„Vreau un cățel“. Animalele de casă și viața de familie

26 April of 2012

Pe vremuri, pentru noi, copiii, era o mare bucurie să alergăm și să fim alergați de gâște, să ne jucăm cu pisica, să ne ascundem când dulăul care apăra casa era lăsat liber, să ne jucăm cu puișorii proaspăt ieșiți din găoace. Mai și hrăneam animalele și asta ne făcea să ne simțim mândri, deși uneori mai strâmbam din nas, fiindcă eram luați de la joacă.

Un copil care crește cu și pe lângă animale sau are măcar o poveste legată de un ani­măluț drag este mai bogat sufletește decât cei ținuți departe și deoparte de orice vietate.

Copiii crescuți la bloc, care stau mai mult la calculator și nu interacționează cu lumea necuvântătoarelor, sunt privați de relații simple, autentice cu cei care ne pot fi prie­teni dragi, animalele de casă.

Mai mult, un câine, o pisică, un papagal sau o mulțime de peștișori îi pot învăța pe copii să aibă grijă de ceilalți, să fie responsabili, să își dezvolte empatia și comunicarea. În ce fel, vom vedea în continuare.

Ce zic părinții?

Este visul copiilor să aibă un animal cu care să se joace și de care să aibă grijă. Părinții ezită din cauza complicațiilor ce pot apărea: noi responsa­bili­tăți, copiilor le dis­pare entu­ziasmul și tot pe ei pică greul. Mai sunt și con­dițiile de siguranță: trebuie supr­a­­ve­gheați, nu știi cum reac­ționează o pisică trasă de coadă. Au și ani­malele limitele lor!

Se pot întâlni mai multe tipuri de reacții: „Cu animale în casă nu este bine să stai! Purici, păr, haos, mizerie, nici să nu te gândești! Dacă vrei animale, la țară, la mamaia!” Noi nu avem timp de asta! Dar copilul nu ce­dează și, până la urmă, faci un troc: „Bine, îți iau câine, dar pro­miți că-l scoți la plimbare?“ „Da, promit!“

Distracția începe abia apoi: dacă micuțul nu e des­tul de mare, va fi o promisiune uitată, iar pă­rinții vor fi cei care se vor ocupa de animal.

De aceea e bine să știți ce animale sunt potrivite pentru ce vârste (conform spec­ialiștilor Asocia­ției Americane de Pro­tec­ție Împotriva Cru­zimii față de Animale, ASPCA).

Animalele și res­ponsabilitatea

Bebelușii și copiii până la 3 ani – nu pot avea grijă de animale. Dacă aveți deja un animal în ca­să,  supravegheați relaționa­rea lui cu copilul. Creș­teți gradat timpul pe care îl pe­trec împreună. Când încep să meargă și sunt curioși, copiii vor interacționa prin atingere cu animalul. Aveți grijă cum ating animalele, să nu le mănânce mâncarea etc.

Între 3 și 5 ani – copilul învață despre empatie. Porcușorul de Gui­neea este potrivit: îi place să fie mân­gâiat, ținut în mâ­nuțe, va scoa­te sunete de bucurie, spre încântarea copiilor. În pri­vința responsa­bilităților, pot să pună apă în biberon, mâncare în vas, să îl hrănească.

Între 5 și 10 ani – copiii au atenție distributivă și li se potrivesc animalele mici: pești sau hamsteri. Suprave­gheați copiii în timpul jocului, ajuta­ți-i să facă curățe­nie în culcuș, să schimbe apa în acvariu, să măsoare cantitatea de mâncare pentru peș­tișori etc. Este perioada nime­rită pentru a învăța deprinderi de igienă. Și o pisică este o variantă potrivită, dar nici un cățel nu este o soluție foarte complicată, mai ales dacă există o curte cât de mică.

Între 10 și 13 ani – copiii au un mare interes pentru animale și  capacitatea de a se responsabiliza crește. Sunt gata pentru a avea pisici, caței, iepurași. Chiar dacă sunt mai maturi în grija față de animal, adulții trebuie să controleze permanent dacă animalele au apă și mâncare etc.

Între 14 și 17 ani – este perioada în care copiii devin foarte ocu­pați, iar animalele sunt în com­petiție pentru atenția și timpul lor. Acum păsările și peștii sunt potriviți. Sunt destul de mari să aibă grijă de animă­luț, cu supervizarea și îndrumarea adul­ților. Pot să își cheltuie chiar banii de buzunar pe jucării sau mâncare pentru animalele lor. Dacă le luați acum un animal, probabil că o să aveți grijă voi de el, pentru că ei vor fi mai mult pe afară.

Un animal de casă, pisică sau cățel, este cea mai bună soluție împotriva problemelor sociale și de interacțiune care îl pasc pe copil în zilele noastre, când majoritatea timpului și-l petrece în casă, la calculator.

Beneficiile animalelor de casă asupra dezvoltării copilului

Când un copil crește cu un cățel, învață de la o vârstă fragedă ce este prietenia și afec­țiunea, învață să devină mai responsabil, să își asume conse­cin­țele acțiunilor sale.

Având grijă de animăluțul  lor, copiii devin mai încreză­tori și capătă respect de sine, încep să se simtă competenți.
Animalele sunt buni companioni. Experții au descoperit că toți copiii care au crescut pe lângă un cățel au un coeficient emoțional mai mare.

Un copil care citește o carte sau învață în aceeași cameră cu un cățel este mai relaxat, așa că va asimila informațiile mai repede.

Un copil devine mai responsabil având un animal prin preajmă, pentru că trebuie să aibă grijă de el, să-l scoată la plimbare, să îl hrănească, să îl spele, să îl ducă la medic etc.

Își dezvoltă inteligența emoțională, pentru că are grijă de animăluțe, care sunt total dependente de stăpânii lor. Fiind atent la nevoile și emoțiile câinelui, la schimbările lui de dispoziție, va învăța să fie ochi și urechi la ce simt ceilalți.

„Copiii care interacționează cu animale își dezvoltă mai ușor abilitățile de interacțiune și socializare cu oamenii, devin mai cooperanți și empatici.“ (conform dr. Sue Doescher, Oregon State University).

ADOPTA, NU CUMPARA!!!!

Citeste si:

• Ce animal de companie este potrivit pentru familia ta?
• Vreau o veveriță. Un animal de companie special
• Scurt tratat de PISICOlogie

 

Oana Pescaru- psiholog și terapeut de familie

Sursa foto: pixabay.com/pexels.com

Comments

comments