Cu mic, cu mare, intrăm în frenezia pregătirilor de Paște, mai ales când ne dăm seama că mai avem câteva zile și mai sunt atâtea de făcut: curățenia de terminat (sau de început), cumpărături, pregătit cadouri, gătit diverse mâncăruri…
Ca să nu ajungeți epuizate fizic și psihic în zilele Sfintei Sărbători și ca să trăiți cum se cuvine atmosfera și semnificația Paștelui, n-ar fi rău să o luați din timp cu pregătirile, metodic.
Cum? Iată câteva sugestii pentru ultimele pregătiri înainte de Paște:
● gândiți-vă din timp unde vreți să petreceți Paștele: acasă, într-o minivacanță sau într-o vizită;
● odată opțiunea făcută, stabiliți bugetul necesar, care trebuie să cuprindă, după caz: costuri de deplasare, de cazare și de masă, cadouri, pregătirea meniului, realizarea curățeniei în casă, vestimentația necesară, etc.;
● repartizați curățenia pe zile și „părticele“ (într-o zi o cameră, într-o zi spălat și călcat perdelele, etc.) pentru a cuprinde totul;
● planificați cumpărăturile din timp: ce poate fi cumpărat din timp (cadouri, alimente și băuturi cu termen de valabilitate mai mare, decorațiuni, articole vestimentare, etc.); astfel, nu vă veți călca în picioare în ultimele zile prin magazine și nici nu veți trăi cu spaima că nu vă ajung banii;
● hotărâți din timp cu ce vă îmbrăcați dvs. și ceilalți membri ai familiei și, dacă e cazul, achiziționați câte ceva nou de purtat în zilele de sărbătoare;
● pentru că nu sunt de ajuns curățenia casei și a trupului, încercați, pe cât posibil, să respectați tradițiile bisericești: post, rugăciune, fapte și gânduri bune (sau măcar abținere de la fapte și gânduri rele), spovedanie, împărtășanie, participare la slujbe.
Pe ultima sută de metri, înainte de Paște respectiv în Săptămâna Mare, gospodinele intră în mare agitație. Dacă veți fi aplicat planul de bătaie de mai sus, în zilele premergătoare Paștelui nu veți intra în panică și nici nu veți fi mai obosite decât e cazul, întrucât:
● faceți ultimele retușuri la curățenie;
● cumpărați doar „mărunțișurile“;
● puteți să ajungeți, dacă doriți, și la unele dintre slujbele de la biserică;
● pregătiți mâncarea în voie, fără a fi stresată că nu vă ajunge timpul sau că nu aveți toate produsele care vă trebuie; astfel, de exemplu, în Joia Mare puteți vopsi ouăle, în Vinerea Mare puteți face cozonacii și/sau alte deserturi, iar sâmbătă, vă puteți ocupa de friptură și/sau alte feluri de mâncare.
Printre toate acestea, nu uitați să strecurați și o programare la un salon de înfrumusețare, înainte de Paște făcută, bineînțeles, din timp, știută fiind aglomerația din ultimele zile de la aceste saloane.
Acestea fiind zise, nu-mi mai rămâne decât să vă urez un „Paște luminat!“
Citeste si:
- Pregateste-te din timp pentru Paste!
- Cadoul potrivit pentru fiecare zodie. Sfaturi si pentru Craciun si pentru Paste si pentru aniversari!
- Cura de oua de prepelita si marile ei beneficii pentru sanatate
Cătălina Oprea/ foto: pixabay.com
Comments
You may also like
-
23 Oct
3 situaţii neplăcute pe care le poţi rezolva rapid şi cum să le previi
LifestyleSituaţiile de urgenţă nu-ţi lasă mult timp de reacţie, aşa că, într-un astfel de context, ...
-
01 Apr
Ce zodii sunt avantajate de astre în aprile. Cui îi merge prost
HoroscopAprilie se anunță ca fiind o lună care va aduce schimbări radicale. Unele bune, altele ...
-
12 Sep
Marte retrograd și efectele pentru fiecare zodie
HoroscopÎn 2020 foarte multe planete au avut și vor mai avea mers retrograd. Retrograd este ...
-
16 Nov
Optimism si pesimism , fata in fata
LifestyleTu ce fel de om ești? Vorbim despre optimism și pesimism și punem cele două ...