Laleaua neagra – povesti adevarate, povesti de viata

12 July of 2016

Agățată de ochii negri ai neobișnuitului grădinar, Maria a pătruns 
într-o lume plină de mister…

Maria coborî în fugă treptele clădirii în care se desfășura seminarul despre hipnoză. Alesese subiectul pentru a căpăta un punctaj mai mare la examenul de psihologie și nu pentru că o pasiona în mod deosebit, iar acum șirul infinit de explicații didactice o adusese aproape de pragul hipnozei. Pica de somn, dar cu toate astea simțea o nevoie disperată de senzații tari, de viață, măcar în pauza de prânz. Se grăbi spre Grădina Botanică aflată vizavi de facultate. Nu mai fusese acolo de ceva timp, dar își găsi repede locul ei preferat, între Hibiscus syriacus și Forsythiax intermedia.

Își întinse pătura galbenă și se culcă în iarbă, cu ochii închiși, lăsându-se mângâiată de soare. Era pe punctul de a ațipi, când pe pleoape ghici o umbră. Apoi o voce masculină se auzi: „Mii de scuze, domniță!“ În fața ei stătea un soi de uriaș cu o foarfecă imensă de grădină în mână, gol până la brâu, genul Hercule sau ceva grecesc, bronz de Thassos, broboane de sudoare de la muncă. Picăturile stăteau să cadă chiar pe pătura ei, deoarece uriașul se aplecase peste ea, arătând cu degetul spre o pată de noroi: „Îmi pare rău. Mi-era mintea aiurea și am călcat pe pătură.“ Era drăguț și ne­obișnuit de delicat pentru un uriaș; încercă să înlăture noroiul, dar fără rezultate vizibile. „Nu face nimic“, îl liniști ea. „Alege-ți o floare, dom­niță, și ți-o dăruiesc“, zise el cu un zâmbet frumos, „…drept despăgubire“, adăugă. Maria îi zâmbi și ea, apoi căută cu privirea în jur. Ochii i se opriră pe stratul cu lalele violete, aproape negre.

„Desigur“, spuse el, în timp ce i-o întindea pe cea mai frumoasă. „O alegere perfectă. Laleaua neagră are tot ce poate dori o femeie: este un simbol al senzualității și pasiunii, iar istoria ei este una frumoasă și plină de tandrețe. Alexandre Dumas, autorul „Muș­chetarilor“, a scris o carte despre ea.“ Maria se strădui să părăsească o clipă ochii negri, pătrunzători, ai ne­obiș­nuitu­lui grădinar și să-și amintească romanul pe care-l citise pe la 14 ani. Nu prea reuși, deoarece mintea îi era din ce în ce mai captivată de cupa florii. Își amintea vag că profesorul vorbise azi de cali­tă­țile hipnotice atribuite din cele mai vechi timpuri nuanțelor întunecate de violet, despre care se spunea că fac legătura între lumea de aici și lumea de dincolo. Ceea ce vedea ea acum părea întru câtva diferit: în funcție de intensitatea cu care o privea, cupa florii era când violetă, când neagră, când roșu închis purpuriu. „Spune-mi mai multe despre cartea asta“, îl îmbie ea. „E vorba de un tânăr grădinar, cel care a selecționat și cultivat prima lalea neagră. Romanul începe în 1672, în Olanda bântuită de război. În acele vremuri tulburi, tânărul grădinar este închis pe nedrept și se îndrăgostește de fiica temnicerului“, povesti el, adăugând: „Rosa …“

Maria se înfioră din tot corpul. Știa că vorbele lui se refereau și la ea; ridică privirea din cupa violetă și se uită în ochii lui negri. Simțea că totul în jur se prăbu­șește. Auzea undeva departe zgomot, mii de pași, lemne frânte, metal pe metal… „Ce-i asta?“, întrebă ea, și privi în direcția străzii. El ascultă puțin; ochii îi deveniseră mați, iar nările adulmecau un pericol. Deodată o apucă strâns de mână: „Hai, nu-i timp de stat!“ O luară la fugă până la o colibă cu unelte grădi­nărești. Uriașul închise bine ușa metalică în stil medieval și potrivi un drug de fier deasupra. Maria încercă să spună ceva, dar el îi puse repede un deget pe buze. Îi cuprinse umerii cu brațul și-o lipi de el, șoptind: „Nu 
te teme, Rosa mea iubită, o să te apăr!“ Maria se temu puțin când realiză că obrazul nu-i era lipit de pieptul gol al grădinarului de mai devreme, ci de o cămașă ciudată de in, iar ea nu mai purta veșnicii blugi, ci un fel de rochie din care zărea numai un corsaj plin de dantele. Ochii lui erau însă aceiași, negri, scânteie­tori.

„Aici suntem în siguranță“, îi zise el încetișor, mângâindu-i părul. O sărută tandru și lent, iar Maria simțea cum sărutul lui îi coboară în pântece repede și ne­cruțător ca un fulger și o umple de căldură. Sexul îi pulsa cu mii de fulgere pe secundă. „Niciodată nu a fost atât de repede“, își spuse ea, lipindu-se și mai tare de el. El o sărută din nou și ea-i răspunse, pierzând de tot firul gândului și simțind prin rochie cum sexul lui se ridica. Atât de tare, atât de repede. El o așeză cu blândețe pe podea și-i deschise corsajul, sărutându-i sânii, coborând mai jos. Îi simți greutatea, apoi pasiunea de nestăvilit pătrunzând-o și ridicând-o în al nouălea cer, iar și iar; ea închidea ochii, apăsându-și pleoapele din ce în ce mai tare, până ce întunericul se prefăcea în lumină.

Când lumina se prefăcu la loc în 
întuneric, Maria deschise ochii. Se afla la soare în Grădina Botanică, pe pătura galbenă, îmbrăcată în eternii ei blugi. În fața ei era grădinarul sexy cu bustul gol și-o lalea neagră în mână: „Sunt deci 
iertat, domniță?“

Citeste si:

• Străinătatea ne-a răpit cei mai frumoși ani din viață
• Învață să te descurci cu regretele din viața ta
• Povesti de viata. Invata sa iubesti din nou

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments