Ada Condeescu: „Nu astept fericirea, o am cu mine“

15 April of 2015

IMG_5259_1

foto: Radu Vintilescu

Întâlnirea cu Ada Condeescu mi-a relevat, a nu știu câta oară, că succesul nu ține de nimic contrafăcut. Este de o naturalețe și de o sinceritate uluitoare. Chiar dacă nu ar fi fost actriță, orice profesie ar fi practicat, bucuria cu care privește viața, simplitatea nedisimulată, cultura și farmecul personal ar fi trecut-o prima pe lista preferatelor mele. de Ivana Iancu

Are 27 de ani, este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale și a debutat în lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier“ în regia lui Florin Şerban, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, în 2010. Însă rolul din „Loverboy“ este cel care i-a adus, în 2011, premiul „The Heart of Sarajevo“ pentru cea mai bună actriţă în cadrul Festivalului de Film din orașul-capitală a Bosniei și Herțegovinei. Și drumul Adei Condeescu rămâne larg deschis atât în film, cât și în teatru, fiindcă niciun premiu din cariera ei nu a fost o întâmplare.  Mai toate articolele despre tine se referă și la faptul
că provii dintr-o familie de intelectuali.

Cât ți-a folosit în viață vecinătatea cu cărțile și un anumit tip de educație despre care mulți afirmă că e inutilă în vremurile noastre?

Enorm. E foarte greu, în timpul în care trăim, să găsești resurse să te autoeduci. Cred că aș fi ajuns într-un timp mult mai îndelungat la stadiul la care eram la 18 ani. Mărturiseai undeva despre
cât de fericită te face spectacolul vieții simple, reale.
Cum se împacă realitatea cotidiană cu ficțiunea la care te obligă jobul tău?

Imediat după ce termin un proiect, nu se împacă deloc. Mi-e greu să revin, și nu pentru că nu aș avea o viață minunată,
ci pentru că acea căutare permanentă, adrenalina emoțiilor la care ești obligat să te supui în timpul unor repetiții sau ale unor filmări este unică. Apropo de filmul în care ai făcut un rol minunat…
Știi să fluieri? Când faci asta?

Am învățat târziu, îmi era tare ciudă când eram mică și mergeam la țară, iar toți prietenii mei știau să fluiere, doar eu nu. Nu mai știu când mi-a reușit.

Ești emotivă? Emoția este greu de stăpânit și de folosit?

Da. Emotivă nu, dar emoțiile le ascund cu mare greutate, nu mă pricep deloc la asta, ba dimpotrivă. Prietenele mele râd de mine și li se pare incredibil cum de nu pot juca, falsifica nimic în realitate. Le răspund mereu că asta e motivul pentru care sunt bună în joc. Că nu pot să mint, trăiesc tot.

Succesul nu te-a făcut să uiți cine ești? Ne întoarcem la educație. Dacă lucrurile adevărate și importante în viață ți-au ajuns în suflet și sunt acolo, în orice situație ai fi, bună sau rea, nu ai cum să uiți cine ești și ce te îndrumă cu adevărat. Ți-ai creat o imagine a bărbatului ideal, a jumătății tale?

Nu. Nu am așa ceva.

Crezi în iubirea de o viață? Ai avut exemple de acest fel?

Cred că iubirea în diferite forme și către mai mulți oameni, nu doar către unul singur, poate fi pentru totdeauna, trecând poate la un moment dat chiar și prin  neîmplinire, prin singurătate, prin îndârjiri, însă ea există. Știu asta.

Te dezamăgesc oamenii din jurul tău din când în când? Ai puterea să-i ierți?

Oamenii m-au dezamăgit de mai multe ori. Uneori s-a întâmplat să fie aceiași oameni care să mă dezamăgească în rânduri repetate. Mă supăr tare, mă înfurii, după care îi iubesc din nou, chiar dacă nu imediat.

Îți știi slăbiciunile? Știi să le cenzurezi?

Învăț, încet – încet. Învăț să le controlez și să le transform în putere.

Dar în noroc crezi? Ai cu tine, mereu, un porte-bonheur?

Cred în norocul pe care îl chemi și îl ațâți, pe care îl faci să se îndrăgostească de tine și apoi îl folosești și îl transformi în ceva bun pentru toată lumea. Cred că am o stea norocoasă undeva în preajmă. Legat de obiecte, nu mă mai leg prea tare de ele, pierd multe lucruri și e obositor. Dar am ceva pe care de curând îl port cu mine, de drag mai mult, decât pentru noroc.

Unde te simți ca acasă?

Acasă… E un cuvânt dificil pentru mine, pentru că m-am mutat de multe ori, iar acasă pentru mine sunt oamenii pe care
îi am aproape. Când sunt într-un alt oraș, la o filmare, și trec 6-7 zile de stat în hotel, dacă vorbesc cu mama și mă întreabă unde sunt, spun că sunt acasă. La început era straniu, dar s-a obișnuit. Dacă e ceva ce îmi proiectez, clar e o casă care să fie așa cum mi-o doresc, luminoasă, cu tavan înalt și ferestre până în pământ, pe care să o transform în „acasă“. Fericirea o cauți sau o aștepți? Nu aștept fericirea, o am cu mine. Sau mi-o imaginez și ea îmi apare în față. N-am avut niciodată răbdare cu nimic
din ceea ce ține de viață personală, așa că fericirea ar fi ultimul lucru după care
aș aștepta într-o gară.

Cu ce obiecte speciale te înconjori? Cărți și imagini. Lucruri care i-au fost aproape tatălui meu și care mă fac
să-l simt mai prezent.

Care este rolul pe care îl iubești în mod special? Dar premiul care a însemnat pentru tine cel mai mult?

Acum îmi e foarte aproape „Ana“ din „Jocul vieții și al morții“ în regia lui Horațiu Mălăele. Sunt entuziasmată și îl iubesc și abia aștept să-l joc cât mai mult. Probabil pentru că sunt un om sentimental, cel mai drag este primul premiu important pe care l-am primit, „The Heart of Sarajevo“. Datorită filmului, datorită oamenilor care m-au ajutat să împlinesc rolul „Veli“, dar și datorită acelui festival pe care îl ador.

Filmul te ajută să exprimi ceea ce în cotidian nu prea poți să faci?

Nu. În film simt doar că nu mi-e frică de nimic, iar emoțiile, indiferent cât de puternice ar fi, sunt sub tutela unei povești prestabilite, așa că nu are ce să mi se întâmple. Mă simt protejată. Până la un punct, totuși.

Teatrul este o altă artă. Ce ți-a adus, în plus, „scândura“, față de ecranul de cinema?

Nu pot judeca distinct, cu plusuri sau minusuri. Fiecare lucru îl fac până la capăt sau cât de mult pot într-un context dat. Și răsplata este că mereu primesc lucruri în plus, indiferent în ce spațiu de joc mă aflu.

Ai mentori? Actori pe care îi admiri?

Mulți. Aș umple câteva rânduri bune. În film însă mi-e foarte dor de actori tineri care să aibă  forța, interiorul, eleganța lui Al Pacino, Marlon Brando, Laurence Olivier, Peter O`Toole.

Despre lucruri simple

Ești fashionistă? Cum îți alegi ținutele?

În funcție de inspirația de moment și de rolurile pe care le am de făcut. Mă inspiră!

Știi să repari o pană la mașină ta?

Am mașină, dar n-am carnet. Restul e tăcere.

Bucătărești? Cam ce?

Cam tot. Chestii complicate. Nu țin minte rețetele, dar am cărți și reviste, un raft întreg. Îmi place mult să gătesc pentru prieteni și să fiu lăudată. Mai ales că oamenii nu se așteaptă să fiu talentată la asta, dar sunt. Îl moștenesc pe tata.

Ai flori acasă? Care-s preferatele tale și cum le îngrijești?

Am, da. Îmi plac violetele de Parma. Pentru că a fost prima floare dăruită de bunica mea și am reușit să nu o omor în drumul cu trenul de la Turnu Severin la București.

Ce înseamnă frumusețea pentru tine?

Frumusețea înseamnă har, dăruire, generozitate, suflet.

Ai un câine despre care vorbești mereu. Te-a învățat ceva anume această legătură?

Ar trebui să mă învețe să fiu mai responsabilă, dar nu se prea întâmplă.

Cartea pe care o recitești?

Nu am una singură. Citesc fragmente.

Filmul la care ai plâns? Ultimul?

Birdman.

Muzica pe care visezi?

Valsuri. Valsul din In the Mood for Love, de exemplu.

Gustul succesului este

Înălțător!

Comments

comments

Previous:

Improvizatia, stilul de viata al Andreei Samson

Next:

9 intrebari pentru Albertina Ionescu

You may also like

Post a new comment