Vrei să-ți refaci culoarea părului acasă? Nu este atât de greu, o poți face în siguranță și cu rezultate foarte bune. Poveștile de groază cu vopsitul părului sunt nenumărate, dar în același timp sunt foarte multe femei care se vopsesc acasă fără probleme.
Respectând câteva reguli simple, vei obține o culoare frumoasă, ca la salon, fără peripeții.
Alege culoarea cu responsabilitate
La salon ești consiliată, iar stilistul știe ce procent de oxidant să folosească și ce culori să amestece pentru a obține culoarea dorită de tine.
Dacă nu ai toate aceste cunoștințe ale colorării trebuie să mergi la sigur. Pentru un rezultat bun, specialiștii ne recomandă să alegem cel mult trei nuanțe distanță de cea naturală. E mai ușor să închizi culoarea părului decât să o deschizi, dar ca să nu ai surprize neplăcute nu trebuie să alegi extremele.
Ce registru alegi
La fel ca pielea, părul are nuanțe reci sau calde. Brunetele, de exemplu, au nuanțe calde, motiv pentru care părul va căpăta tonuri de roșu după decolorare. Dar ca să-ți dai seama în ce tonuri se „scaldă” părul tău, uită-te la pozele din copilărie dacă blondul era cald sau șatenul era rece. În timpul colorării aceste accente vor devia culoarea aleasă. Întotdeauna e bine să alegi același registru pentru rezultate optime și pentru potrivirea cu pielea.
Pregătirea vopsirii
Așa cum nu vopsești un perete crăpat, ci mai întâi îl netezești, la fel trebuie să trebuie să pregătești părul pentru vopsire. Deteriorat de vopsiri succesive sau natural, părul are nevoie de un plus de protecție și hidratare. În acest fel și pigmentul va rezista mai mult, iar părul va avea un aspect mătăsos. Cu o săptămână înainte de vopsire e bine să aplici o mască intens hidratantă și să o lași să acționeze 30 de minute sau chiar o oră, în cazul celor făcute în casă (cu miere, ou, ulei etc.) În acest fel firul de păr nu mai este poros, ci capătă o suprafață uniformă.
Evită șamponarea cu o zi sau două înainte de colorare pentru că sebumul strâns pe scalp îl va proteja de iritații. Produsele de coafat nu afectează procesul de colorare și nici grăsimea strânsă pe păr!
5 sfaturi de la specialiști
- Ține vopseaua pe păr doar timpul recomandat în prospect, altfel se va oxida și culoarea va ieși mai închisă și neuniformă. Cronometrează timpul de când ai terminat vopsirea, nu de când ai început.
- Aplică vaselină pe conturul părului și pe urechi pentru a împiedica pătarea pielii.
- Udă vârfurile cu apă! Pentru că sunt mai uscate și mai deriorate pot atrage mult mai multă culoare. Un pic de umiditate va ajuta culoare să se uniformizeze și să împiedice deshidratarea și nuanțarea intensă.
- Împarte părul în cărări și aplică vopseaua doar la rădăcină, dacă părul este deja vopsit, și întinde-o pe tot părul doar în ultimele 5-10 minute.
- Aplică pe toată lungimea părului, doar dacă părul este natural sau vrei să deschizi părul 1-2 tonuri. Părul nu poate fi deschis mai mult de 1-2 tonuri din vopsea când părul este deja vopsit. Dacă vrei să te decolorezi e mai bine să ceri ajutorul unui hairstilist.
Citeste si:
- Ingrijirea părului cu produse vegane. 4 efecte incredibile de care te vei bucura
- Deschide-ți nuanța părului în mod natural, fără decolorant sau vopsea!
- Obține un păr în nuanţe mai deschise în mod natural
Articol aparut in revista Ioana, aprilie 2020, text: Luminița Tăbăran/ sursa foto: pexels.com
Comments
You may also like
-
19 Feb
Grăsimea de pe coapse o chestiune de fizică pură și doar puțin efort
FrumusețeȘtii acele grăsimi care nu se dau duse indiferent cât sport faci, indiferent ce diete ...
-
17 Apr
Yoga: mai multă pace, mai multă fericire
FrumusețeAgitație, grabă, lipsă de timp pentru a face ceva pentru tine? Atunci ești pregătită pentru ...
-
27 Aug
Remedii Naturale Anticelulita
FrumusețeCelulita este una dintre problemele cu care femeile se confruntă frecvent, existând o serie lungă ...
-
14 Feb
Cele 11 avantaje ale roșiilor pentru frumusețe
FrumusețeCele 11 avantaje ale roșiilor pentru frumusețe – Cine susține că frumusețea și sănătatea tenului ...