Cercul de lectura. O poveste din trecut

01 April of 2016

Astăzi ne vom ocupa de «Grădina de trandafiri» a lui Paul Theodor Thomsen. Are toată lumea cartea?“ Maria privi persoanele așe-zate în cerc. Șase femei dădeau din cap că da. Elvira, farmacista pensionară, era roșie în obraji și părea nerăbdătoare. Maria continuă: „Thomsen este considerat unul dintre cei mai inte-re-sanți scriitori de la sfârșitul secolului al XIX-lea. La vremea sa, scenele erotice din romanele lui șocau cititorii.“ Maria făcu o pauză. „A murit la numai 35 de ani. Totuși avea…“

Privi spre ușă. Un bărbat intrase fără să bată. Era înalt și palid. Dar în ochii săi întunecați se zărea o sclipire care aproape lumina încăperea. „Îmi cer scuze. Am auzit că citiți P. T. Thomsen“, spuse el. „Îl venerez pe acest autor. Pot să particip?“ Nu așteptă răspunsul și își trase un scaun. Părea că se bucură de atenție. Maria hotărî să preia din nou conducerea. „Vom citi din «Grădina de trandafiri». Pot să vă împrumut un exemplar.“ El păru mirat. „Dar acest roman nu reprezintă apogeul operei lui Thomsen. Iată aici un fragment din cea mai frumoasă operă a lui.“ Scoase un teanc de foi scrise de mână, care se afla în buzunarul jachetei. „În manuscris este vorba de o tânără nobilă, care a fost alungată într-o mănăstire îndepărtată. A trăit acolo ca o ascetă. Într-o noapte, un dușman al regelui evadează din închisoare, iar ea îi oferă adăpost în celula ei.“

Farmacista se foi. „Nu sună prea literar“, remarcă ea. Străinul o ignoră. Îi dădu Mariei foile îngălbenite. Aceasta parcurse rândurile cu privirea. „Dar este…“, începu ea să spună. „De o profunzime uluitoare, ați vrut să spuneți!“
Străinul o privi cu un zâmbet straniu. Apoi recită din memorie primul paragraf.
„Nu vreți să vă odihniți în această noapte? Aici sunteți în siguranță.“ Ea îi arătă colțul pregătit pentru el. El recunoscu curiozitatea înspăimântată din ochii femeii și simți în vintre o durere arzătoare. Dar ea se dedicase vieții ascetice. Nu avea voie să mai întârzie, așa că se îndreptă spre ușă.

Cu un gest teatral, străinul se îndepărtă puțin. Toate femeile îl priveau. „Citiți mai departe“, îi spuse el Mariei, și îi arătă foile pe care le ținea în mână. Ea începu să citească al doilea paragraf. „Rămâneți, vă rog“, strigă ea, rugător. Corpul îi tremura. Își aminti toate nop-țile în care își îmblânzea dorința cu lanțurile rugăciunilor. Acum simțea o ardoare pe piept. El o privi lung. Era feciorelnică și timidă. Dar în privirea ei lucea focul misterios al femeii pasionale.

Cineva din cerc chicoti nervos. Străinul reteză râsetele cu o mișcare a mâinii și îi spuse Mariei să continue:
Ah, să o atingă, ce balsam trebuie să fie, gândi el, după chinurile închisorii. Se așeză și așteptă în tăcere. Ea se apropie ușor, plină de teamă și totuși atrasă de trupul lui. Simțea cu o claritate violentă cât de tare o dorește, cât de mult își dorea ea să fie atinsă în profunzime, să simtă că trăiește. El își scoase cămașa. Cu o spaimă mută, ea îi privi cicatricile lăsate de tortură.

Maria se foi pe scaun. De când citise pasajul cu atingerea în profunzime, stră-inul o privea continuu.
Plină de compasiune, ea îi atinse cicatricea de pe șolduri. El simți un strigăt înterior. Apoi o căldură îi învălui trupul, care fusese rece atât de mult timp. Iar din adâncul vintrelor lui răsări, cu putere, un soare  nou.
Când pronunțase „simți un strigăt interior“, străinul se ridicase în picioare, ceea ce provocă rumoare printre femei. Maria încercă să-și controleze vocea în timp ce citea mai departe:

Speriată și tremurând, ea vru să fugă. El îi atinse umerii, cu blândețe. Șop-tin-du-i cuvinte dulci, își descheie cureaua. Spaima ei se amesteca acum cu o încântare fierbinte.

Timp de un moment domni o tăcere deplină. „Mai departe“, spuse farmacista. „Aici se termină textul“, răspunse Maria. Privirile lui o ardeau ca flăcările. Străinul se ridică în picioare. „Este un manuscris neterminat. Doamnelor, a fost o plăcere să fac parte din cercul dvs.“ Cu o plecăciune, părăsi încăperea.

Mai tăcute ca de obicei, toate se pregătiră de plecare. Maria rămase în urmă, să adune scaunele. Auzi cum se deschide ușa, dar nu se întoarse. „Vrei să știi ce urmează?“, se auzi vocea lui. „Nimeni nu știe, manuscrisul este neterminat“, răspunse ea. El o atinse pe umeri. „Nimeni în afară de autor.“ Și cu blândețe, o dezbrăcă de rochie…

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Sex in trenul spre Viena. Povesti adevarate

Next:

Intalnire in munti. Povesti din viata

You may also like

Post a new comment