„Mi-am lovit copilul“

21 March of 2014

Foto: doble.d@Fotolia.com

Foto: [email protected]

Din ce în ce mai mulți părinți resping din start violența fizică drept metodă educativă. Totuși, se întâmplă ca uneori să‑și piardă controlul și să mai „scape“ câte o palmă. Experții avertizează asupra urmărilor bătăii.

Alinei nu-i vine să-și creadă ochilor. E uimitor câte își permite fiica ei, Iulia, în ultima vreme. Are 13 ani și a început să-și mintă mama, să facă diverse lucruri interzise, ba chiar o și provoacă de câte ori poate. Notele au scăzut simțitor, dar în loc să învețe, se joacă pe tabletă toată ziua și stă în pat, ostentativ, încălțată. Într-o zi a spus că se întâlnește cu o prietenă ca să învețe împreună la matematică. Dar Alina le-a văzut pe fete în parc. Stăteau pe o bancă, cu un suc în mână.
Când Alina și-a luat fiica la o discuție serioasă, aceasta a părut întâi neinteresată de discuție. Apoi s-au certat, au țipat una la alta, până când Iulia și-a pus căștile la urechi și a închis ochii. Acela a fost momentul în care Alina a văzut roșu în fața ochilor. I-a smuls Iuliei căștile de pe urechi și, când aceasta a dat să și le pună la loc, Alina a lovit-o. I-a tras o palmă. Destul de zdravăn.
Iată o situație clasică, în care se regăsesc mulți părinți de adolescenți. Haideți să vedem ce spun psihologii despre cum ar trebui manageriată această situație.

 Ce trebuie să facă mama?
În primul rând ar trebui să-și ceară scuze. Nu doar un „Îmi pare rău”, ci să explice clar: „A fost greșit că te-am lovit. Te rog să mă ierți!”

 Nu ar trebui să încerce să-i explice copilului care este partea lui de vină pentru că s-a ajuns atât de departe?
Nu! Teoretic este foarte clar că fiica a avut partea ei de vină la ceartă. Dar cearta este o chestiune de principiu. Iar bătaia este o problemă de relație. Întreaga parte de vină o are mama.

 Cât de tare afectează bătaia o relație?
Nu se poate răspunde la modul general. Dacă este vorba de un caz singular, de o scăpare, de ceva ce nu trebuie să apară, dar s-a întâmplat totuși, este rău că s-a petrecut, însă se poate repara și relația nu este deteriorată pe termen lung. Este cu totul altceva când bătăile sunt frecvente. Atunci relația se strică cu fiecare bătaie. În plus, bătaia nu rezolvă situația.

 Cum se simte un copil după bătaie?
Umilit și rănit, la fel cum ne-am simți noi, ca adulți, dacă ne-ar bate cineva, oriccare ar fi motivul. Dar dacă relația este bună în rest, copilul poate ierta, cu timpul.

 Orice formă de violență corporală este rea? Sau trasul de urechi, de exemplu, este mai rău decât o palmă pste ceafă?
Orice formă de violență rănește copilul, atât cea verbală, cât și cea fizică. Fiecare lovitură este o umilire, indiferent unde îl atin­ge pe copil, peste ceafă sau în față.

 Există situații anume, în care o palmă este justificată?
Nu, nu există. O palmă nu este justificată și nu este o modalitate bună de a stabili limite. Ea arată doar că părinții și-au pierdut controlul, nu știu să reacționeze.

 Este vreo diferență când îți pierzi controlul cu un adolescent și când îl pierzi cu un copil mic, de exemplu, de 3 ani?
Nu, nu există nicio diferență. În ambele perioade de dezvoltare gestul e perceput ca lipsă de respect și apreciere. Chiar dacă percepția emoțională e diferită, este ceva negativ.

 Copiii – și mai ales adolescenții – știu exact ce butoane să apese pentru a te scoate din minți. De ce fac asta?
Nu există un singur motiv, ci mai multe. Poate că vor să-i provoace pe părinți. Vor să vadă cât de departe pot merge. Vor
să-și testeze propriile limite, dar și pe ale părinților. Poate vor să se certe cu mama sau cu tata pentru că li se pare o chestiune de răzvrătire, și, în plus, văd exemple în alte familii. Dar toate acestea nu sunt motive pentru a pierde controlul.

 Dacă cineva și-a pierdut controlul
o dată, va trebui să se teamă de sine însuși, pentru că cine a lovit o dată va lovi din nou?
Nu, nimeni nu trebuie să se teamă de asta. Mai ales dacă persoanei în cauză nu-i place ce a făcut. Dacă un părinte a scăpat o palmă, ar trebui să se întrebe: Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns la asta? Nu este vorba de a afla ce a făcut copilul, ci de a se întreba: De ce am pierdut EU controlul? Am avut o zi proastă? Poate am fost prost dispus? Dacă voi afla motivele, pot ști în ce zile să nu mă las pradă provocărilor, atunci când mă aflu într-o astfel de dispoziție. Dar dacă unul dintre părinți își pierde controlul în mod regulat, atunci ar trebui neapărat să vorbească cu un terapeut!

 Ce consecin­țe are asupra unui copil bătaia regulată?
Pot urma do­uă lucruri. Copilul poate spune 1. mă voi răz­buna și poa­te izbucni un mic război  sau 2. mă voi adapta – un astfel de copil va încerca orice pentru a nu ieși în evi­den­ță chiar și la maturitate. Dar copilul învață și că cine are puterea poate lovi. Se întâmplă deseori ca acei copii care au fost bătuți să bată și ei mai târziu copiii pentru a-și impune voința. Sigur, este posibil și ca ei să prelucreze pozitiv această experiență negativă, adică să nu devină, la rândul lor, oameni violenți.

 Există sfaturi sau trucuri pe care părinții să le folosească pentru a se controla în astfel de situații dificile?
Să dăm drept exemplu boxul: când luptătorii se prind în brațe și nu-și mai dau drumul, arbitrul spune stop! Atunci cei doi boxeri se desprind unul de altul. Asta înseamnă că dacă în timpul unei dispute observi că ești pe punctul de a-ți pierde controlul, trebuie să spui stop și să ieși din cameră. Această tactică ar trebui stabilită cu copilul într-un moment liniștit: „Dacă ne certăm prea tare, fiecare dintre noi poate spune stop și atunci facem o pauză până ne liniștim. După aceea re­luăm discuția.“ Dar este foarte important ca și copilul să poată întrerupe cearta. O astfel de înțelegere poate fi stabilită deja cu un copil de 4 ani. În loc să se certe cu copilul, părintele trebuie să ia puțină distanță. Nu este o pedeapsă și nici un abandon, ci o regulă bună de urmat pe viitor.

Sfaturi pedagogice
Nerușinarea, faptul că nu ascultă, comportamentul agresiv al copiilor sunt cauzele principale pentru care părinții își    pierd controlul. Dar există alternative pentru bătaie!
Scăderea pretențiilor. Este normal ca uneori copiii să se poarte inadecvat, explică te­ra­peuții și experții. Dacă părinții acceptă acest lucru, se vor simți mai puțin frustrați și ne­ajutorați în momente de criză.
Încet, nu tare. Când un copil își iese din fire, o metodă foarte eficientă de liniștire este să-i pui mâna, blând, pe umăr, și să-i șoptești la ureche. Se va liniști imediat, pentru că vrea să audă ce îi spui.
Fără lupte pentru putere. Pedagogii sfătuiesc părinții să observe cu atenție dacă, în timpul unei dispute, este vorba de chestiunea în cauză (de exemplu, spălatul pe dinți) sau de dorința de a câștiga. Părinții pot atunci alege să iasă din lupta pentru putere, cedând. Nu e adevărat că în felul acesta își vor pierde autoritatea.
Reguli și limite clare. Cu cât părinții sunt mai convinși de regulile pe care le stabilesc, cu atât mai ușor va fi să le impună. Pentru asta trebuie să suporte uneori frustrarea copilului.



Comments

comments

Aboneaza-te la newsletter

Previous:

Aboneaza-te la newsletter

Next:

Invitație la o cină perfectă

You may also like

Post a new comment