Usturoiul, aliat pretios al sanatatii

26 January of 2015

Infecții respiratorii, hipertensiune arterială, colesterol mărit, micoze – sunt doar câteva dintre afecțiunile pe care usturoiul te poate ajuta să le învingi!

© photocrew / Fotolia

© photocrew / Fotolia

Originar din Asia centrală, usturoiul este un aliment cu virtuți medicinale recunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Faraonii, de exemplu, îl utilizau pentru a-și proteja sclavii de infecții. Astăzi, usturoiul este considerat în întreaga lume un adevărat aliment-medicament: combate hipertensiunea arterială, reduce colesterolul, previne infecțiile virale, scade glicemia etc. Să trecem în revistă câteva dintre avantajele pe care usturoiul le aduce sănătății noastre, precum și modul în care îl poți consuma.

Antibiotic natural
Acțiunea antibacteriană a usturoiului, demonstrată experimental de Pasteur în 1858, vizează în special bacteriile gram pozitive, precum Escherichia coli, stafilococ auriu, streptococ, pneumococ (care cauzează pneumonia), helicobacter pylori (responsabilă de apariția ulcerului gastric), dar și peste 50 de specii de ciuperci. Capacitatea usturoiului de a distruge bacteriile și ciupercile dăunătoare îi este conferită de alicină.
Mod de administrare: Mă­nâncă 2 căței de usturoi crud pe zi sau 4 căței de usturoi fierți, re­partizați în 2-3 porții. Usturoiul trebuie zdrobit sau tăiat mărunt și înghițit, ne­mestecat, cu puțină apă.

Scade tensiunea arterială
Usturoiul are acțiune hipotensivă în special datorită unor compuși sulfurici, dar și altor substanțe precum magneziu și adenozină, care ajută la dilatarea vaselor de sânge și au o acțiune directă de fluidizare a sângelui. Astfel, usturoiul nu doar că permite menținerea tensiunii arteriale între valori normale, dar în același timp previne formarea cheagurilor. Cercetările oamenilor de știință au dovedit că un consum regulat de usturoi scade valoarea tensiunii arteriale cu 10%.
Mod de administrare: Consumați 2-3 căței de usturoi pe parcursul zilei, repar­tizați în 2-3 porții.

Reduce nivelul colesterolului
Usturoiul acționează asupra pereților vaselor de sânge, împiedicând proliferarea celulară care stă la originea primelor leziuni de ateroscleroză. Cele mai recente studii au dovedit că un consum de 3 g de usturoi crud pe zi conduce la scăderea semnificativă a nivelului de colesterol sangvin (cu aproximativ 20%), în special a colesterolului „rău”, numit LDL.
Mod de administrare: Zdrobește sau taie mărunt o jumătate de cățel de usturoi și, fără să-l mesteci, înghite-l cu o gură de apă. Seara repetă procedura cu cealaltă jumătate de usturoi.

Previne bolile de inimă
Studiile au dovedit că usturoiul are capacitatea de a proteja sistemul cardiovascular, atât prin faptul că reduce nivelul colesterolului și al trigliceridelor, cât și pentru că previne inflamarea vaselor de sânge cauzată de stresul oxidativ. Este bine cunoscut faptul că distrugerea pereților vaselor de sânge în urma reac­tivității crescute a moleculelor de oxigen reprezintă un factor de risc major în ce privește apariția bolilor cardiovasculare, în special a infarctului și aterosclerozei.
Mod de administrare: Consumă 1-2 căței de usturoi crud pe parcursul zilei, zdrobiți sau tăiați mărunt, ori 3-4 căței de usturoi fiert (pus în mâncare).

Are efect antialergic
Usturoiul este înzestrat cu pro­prie­tăți antialergice puternice. Potrivit cercetătorilor japonezi, extractul de usturoi scade cu circa 90% răspunsul celular după expunerea la un alergen.
Mod de administrare: Găsești extract de usturoi în farmacii sau în magazinele cu produse naturiste. Urmează tratamentul conform prospectului (de obicei 1-3 capsule pe zi).

Tratează micozele pielii
Utilizat extern, usturoiul face minuni împotriva micozelor și a negilor. Un studiu efectuat în Venezuela în anul 2000 a dovedit o rată de vindecare de 100% a „piciorului de atlet” (o infecție fungică ce afectează degetele de la picioare) prin aplicarea locală, timp de două luni, a unui derivat de alicină (molecula prezentă în usturoi).
Mod de administrare: Aplică pe zona afectată a pielii piure de usturoi crud și menține compresa pe toată durata nopții. Protejează pielea sănătoasă din jur aplicând pe ea lac incolor de unghii sau înfășurând-o în pansament (sucul de la usturoi este iritant). Continuă tratamentul până la vindecare.

Îmbunătățește digestia
Usturoiul ajută la menținerea florei intestinale, îmbunătățește digestia, stimulează secreția bilei, previne gastroenterita. Toate aceste proprietăți se datorează vitaminei B1 pe care o conține și care participă la fabricarea enzimelor necesare digestiei, dar și a clorului, o substanță care ajută stomacul să proceseze mai ușor alimentele.
Mod de administrare: Consumă 1 cățel de usturoi pe zi, de 2-3 ori pe săp­tămână, având grijă să îndepărtezi germenele din interior, care este mai greu digerabil pentru anumite persoane.

 

Text: Angela Cîlțan

Comments

comments

Previous:

Sfaturi de psihologie

Next:

Tu vrei copii, el nu

You may also like

Post a new comment