O bijuterie arhitecturală de secol XVI întâmpină turiștii, în ținutul împădurit al Valahiei de altădată…
Călătorind spre partea de vest a Olteniei, la granița dintre județele Gorj și Mehedinți, crestele împădurite ale Carpaților încep să se mai domolească, lăsând loc trecătorilor săpate de ape în inima muntelui și îndrumând turiștii spre zona de podiș a Transilvaniei. În această regiune, numită și „Oltenia de sub munte“, timpul a ocrotit cu drag rostul naturii, iar secole la rând oamenii i-au oferit în dar tradiții, credință și creații nemuritoare.
Istorie și tezaur bogat
„Mărețul cuib al Basarabilor“, așa cum a numit-o poetul George Coșbuc, Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească. Cocoțată pe spinarea de stâncă a Muntelui Stârmina și înconjurată de culmi împădurite, asemenea unui castel medieval pierdut în nori, mănăstirea veghează de peste șase secole la credința dreaptă a moșnenilor ortodocși din această zonă istorică a Valahiei.
Ctitorul mănăstirii este Sfântul Nicodim, cel care a întemeiat aici o vestită școală de caligrafie. Născut la începutul secolului al XIV-lea, în Macedonia, acesta era înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei și cu domnitorii Basarabi (Radu I, Dan I și Mircea cel Bătrân).
Mănăstirea a pierdut, de-a lungul timpului, o bună parte din tezaurul său imens, anumite obiecte de valoare ce i-au aparținut putând fi admirate, în prezent, în cadrul Muzeului de Artă al României. Muzeul mănăstirii mai conține o colecție de picturi murale de secol XVIII, icoane vechi din lemn, cărți și veșminte.
Între munți și păduri
Regiunea, înconjurată de păduri, ape și munți, a fost, în trecut, una greu accesibilă. Arheologii au descoperit, în apropiere, existența unui fort daco-roman, cuvântul „tismana“ având semnificație de „cetate fortificată“ în dialectul getic.
Text: Cristian Niculescu
Comments
You may also like
-
08 Mar
Parintii mei se comporta ca niste copii! Povesti adevarate
Reportaje și interviuriDupă 33 de ani de căsătorie, părinții Ioanei vor să divorțeze și, deocamdată, între ei ...
-
07 May
Rimetea – satul de poveste în Apuseni
CălătoriiCel mai frumos sat, nu doar din județul Alba, ci poate din întreaga Transilvanie, localitatea ...
-
21 Feb
Vulcanii noroioși
CălătoriiAcest fenomen, deosebit de cel al vulcanilor cu lavă datorită produsului de erupție, ia naștere ...
-
26 Mar
Colinele înverzite ale Iașiului
CălătoriiAșezat asemenea Romei deasupra a șapte coame blânde de deal, Iașiul se mândrește cu o ...