La Densuș se află una dintre cele mai vechi biserici creștine românești. Aici, ruinele unui vechi edificiu roman au fost transformate în lăcaș creștin. Bucățile din piatră, coloanele și capitelurile formează un amalgam de structuri și mărimi, dezvăluind un edificiu aparte, o dovadă a conservării unei istorii în continuă transformare.
Biserica din Densuș
Țara Hațegului, centul spiritual și economic al geto-dacilor, pare cufundată și astăzi într-o atmosferă de basm, printre ruinele unor vechi cetăți antice (Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Blidaru, Costești), biserici milenare (Sântămărie Orlea, Densuș) și într-o natură îmbelșugată, ai cărei munți poartă povara unui trecut plin de amintiri.
Una dintre cele mai vechi biserici din România, ridicată în secolul al XIII-lea, înglobând componente ale unei construcții antice de secol IV, Biserica Densuș dezvăluie un stil arhitectural eclectic, de influență romanică, unic în lume. Data ridicării acestui edificiu s-a pierdut, undeva în perioada epocii antice, după unii cercetători chiar secolele II sau III. Scopul pentru care a fost clădit nu se cunoaște cu siguranță, majoritatea opinând asupra ideii de mausoleu, date fiind inscripțiile de pe cele opt cuburi de marmură, formând patru stâlpi masivi, cu rol de a susține turla bisericii, construită mai târziu. De altfel, pietrele folosite la înălțarea lăcașului provin, se pare, de la mult mai celebra Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Modificată substanțial în secolul al XV-lea, prin adăugarea clopotniței în stil bizantin și a picturilor efectuate de un anume Ștefan Zugravul, biserica a cunoscut ulterioare trasformări în funcție de perioada în care aici au predicat pe rând calvinii sau creștin-ortodocșii. Întreg ansamblul mural îmbină iconografia tradițională bizantină cu elemente de renaștere timpurie.
Nicolae Pop, cunoscut îndeosebi sub numele Densușianu (născut în localitatea Densuș), a scris o lucrare extrem de controverstă în epocă, „Dacia preistorică”, dezvoltând ideea unei civilizații dacice, leagăn al culturii europene. Asupra bisericii din Densuș autorul avansează diferite ipoteze, posibil veridice.
Text: Cristian Niculescu
Foto: www.cristiniculescu.com
Comments
You may also like
-
28 Aug
Riviera di Ponente – Litoralul de vest al Liguriei
CălătoriiMunte și mare la un loc de-a lungul coastelor Liguriei, o destinație de vacanță pentru ...
-
15 Jul
Agapia, popas în Neamț
CălătoriiPe valea pârâului cu același nume se află una dintre marile mănăstiri de maici din ...
-
10 Dec
Grindelwald în cantonul Berna – în ținutul munților uriași
CălătoriiEigerdorf Grindelwald se află într-o zonă turistică delimitată de Wetterhorn, Eiger, Mönch & Jungfrau – ...
-
29 May
Egiptul Antic. Câteva lucruri surprinzătoare pe care merită să le știi
CălătoriiEgiptul Antic a fost una dintre cele mai avansate civilizații din Antichitate. S-a dezvoltat pornind ...