De ce sa mai spunem basme copiilor?

29 February of 2016

Albă ca zăpada este torturată și aproape ucisă de mama vitregă, Scufița Roșie este martoră la uciderea bunicii sale și apoi la mutilări sângeroase, Cenușăreasa fuge noaptea de acasă, Capra cu trei iezi pune la cale înscenări criminale, Ivan Turbincă bea cot la cot cu dracii, Hansel si Gretel sunt părăsiți în pădure chiar de părinții lor, apoi sunt cât pe ce să fie copți în cuptorul vrăjitoarei… ce orori și ce exemple proaste! De ce le-am introduce în viețile copiilor noștri? N-ar trebui oare să le creem noi o lume sigură, în care să se simtă ocrotiți, în care să existe repere de stabilitate chiar în persoanele părinților? Nu este oare lumea din jur suficient de urâtă ca să-i ținem măcar cât putem, cât sunt cu noi acasă, la adăpost de capcanele lumii? Dacă e vorba de lucruri distractive pentru copii, ar trebui să fie luminoase și vesele…

Există de la o vreme o din ce în ce mai puternică tendință de a respinge basmele clasice, tendință care vine în special din partea părinților care, revizitând acum basmele copilăriei, au revelația că ele sunt prea crude pentru sufletele fragile ale copiilor. Nimic nou sub soare, tendința de a edulcora basmele, de a le face mai “prietenoase” a existat de când lumea. Oricare dintre noi poate compara cărțile de basme pe care le-am cunoscut în copilăria noastră cu textele originale ale fraților Grimm… acestea din urmă ni se vor părea de-a dreptul barbare!

Desigur, putem adapta basmele atunci când le spunem copiilor, nu are sens să le spunem lucruri în care nu credem, care ne sperie pe noi înșine sau care ne repugnă. Însă este bine totuși să le spunem basmele clasice, să nu renunțăm la ele în favoarea numeroaselor povești mai “prietenoase” “edulcorate” “corecte” scrise în ultimii ani. Basmele clasice, populare sunt mesaje care vin din negura timpului, unii cercetători spun chiar că ar relata situații, reacții și structuri provenind din epoca bronzului, din istoria noastră profundă. Predând copiilor această moștenire îi punem în legătură cu strămoși îndepărtați, cu o omenire căreia îi aparțin și îi vor aparține întotdeauna, oricând de îndepărtate de natură ar fi viețile cărora ei le sunt destinați.

Și să nu ne temem că îi vom speria – copiii au nevoie și de asta, au nevoie să înțeleagă conflictele și felul cum pot fi rezolvate în interiorul psihicului. Basmele sunt mesaje din negura timpului care se adresează psihicului profund; ele conțin atât conflictul cât și cheia interioară pentru rezolvarea lui.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: Roxana Melnicu
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Remedii pentru vergeturi

Next:

Curatenia de primăvara – baie si bucatarie

You may also like

Post a new comment