Limbajul secret al copiilor

15 October of 2015

Sunt unele lucruri pe care copilul tău ți le comunică și le înțelegi perfect: vreau tricoul roșu și ciorapii verzi! Mi-e foame! Hai afară! Dar câteodată comportamentul lui ambiguu te face să te întrebi ce vrea să-ți zică de fapt?

1. Băiețelul meu este un copil cuminte și de regulă ascultător. Cu toate acestea, câteodată, aproape din senin, răbufnește, aruncă pe jos ceea ce are în mână, lovește tot ce-i iese în cale și fuge la el în cameră trântind ușa. În mod logic mă gândesc că este nervos și că ceva îl supără. Apoi încerc să-mi reprim impulsurile de a striga la el și de a-l pedepsi. Specialiștii interpretează altfel mesajul transmis de micul drăcușor. Copilul cu un asemenea comportament spune, de fapt, că s-a plictisit, e obosit și că are nevoie de atenție. Cu această informație în minte am aplicat cu succes sfaturile oferite. Încearcă, ca în acele momente, să-i explici copilului că nu face bine, că nu are voie să arunce lucrurile și să le trântească. Oferă-i imediat o alternativă la jocul inițial, atrage-l spre o altă activitate pe care să o desfășurați împreună și care să-i facă plăcere. Nu-i oferi lucruri care în mod normal sunt interzise, de exemplu nu-l lăsa să se uite la TV ca să se calmeze. Eu îl întreb dacă nu vrea să construim din piese o căsuță, dacă nu vrea să desenăm ceva sau să dăm cu zarul într-un joc gen Comoara Piraților.

2. Zilele trecute îmi făceam de treabă prin casă când băiatul meu a venit lângă mine destul de smerit. Ținea ochii în jos și îmi explica: știi că vroiam să beau un suc și tu nu mi-ai dat voie? Eu m-am dus să-mi fac totuși un pahar și nu știu cum dar …bucătăria… e cam murdară. Cred că trebuie să te duci să vezi! Atunci am sesizat că era plin de sirop pe haine și avea ciorăpeii cam îmbibați. Bucătăria? Era realmente pictată, aș fi putut jura că ceva a explodat acolo și am stat mai mult de jumătate de oră să curăt murdăria. Cu toate acestea m-am hotărât să nu-l pedepsesc pentru că îmi mărturisise “actul infracțional” iar privirea în jos reprezenta de fapt părerea lui de rău și faptul că era rușinat. M-am limitat să-i fac morală (tot o jumătate de oră) dar i-am zis cât de mult apreciez faptul că a mărturisit iar greșeala recunoscută e pe jumătate iertată.

3. Aproape de fiecare dată când îi fac cunoștință cu o persoană străină, băiatul meu se ascunde după picioarele mele, pitindu-și fața. Oricine ar fi tentat să zică că e rușinos. Specialiștii au însă altă părere. Ei cred că este vorba de un soi de anxietate iar mesajul transmis este “nu vreau să mă vadă nimeni!”. Gândește-te cât de prost și stingher te simți când participi la un eveniment la care nu cunoști pe nimeni. Dacă această situație este dificilă pentru un adult, imaginează-ți cum este pentru un copil. În aceste momente, părinții sunt sfătuiți să interacționeze cât mai prietenos cu putință față de noua persoană pentru a-i crea senzația copilului că mediul este unul sigur și calm, lipsit de pericole. Apoi dă-i timp puștiului să se acomodeze, nu-l forța cu nimic și nu încerca să cauți scuze pentru comportamentul celui mic.

4. Total neobișnuit pentru un copil, care de regulă se plictisește repede, dar al meu când aude cuvântul shopping e primul la ușă. Îi place teribil să scotocească printre haine, spre disperarea vânzătorilor. Trece razand pe lângă rafturile pline cu obicte care se pot sparge, spre disperarea mea. Însă, câteodată, își încrucișează brațele și adoptă o poziție distantă stând mult prea liniștit. Specialiștii în limbajul corpului spun că această manifestare poate avea cel puțin 67 de cauze. În cazul copiilor nu înseamnă că sunt dezinteresați de ceea ce au în fața ochilor, ci că le este oarecum teamă. Imaginația lor este debordantă și nu e de mirare că până și o rochie mai închisă la culoare sau o jucărie supradimensionată le poate crea fantasme. Ideea este să nu obligi copilul să interacționeze în vreun fel cu “sperietoarea” dar nici nu este în regulă să treci cu vederea situația. Explică-i că nu are de ce să se teamă.

5. Dar ce înseamnă oare când puștiul îmi smulge un obiect din mână, mă împinge și apoi fuge cu el? În nici un caz gestul nu trebuie interpretat că cel mic mă respinge. Cel mai probabil, spun specialiștii, mesajul este: pot să fac și eu singur asta! Psihologic vorbind este unul dintre primele semne de independență ale copilului care îți arată că el începe să se descurce, în anumite situații, și singur. Așa că încerc să nu mă simt ofensată și, pe furiș, arunc câte un ochi să mă asigur că descurcărețul familiei nu intră în belele.

6. Chestia următoare nu mi s-a întâmplat dar am sesizat-o în cercul meu de prieteni care au copii. Unul dintre puști, când realizează că mama lui e asaltată de alți prichindei, începe să țipe ca din gură de șarpe: nu, nu, e mama meaaa! Se știe că posesivitatea este un atribut al copilăriei. Cu toate acestea, mesajul depășește ideea de “apartenență exclusivistă”. Copilul crede și simte că mama lui nu-i dă suficientă atenție și devine gelos pe ceilalți pici care se bucură de compania ei. În acest context, părintele este obligat în primul rând să-și revizuiască atitudinea față de copil (chiar dacă el nu vede situația în același fel) și să-i explice că orice s-ar întâmpla mama/tata îi vor rămâne devotați pe vecie.

7. Problema păpușii de pluș din patul copilului. Mulți psihologi interpretează această practică ca fiind manifestarea de frică a copilului. Este foarte posibil dar în ceea ce mă privește, eu am o altă explicație. Copilul meu își dorește extrem de mult să-l lăsăm să doarmă cu noi în pat. Lucru inacceptabil, de altfel. Atunci, de bună voie și nesilit de nimeni, băiatul meu a hotărât că ursulețul Teddy suntem noi și astfel a găsit varianta amiabilă de a ne avea aproape noaptea, când doarme.

(credit foto:© velazquez / Fotolia)

Comments

comments

Previous:

Patul conjugal sub asediul copilului!

© angiolina / Fotolia

Next:

Zmeul-zmeelor: FEBRA

You may also like

Post a new comment