FOBIA, un obstacol pentru o viata normala

30 July of 2015

© sergemi / Fotolia

© sergemi / Fotolia

Prima persoană la care mă gândesc când aud de fobii este Freud. Puțină lume știe că părintele psihanalizei avea o frică teribilă legată de numărul 62 și ajunsese până într-acolo încât dacă vroia să se cazeze la un hotel, alegea unul care să aibă maximum 60 de camere. Toată viața sa și-a construit-o și si-a ferit-o de această cifră.

de Ada Oprea
În general, auzim în jurul nostru multe persoane care au diverse temeri legate de anumite obiecte sau evenimente. Și până la un punct este normal. Cui nu i-a fost frică, vreodată, de ceva sau de cineva? Problema apare, însă, atunci când aceste sentimente ne împiedică să ducem o viață normală. Evident diagnosticarea o face un doctor psiholog sau psihiatru, dar de cele mai multe ori este vorba despre fobie. Această boală este definită ca o frică irațională, obsesivă și excesivă față de un obiect sau o situație, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. Termenul provine de la grecescul „phobos”, care înseamnă fugă. Unii cercetătorii vorbesc despre o anumită genetică a fobiilor dar s-a dovedit științific că boala apare și ca urmare a însușirii unor comportamente cotidiene.

Simptome

Cele mai cunoscute fobii sunt: teama de păianjeni (aracnofobia), teama de zbor cu avionul (aerofobia), teama de spații deschise (agorafobie), teama de spații închise (clautrofobia), teama de străini (xenofobia), teama de evaluare socială (sociofobie), teama de înălțime (acrofobie) etc.
Dacă într-un fel sau altul putem să înțelegem aceste frici enumerate mai sus, vor fi mai greu de explicat temerile de flori (antrofobie),  de gravitate (barofobie), de pomi (dendrofobie) sau de căsătorie (gamofobie).
Oricum nu orice frică, chiar și persistentă, înseamnă fobie. Boala se manifestă prin crize de anxietate și atacuri de panică. Sentimentul de frică este însoțit de accelerarea bătăilor inimii sau palpitații puternice, de senzația de sufocare, transpirație rece, greață sau dureri abdominale, dezechilibrare, amețeli, vertij, tensiune musculară și senzația de înțepături la nivelul membrelor. Interesant este că bolnavul percepe teama ca fiind exagerată și irațională, însă nu o poate controla. Singura salvare este să evite situația care-i provoacă fobia dar care dă naștere la probleme comportamentale complexe și extinse.
Iată cum își descrie o pacientă claustrofobia de care suferă: “Mă aflam într-o clădire de birouri și trebuia să urc la ultimul etaj pentru a mă întâlni cu cineva. M-am urcat în lift. Deodată am simțit că nu mai am aer, că nu mai pot să respir iar pereții liftului păreau că se apropie de mine, parcă mă striveau. Mă sufocam, aveam senzația că leșin, mă simțeam amețită și mi-am pierdut echilibrul. Aș fi vrut să fug, dar nu știam unde. Aceeași senzație o am și dacă mă îmbrac cu haine strâmte”. Este important de știut că deși unii claustrofobici își pierd uneori autocontrolul, extrem de rar se întâmplă ca ei să se sufoce sau să leșine cu adevarat. De menționat că în afara situațiilor respective, claustrobicii se comportă normal.

Cum tratăm?

Fobiile specifice sau chiar și cele simple sunt tratate cu succes prin terapie psihologică. Cercetătorii afirmă că boala apare ca un răspuns reflex chiar și la stimuli nepericuloși, inclusiv cei care țin pur și simplu de imaginație. De exemplu, frica de șerpi veninoși a fost generalizată și când vine vorba de reptile fără venin. Această teamă provine atât din copierea unor comportamente cât și dintr-o proastă informare sau incultură. Tratamentul este simplu: persoana bolnavă este pusă să se confrunte frecvent cu experiențe nedăunătoare dar care inițial îi provoacă starea de rău. Cu timpul, observând în mod direct, că nu i se întâmplă nimic, fobia dispare. În mod evident, tratamentul se desfășoară în condiții de maximă siguranță pentru pacient, sunt urmați anumiți pași și poate fi de durată.
Cu toate acestea, sunt anumite persoane care nu răspund în fața unui asemenea tip de tratament. În acest caz, pacientul învață să se relaxeze în prezența stimulilor care-i provoacă fobia. Acest tip de terapie prin desensibilizare sau expunere dă rezultate dacă este făcută gradual. Spre exemplu, dacă pacientul se teme să zboare cu avionul, se va începe terapia în mod progresiv, adică la început se va gândi la zbor, apoi va vedea poze cu avioane, apoi va  merge la aeroport pentru a sta într-un aparat de zbor și în final va zbura.
Nu în ultimul rând, există o terapie medicamentoasă. Pastilele, date numai pe baza prescripției medicale, blochează efectul adrenalinei, însă ele nu tratează în sine esența problemei psihice ci doar ameliorează stările de anxietate și de atac de panică.

Personalități și fobiile lor

Se întâmplă și la case mai mari, nu vă impacientați!
Aretha Franklin, Whoopi Goldberg, Billy Bob Thornton, și Muhammad Ali au fost terorizați de zborul cu avionul.
Tenismenul Andre Agassi se teme de păianjeni.
Adolf Hitler era claustrofob.
Napoleon Bonaparte era speriat de moarte de pisici.
Barbra Streisand suferă de fobie socială. Ea explică situația în care a ajuns: în 1967, în timpul unui concert a uitat versurile cântecului. După această experiență a început să resimtă frica de a se face de râs în public și pentru o perioadă de timp nu a mai concertat.

Comments

comments

Previous:

8 lucruri pe care nu le știai despre vise

Next:

Corpul meu, o chestiune de incredere in sine

You may also like

Post a new comment