Mica printesa si ducesa, fotograf amator

02 December of 2015

Două fotografii ale prinţesei Charlotte, în vârstă de şase luni, care au fost realizate de mama sa, ducesa Catherine, au fost publicate duminică de biroul de presă al Palatului Kensington, reşedinţa oficială a ducelui şi ducesei de Cambridge și au putut fi preluate fără restricți de media.

Prinţesa Charlotte, care nu a mai fost văzută în public de la botezul său, în luna iulie, este îmbrăcată într-o rochie înflorată cu guler alb, peste care poartă o jachetă tricotată de culoare roz. Întreaga ţinută îi scoate în evidenţă ochii albaştri.

2EE6D38E00000578-3338238-Princess_Charlotte_is_wearing_a_floral_print_dress_with_a_white_-m-52_1448849699907
Cele două fotografii au fost făcute publice de prinţul William şi soţia sa, ducesa Catherine, în semn de mulţumire pentru poporul britanic şi pentru presă care le-au permis celor doi copii ai lor, prinţul George şi prinţesa Charlotte, să crească departe de lumina reflectoarelor.

“Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt încântaţi să distribuie două noi fotografii ale Prinţesei Charlotte”, au anunţat, duminică, reprezentanţii Kensington Palace. Aceştia au precizat că fotografiile au fost realizate de ducesa Catherine, în prima parte a lunii noiembrie, în reşedinţa familiei sale din Norfolk.

2EE6D3A600000578-3338238-Snapped_by_her_adoring_mother_the_Duchess_of_Cambridge_this_is_l-m-37_1448800851004
De asemenea, potrivit reprezentaţilor Kensington Palace, prinţul William şi soţia sa, ducesa Catherine, continuă să primească mesaje de felicitare pentru prinţesa Charlotte din lumea întreagă şi speră că noile fotografii cu aceasta vor stârni entuziasmul tuturor oamenilor.

Pe de altă parte, reprezentanţii cuplului regal britanic au declarat că ducele şi ducesa de Cambridge sunt foarte recunoscători pentru susţinerea pe care au primit-o din partea presei în ceea ce îi priveşte pe prinţul George şi prinţesa Charlotte şi intenţionează să procedeze în continuare în aceeaşi manieră, respectiv să distribuie din când în când fotografii cu cei doi copii ai lor. Au mai fost publicate fotografii cu micuțul George singur sau cu sora sa, de fiecare dată fotografiile fiind realizate de mama lor.

2D2A88BA00000578-3275207-Prince_William_has_confirmed_that_his_daughter_Charlotte_is_alre-m-50_1444961236051
Prinţul George, fiul ducelui şi ducesei de Cambridge, a împlinit vârsta de 2 ani pe 22 iulie. Acesta ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său – prinţul Charles şi tatăl său – prinţul William.

Citeste si: Cupluri regale, iubiri de poveste

Prinţesa Charlotte, surioara prinţului George, s-a născut pe 2 mai şi a apărut până în prezent doar de două ori în public – imediat după naştere, alături de mama sa, când au părăsit maternitatea spitalului St. Mary din Londra, şi la botezul său, care a avut loc pe 5 iulie, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat

Comments

comments

Previous:

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei

Next:

Prinţul Harry, cel mai ravnit burlac din lume

You may also like

Post a new comment