Sunt puțin nevrotică, trebuie să mă tratez?

13 May of 2019

Gesturi, vorbe sau acțiu­ni repetitive, fiecare dintre noi are mici manii. Unele sunt nos­ti­me, altele însă pot deveni obsesii…

Nimeni nu este perfect, fiecare dintre noi are anumite ciudățenii care pot fi uneori simpatice și să ne diferențieze de ceilalți sau pot fi deranjante – depinde de cum le resimte fiecare pe plan personal și cum e perceput de cei din jur. Unii pot manifesta gesturi sau pot rosti cuvinte repetitive și atunci se numesc ticuri. Dar mai putem avea și gânduri care ne obsedează, acțiuni pe care le repetăm mai mult decât ceilalți, și atunci ne aflăm la nivelul obsesii/compulsii.

Să vedem câteva exemple:
„Eu am o obsesie cu ușa, trebuie să fie închisă sau larg des­chisă. Dacă e întredeschisă, nu pot să stau liniștită în casă sau la serviciu.“ C., 32
„Dacă văd la cineva o etichetă care iese pe dinafara cămășii sau a tricoului, nu mă pot abține să o aranjez, ca să nu se mai vadă. Nu am liniște.“ A., 40
„Dacă nu sunt vasele spălate, nu pot să adorm. O fi bine, o fi rău, habar nu am.“ O., 28
„De câte ori plec de acasă verific ușa de câteva ori.“ P., 37
„Toată muzica de pe Ipod trebuie să aibă numele complet: artistul, albumul și anul.“ D., 25
„Hârtia de la toaletă trebuie să fie așezată într-un anumit fel, dacă e invers decât vreau eu, o schimb. Uneori mi se întâmplă să o aranjez și pe unde merg în vizită.“ I., 39
„Sunt obsedată de curățenie, șterg de câteva ori pe zi oglinda de la baie, cada, îmi dau tot timpul cu gel antiseptic.“ E., 49

Ce sunt ticurile și obsesiile?
Ticurile sunt sunete sau miș­cări simple ori complexe: clipitul din ochi, strâmbatul din nas, grima­sa facială, mișcatul capului sau al mâinii, plescăitul, ges­turi obscene, ră­sucirea șuviței de păr, tușitul, anumite cuvinte sau expresii vulgare. Une­ori se pot aso­cia cele vocale cu cele motorii.

Ticurile nu sunt voluntare. Severitatea și tipul lor se schim­bă adesea de-a lungul timpului și nu se pot controla de către copil/adolescent. Stresul și anxietatea pot conduce la creș­te­rea frec­venței ticurilor și a obse­siilor. Nu se știe ce anume pro­duce ticurile, dar se pare că ele implică anumite schimbări ale proceselor chimice cerebrale.

De multe ori ticurile sunt moș­­tenite, un părinte cu ticuri severe are „șanse“ de 50% să le transmită copiilor.

Dacă ticurile se manifestă la nivelul gândurilor și sunt urmate de acți­uni, ele devin obsesii/compulsii.

Dintre obsesii fac parte cură­țenia exagerată, verificări de lu­crări, sarcini etc., să nu cumva să scape vreun amă­nunt, nevoia de ordine și re­petiție, să fie toate la locul lor etc. Putem deveni obsedați de un scop, de o persoană, de un loc etc. Dacă ne satisfacem curiozitatea sau nevoia de a duce un scop la bun sfârșit, apoi ne luăm o pauză, e bine, dar dacă se transformă în cerc vicios, atunci intervine dezechilibrul psihic. Sunt generate de anumite trăsături de per­sonalitate înclinate spre perfecționism și analiza detaliilor. Pot apărea la ado­les­­cență, la vârsta tânără și adultă.

Copiii și tinerii cu ticuri pot fi ridiculizați și respinși de ceilalți, chiar loviți, ceea ce duce la probleme și mai mari, cum ar fi intensificarea ticurilor, stimă scăzută, furie și depresie.

Ce e de făcut?

  • asigură-l pe copil că nu este o tragedie să ai un tic; nu-i spune că trebuie să și-l controleze, pentru că ticul este semicon­ș­tient sau inconștient;
  • fii calmă și naturală, nu-ți arăta stânjenirea, plictiseala și/sau îngrijorarea;
  • încurajează-i pe cei din jur să se poarte normal;
  •  în activitățile structurate cum ar fi școala/locul de mun­că, acordă-i permisiunea să iasă când ticurile devin prea puternice, de nestăpânit.

Pentru obsesii:

  • încearcă să-ți distragi aten­ția de la gândurile care te obse­dează, făcând altceva, interesant și plăcut, care necesită concentrare: citit, conversație etc.;
  • dacă ai o obsesie legată de curățenie, fă curat și oprește-te. Începe imediat altceva, nu mai veni cu retușuri. Dacă ai o obsesie legată de un El, clarifică lu­crurile și vezi-ți de viață;
  • stabilește-ți o misiune spe­cială în viață, care să te distragă de la gânduri obsesive;
  • ia-i în seamă pe ceilalți dacă îți spun că sunt îngrijorați de obsesiile tale.

Opinia specialistului

Dacă ticurile se petrec regulat, cu o frecvență deranjantă, antrenând mai multe părți ale corpului și sunt ciudate, este momentul să te adresezi unui specialist. De asemenea, dacă acele ticurile îi produc persoanei respective stres, disconfort fizic/psihic, atunci este bine să te adresezi medicului specialist/psihologului.

Dacă ticurile se manifestă împreună cu anumite comportamente care te îngrijorează, cum ar fi furia, tristețea și automutilarea, atunci e neapărată nevoie de un specialist.

Dacă ai obsesii pe care nu le poți controla și îți ocupă mare parte din timp, în așa fel încât nu îți mai poți desfășura activitățile într-un mod eficient, atunci, da, e momentul să ceri ajutor specializat!
(Psih. Laura King – „Sunt nevrotic și tu ești la fel…“)

Citeste si:

Text: Oana Pescaru

Sursa foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Previous:

De ce este bine să consumi polen

Next:

Nu lăsa stresul să te ajungă

You may also like

Post a new comment