALUL FEMININ
Libertatea înseamnă totul. Îmi iau orice libertate și nu o cerșesc. Nu m-am rugat în viața mea la nimeni, nici măcar la Dumnezeu. Îmi iau libertățile care consider că mi se cuvin, fără să deranjez pe nimeni. Sunt conștient că libertatea mea este mărginită de libertatea altora“.
Ca artist plastic, imaginea este foarte importantă. Proporțiile spun ceva legat de felul de a fi, de a gândi, de a acționa. Când vorbim de idealul feminin, ne gândim mereu la ceea ce ne inspiră, ne creează anumite stări, întrucât bărbații trebuie să fie cuceriți. Doar frumusețea, însă, nu ajunge“.

Interviu de Cristian Niculescu



Comments

comments

Previous:

Brazilia Soare & samba la superlativ

Next:

„Salvați uriașii blânzi!“

You may also like

Post a new comment