Ivan Patzaichin

21 January of 2015

Marele nostru campion la caiac-canoe e fruntaş şi la capitolul viaţă trăită frumos, cu rost, cu dragoste pentru familie, pentru natură şi pentru semenii săi.

PA160620

De-a lungul fabuloasei sale cariere a câştigat patru medalii olimpice de aur şi trei de argint. La inițiativa lui s-a înfiinţat asociaţia „Ivan Patzachin – Mila 23“, ce promovează profilului cultural al Deltei Dunării şi încurajează viaţa sănătoasă. Şi-a făcut chiar şi un brand de fashion, tot cu gând ca din fondurile obţinute să ajute natura şi pe cei ce o iubesc. În timpul liber, dacă putem spune aşa, Ivan Patzaichin e un tată-model, un soţ iubitor şi-un om bun de pus la rană, cum susţin toţi cei care îl cunosc.

Despre copilărie
Îmi amintesc cu drag de prima mea ieşire la pescuit. Bunicul m-a luat din pătuţ, m-a acoperit cu o pătură şi, aşa adormit cum eram, m-a aşezat în barca lui. La un moment dat, clipocitul apei în carena bărcii, primele raze de soare, ciripitul păsărilor m-au trezit. În faţa mea, am văzut statura maiestuoasă a bunicului care vâslea cu lejeritate, şi orice sentiment de insecuritate a dispărut. Atunci am înţeles că barca şi apa sunt cei mai buni prieteni ai oamenilor din Deltă, sentiment căruia i-am rămas fidel.

Despre părul lung
Port părul lung de când am intrat în sport, adică din 1967. Nonconformismul şi libertatea spiritului din acea epocă s-au pliat pe structura mea emoţională şi, parţial, le-am îmbrăţişat. Din cauza părului lung şi a faptului că, la vremea aceea, a purta codiţă, bărbat fiind, era o extravaganţă de neiertat, am găsit soluţia mai „decentă“ a bentiţei sau bandanei, care mi-a adus şi porecla de „Indianul“ sau „Ivanhoe“.

Despre frumuseţe
Fiecare femeie este cea mai frumoasă pentru cei care o iubesc. Eu am o mare admiraţie pentru femeia româncă pentru că, în afară de frumuseţea fizică proverbială, româncele s-au
dovedit a fi, în sport, mai performante la marile competiţii internaţionale
decât bărbaţii români.

Despre defecte
Uneori, vorbeşte gura fără mine şi spun lucruri pe care apoi le regret. Nu o fac cu răutate sau cu intenţia
de a jigni. Sunt conştient că unele lucruri neplăcute pot fi spuse cu delicateţe, cu diplomaţie, dar, de obicei, îmi dau seama prea târziu.

Despre mâncare
Îmi plac mâncărurile făcute din peşte, dar gătite în Deltă, la mama lor. Nici nu vă imaginaţi ce minunăţii se pot face din peşte! De asemenea, îmi plac dulciurile făcute de soţia mea. De altfel, este una dintre calităţile cu care m-a cucerit definitiv.

Despre temeri
Mi-e teamă că, într-o zi, nu voi mai fi sănătos şi în putere să-mi duc la bun sfârşit toate proiectele. Sunt la vârsta la care preţuieşti cel mai mult sănătatea trupului şi a minţii, iar perspectiva pierderii ei este înspăimântătoare.

Despre fericire
A fi fericit este să faci tot ce‑ţi place, când îţi place, cu cine îţi place şi unde-ţi place… Chiar dacă sună uşor pervers, sper să nu vă gândiţi la prostii! Când toate aceste patru condiţii
au fost îndeplinite, am realizat lucruri notabile, chiar măreţe, şi am simţit gustul fericirii.

Text: Alina Grozea




Comments

comments

Previous:

Sfaturi de psihologie

Next:

Austria, paradisul schiorilor

You may also like

Post a new comment