Suntem o familie unită la bine și la rău

14 November of 2011

Foto: Fotolia

Prin parcuri, mai ales în zilele de sărbătoare, ies la plimbare cu copiii multe perechi de tineri. O astfel de pereche se plimba pe aleile parcului, împreună cu un bæiețel. Copilul alerga pe alee fugărit de tăticul grijuliu. Mămica se afla la conducerea unui cărucior și încerca să-i ajungă din urmă. „Mihai, prinde-l, să nu cadă!“, strigă mămica îngrozită. Mihai l-a înhățat pe micuț și l-a luat în brațe. „Cristina, mă duc să-l dau în leagăn“, strigæ tăticul îndreptându-se către un loc de joacă.

Pe o bancă din apropiere s-a așezat Cristina. Lângă ea, a venit o doamnă. S-a legat o discuție, privind relația dintre pă­rinți și copii. „Cred că ești epuizată, dupæ toatæ săptămâna de stat cu copilul acasă“, zice doamna. „A, nu stau eu acasă cu copilul. Stă soțul meu. Eu lucrez. Mai are de stat opt luni și apoi va trebui sæ intre în șomaj dacæ așa vor continua lucrurile“, o lămurește Cristina. „De ce?“ „Păi, ce să facem? El e ingi­ner, dar are un salariu foarte mic în comparație cu al meu. Așa că a rămas acasă ca să crească copilul, și eu…  la muncă!”, zice Cristina cu glas voios. „Păi… îi convine?“, întreabă uimită doamna. „De ce să nu-i convină? Bani aduc, treabă fac, ce-i mai trebuie?“ „Aaa“, zice doamna, eu am un nepot care este în aceeași situație, numai că-i mănâncă zilele nevesti-sii. Se simte umilit! Se dă marginalizat! După ce că ea face totul, iar el doar stă cu copilul, nici măcar vasele nu le spală, mai face și pe înjositul! De parcă nu și-ar îngriji propriul copil“, o lămurește femeia. „Doamnă, eu plec la lucru dimi­neața și-i las în pat pe soțul meu și pe copil. De la muncă nu vin la oræ fixæ, pentru că am unele zile mai grele, dar, cum ajung, mă ocup de ce mai ræmâ­ne prin casă. Soțul meu face totul. După ce am terminat și eu facultatea, vreo trei ani am avut mai mulți bani, pentru că munceam amândoi. Acum el este în pericol să nu mai lucreze. Dacă îl dă în șomaj, asta e! Ce să-i fac sau ce să facă? El n-are nicio vinæ! Lu­cru­rile se vor schimba. 
N-are de ce să se simtă umilit. Suntem o familie unitæ la bine și la rău. În momentul de față eu sunt mai bine plătită, mâine… cine știe? Poate el va fi mai bine și schimbăm. Soțul meu mă ajută foarte mult. Adoră copilul și face orice ca micuțul să nu-mi simtă lipsa. A făcut el un program «de atac». Mergem la cumpă­ră­turi îm­preună, eu fac mâncarea, iar el se ocupæ de restul treburilor. Îl ajut și eu la cură­țenie, la călcat. Tot eu stabilesc și ce mănâncă Mihnea“, spune tânăra mămică. „Și când faci mâncarea, noaptea?“, întreabă doamna curi­oasă. „Nuuu, eu gătesc sâm­băta, pentru toată săptă­mâna.  De exemplu….

 de Veronica Bectaș

Dacă vrei să afli și alte amănunte despre această familie și despre cum stau lucrurile când tăticul e mămică, poți citi continuarea acestui articol în “Ioana” nr. 23, acum pe piață.

Comments

comments