Aspecte astrale în perioada Racului (22.06 – 22.07)

07 June of 2013

bruniewska/Fotolia

bruniewska/Fotolia

În luna Racului atenţia se va orienta în principal asupra casei și familiei. Valorile familiei sunt acum pe primul loc, fiindcă, în afară de Soare, în Rac a intrat şi Jupiter, care exaltă în acest semn. El ajută la consolidarea familiei, a tradiţiilor neamului, a legăturii cu patria. Jupiter se va afla aici aproape un an şi în această perioadă societatea va trebui să aibă o atitudine serioasă faţă de familie, să elaboreze programe pentru ajutorarea familiilor tinere, să-şi studieze în profunzime rădăcinile istorice, să se bazeze pe experienţa de secole a strămoşilor. Din păcate, în conjuncţie cu Jupiter se află acum şi Luna Neagră, semn că valorile familiei şi experienţa istorică vor fi percepute eronat şi că trebuie să învăţăm să delimităm foarte clar lucrurile bune de imoralitate.
Venus se va afla în Rac până pe 28 iunie, în aceste zile este indicat să dăruiţi sentimente duioase celor dragi, să vă întâlniţi cu ei în atmosfera casei, să începeţi viaţa de familie. Odată cu trecerea lui Venus în Leu, de pe 28 iunie, sentimentele vor deveni mai intense şi mai clare, va apărea dorinţa de distracţii, agitație, puteţi merge la spectacole, în cluburi şi nu uitaţi să vă îmbrăcaţi mai deosebit. În perioada lui Venus în Leu e bine să faceţi daruri, în special haine și accesorii, să creaţi o atmosferă festivă în fiecare zi pentru dvs. şi partener. Pe 2-3 iulie Venus trece prin gradul imperial: noroc în dragoste, nu rataţi momentul! Pe 5 iulie planeta este în gradul ei distructiv, mai bine evitați întâlnirile în această zi.
Între 27 iunie și 20 iulie, Mercur este retrograd în Rac. În aceste zile nu se recomandă să începeţi discuţii serioase, în special pe teme spinoase, și, da­că e posibil, amânaţi tranzacţiile importante. În călătorii se pot ivi obstacole, aşa că, dacă plecați în vacanță, cumpăraţi din timp bilete, rezervaţi-vă hotel, rezervați suficient timp pentru a ajunge la aeroport sau la gară. Călătoriile importante e bine să fie începute până pe 27 iunie.
Marte în Gemeni până pe 13 iulie îi ajută pe toţi cei mobili și comunicativi, cele mai mari succese se vor înregistra în marketing, publicitate, vânzări, activități educaționale. Din 13 iulie Marte intră în Rac și începe o perioadă propice pentru activităţi practice legate de casă şi pământ – reparaţii, munca în grădină etc.
În această lună vor exista aspecte armonioase între Soare, Jupiter, Marte, Saturn, Neptun, Chi­ron, aşa că multe lucruri vor merge bine şi în relaţiile cu cei din jur şi în afaceri.
Zile dificile sunt între 14 și 21 iulie, când apar tensiuni între Uranus, Pluton şi Mercur. Se cere precau­ţie în comunicare şi mai ales în călătorii!



Comments

comments

Previous:

Previziuni astrale pentru perioada 22.06 – 22.07

Next:

Aspecte astrale în perioada Gemenilor (21.05 – 21.06)

You may also like

Post a new comment