Natură și spiritualitate: Mănăstirea Prislop

24 May of 2016

Micuța mănăstire din apropierea Hațegului atrage permanent numeroși pelerini și turiști. Faima lăcașului și speranțele credincioșilor în vindecări miraculoase au sporit la sfârșit de secol XX, odată cu înmormântarea aici a preotului Arsenie Boca, fostul stareț al mănăstirii, duhovnic vizionar și apreciat artist plastic, cunoscut martir al gulagului comunist.

Dublă ctitorie

Deși nu există referințe clare privind întemeierea mănăstirii, scrierile lui Nicodim de la Tismana (sec. XIV) amintesc de prezența unei sihăstrii, monahul stabilindu-se la Prislop în ultimii ani ai vieții sale. Ajutat de Mircea cel Bătrân, Nicodim – considerat ocrotitor al Olteniei – reface biserica și chiliile, lăcașul devenind subordonat Mănăstirii Tismana din punct de vedere administartiv. Timp de două veacuri, mănăstirea suferă un rapid proces de degradare, ajungând în ruină la mijlocul secolului al XVI-lea. Considerată al doilea ctitor al bisericii, Zamfira, fiica lui Moise Vodă, începe reconstrucția din temelii a ansamblului religios.

Mănăstire de maici

Silvașu de Sus este satul cel mai apropiat de mănăstirea situată într-un splendid cadru natural, mărginit de Depresiunea Hațegului și Munții Poiana Ruscă. Drumul îngust, dar asfaltat, șerpuiește printre dealuri înverzite, urcând și coborând în pante domoale. Călătorul ajuns aici descoperă un ansamblu mănăstiresc frumos amenajat, curat și împodobit cu flori, dezvoltat în jurul unei biserici simple, din piată de râu, în plan triconic, cu o singură turlă. Construcția mai păstrează la exterior doar fragmente din pictura realizată în anul 1759. La doar 22 km distanță de Hunedoara, Mănăstirea Prislop este ușor de localizat pentru cei care ajung în zonă cu autoturismul. Frumoasa regiune a Hațegului oferă numeroase variante de cazare în hoteluri, vile și pensiuni, la prețuri între 80 și 200 de lei camera dublă.

Text: Cristian Niculescu

Foto: www.cristiniculescu.com

 

Comments

comments

Previous:

Rimetea – satul de poveste în Apuseni

Next:

Durău, la poalele verzi ale Ceahlăului

You may also like

Post a new comment