Bătaia e ruptă din rai? Să tac când un copil suferă?

08 December of 2009

Micul ghemotoc se odihnește în brațele mele. Un zâmbet de înger îi luminează fața. Fata surorii mele mai mici era un bebeluș drăgălaș. Când mă uit acum la ea cum își aruncă jucăriile, când o văd cât este de violentă, mă întreb dacă este unul și același copil. S-a schimbat atât de mult!…

Corina era îngrijorată de mult timp / Foto: Hubert Burda Medien

Corina era îngrijorată de mult timp / Foto: Hubert Burda Medien

Stau în sufrageria surorii mele în timp ce Mirela începe să urle și să răvășească încăperea. Mă aplec spre ea: „Reli, nu vrei să vii la mine?“ Fără să îmi răspundă, se întoarce spre mine și mă lovește. În clipa următoare Alexandra, sora mea, intră în sufragerie. Se repede la Mirela, se opintește și îi dă o palmă.

Tresar fără să vreau. Mirela se ridică cu greu de pe covor și fuge plângând. „Crezi că este bine, că ajută la ceva?“ Sunt dezamăgită, nu știu ce să zic și ce să fac. „Termină cu predicile.?“ Alexandra dă din mână a lehamite. „Fii liniștită, bătaia e ruptă din rai!“ Greșește. Bătăile Alexandrei au transformat-o, este agresivă, violentă. În același timp, părinții o răsfață cumpărându-i jucării. Dar nu reușesc să fie iubitori cu ea. Mirela mă îngrijorează foarte mult. De câte ori încerc să intervin, aud aceleași replici: „Bătaia este ruptă din rai“ și „Când o să fii în stare să faci și să crești copii, atunci să deschizi gura.“

Alexandra dispare în bucătărie. Mă duc în camera Mirelei. S-a ghemuit în pat și plânge. „Ce faci, șoricel?“ Se ferește, mă respinge – un picior mă lovește în față. O apuc de picioare, încercând să o liniștesc. Pe pulpă văd o vânătaie mare. „Reli, stai cuminte că nu îți fac nimic!“ Sunt speriată. Pata este mare, de un violet închis. „Ai căzut?“ Tăcută, neagă dând din cap. Îmi tremură mâinile când îi verific corpul care pare așa de mic și de fragil. Este plină de vânătăi din cap până în picioare. Încerc să mă amăgesc spunându-mi că a fost neastâmpărată, obraznică, poate a-ntrecut măsura. O bănuială îngrozitoare nu îmi dă pace.

În bucătărie, îi cer socoteală Alexandrei. Dă plictisită din mână. „Parcă nu o știi pe Mirela, trebuie să o strunești bine, să își cunoască lungul nasului. Nu înțelege decât de bătaie.“ Nici nu încearcă să nege. Își bate fata și este sigură că procedează corect. Mi se face rău, abia dacă mai pot să respir. „Alexandra, îți distrugi copilul.“ Încep să țip la ea, atât sunt de agitată. Nu mai ține minte cum plângeam când tata ne bătea din orice fleac? Cum ne doream să fugim de părinți, de casa pe care o uram? Nu a reușit să învețe nimic? „Să nu ridici tonul la mine în casă.“ Arătătorul este îndreptat spre ușă, vocea devine amenințătoare: „Ieși afară din casa mea!“

Mă îmbrac și plec. Cu cine pot să vorbesc? Soțul Alexandrei nu intră în discuție. Amândoi gândesc la fel. Să merg la mama, la tata? Mi-ar spune că bătaia ține de tradiție, că este o metodă de disciplinare. Să merg la autorități? Familia mi-ar întoarce spatele. Decizia mea mă va despărți de familie dar voi salva un copil… Bătaia nu poate fi ruptă din rai!

Corina, Arad



Comments

comments

Previous:

Oscilez între dragoste, supărare și sentimentul datoriei…

Next:

Pentru o noapte fierbinte

You may also like

Post a new comment