Una dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din estul Europei, la nici 200 km de București
Tradiția și valorile trecutului s-au conservat perfect cu trecerea anilor în bătrâna cetate de scaun a Bulgariei. Originea primelor așezări umane pare pierdută în negura veacurilor, anumiți istorici atestând cinci milenii de permanență a civilizației în regiune. Perioada anilor 1185-1393, în care orașul s-a impus ca reședință a Țaratului valaho-bulgar, este considerată una de maximă înflorire culturală. Dinastia Asăneștilor, cea care a pus bazele faimoasei cetăți păstrate până în prezent, avea origini românești, primii conducători fiind Teodor Petru și Ioniță Caloian.
Destinație de top
Tot mai des în ultimii ani Bulgaria a reprezentat pentru turiștii români o destinație atractivă, indiferent de anotimp: iarna pentru pârtiile sale de schi, și vara datorită litoralului presărat cu oferte all-inclusive. Ținutul aflat la sud de Dunăre își seduce vizitatorii nu doar cu iaurturile și salatele sale delicioase, ci mai ales prin calitatea ridicată a serviciilor, cu tarife în general accesibile. Zona veche a orașului, perfect conservată, se întinde pe suprafața a trei dealuri: Țareveț, Trapezița și Sveta Gora, formând un superb relief etajat, care a necesitat de-a lungul timpului dezvoltarea unei arhitecturi adaptate zonei montane. Biserica devenită simbol din vârful dealului Țareveț a aparținut odinioară Patriarhiei bulgare, având în prezent mai curând un statut muzeal.
Important centru administrativ, cultural și istoric, Veliko Târnovo se află conform anumitor statistici în primele 10 cele mai vizitate locații turistice din Europa de Est. Acest fapt a făcut ca în zonă să se dezvolte numeroase sisteme de cazare, dar și baruri, cafenele sau restaurante, în care pot fi găsite specialități ale bucătăriei bulgărești, preparate din pește, salate variate, legume gratinate sau rețete tradiționale din carne de porc și vițel.
Timpul pare să aibă aici o altă măsură, ocupațiile din trecut, tradiția gastronomică, străzile pietruite și balcoanele cu structuri din lemn sădind imaginea medievalității în sufletul turiștilor.
Râul Iantra, cel de-al treilea afluent ca lungime al Dunării, șerpuiește lin la poalele dealurilor, pe sub vechi poduri din piatră. Cei pasionați de alpinism au la dispoziție numeroase trasee de escaladă montană în regiune. De asemenea, turiștii cazați în oraș pot vizita frumosul sat medieval Arbănași, aflat în apropiere. Pentru mai multe informații, în limba română, legate de împrejurimi, viață de noapte, muzee, cazare sau cumpărături accesați www.velikoturnovo.info.ro.
Text: Cristian Niculescu
Comments
You may also like
-
14 Dec
Cele mai frumoase targuri de Craciun
CălătoriiO mare parte din farmecul sărbătorilor de iarnă îl reprezintă târgurile de Crăciun şi multitudinea ...
-
10 Oct
Protejează-i împotriva abuzurilor!
Reportaje și interviuriPe de o parte nu vrem să ne speriem copiii, căci ne dorim o copilărie ...
-
24 Mar
Sub soarele Floridei
CălătoriiScăldată de soare și de ape calde, Florida numără 3.000 kmde coastă, 1.300 km de ...
-