Deliciile calde ale dimineții

12 May of 2017

Deliciile calde ale dimineții – Multe dintre noi savurează dimineața o cafea sau un ceai, dar și alte câteva pe parcursul zilei, însă majoritatea preferă aroma cafelei.

Ambele licori prezintă beneficii demonstrate, atât asupra tonusului fizic, cât și a celui psihic, dar în anumite cazuri sunt contraindicate, putând să accelereze simptomele unor afecțiuni de care suferim.

Neagră, aromată, dulce sau amară?

Studii recente au arătat că un român consumă anual două kilograme de cafea, această cantitate plasând țara noastră pe ultimele locuri ale clasamentului european. Fără a demonstra cu certitudine beneficiile pe care consumul de cafea le prezintă, anumiți specialiști au sesizat că aceasta poate crește performanțele cognitive datorită capacității de protejare a celulelor neuronale, poate reduce riscul apariției diabetului zaharat de tip II și previne cariile dentare ca urmare a taninului conținut. Datorită cofeinei sporește absorbția gastrointestinală a unor calmante, având proprietăți analgezice.

Cafeaua conține antioxidanți (polifenoli, flavonoide etc.) care au efect de reducere a deteriorării celulelor cu potențial oxidativ. Cafeaua stimuleză și secreția de adrenalină, amplificând capacitatea de efort fizic și intelectual. Printre riscuri se numără dependența, deși nu există studii care să justifice acest lucru, problemele gastrointestinale (gastrită sau ulcer) și tensiunea arterială crescută. 
Cafeaua influențează și absorbția fierului, cauzând anemie feriprivă.

Există două specii de bază ale arborelui de cafea, iar acestea sunt arabica, cu un conținut mai mic de cofeină, și robusta, cu un conținut de cofeină cu 40-50% mai mare. Clima și zona din care provine cafeaua influențează gustul acesteia, dar și modalitatea de prăjire, care adaugă un plus de aromă.

Cel mai exotic și cel mai scump soi de cafea este Kopi Luwak, un produs obținut din boabele ingerate de către un soi de mangustă originară din Sumatra și Filipine, cunoscută sub numele de civetă de palmier. Acest animal se hrănește cu boabele coapte pe care le elimină prin excremente nedigerate în totalitate. Enzimele din tractul digestiv al mangustei dau o anumită aromă cafelei și reduc gustul amărui al acesteia.

În prezent există diete bazate pe consumul de cafea verde, neprelucrată termic, aceasta asemănându-se la gust mai mult cu ceaiul. 
Bogată în acid clorogenic, cafeaua verde asigură o cantitate mai mare de antioxidanți, reglează metabolismul, împrospătează activitatea cerebrală și ajută la eliminarea kilogramelor nedorite.

Cea mai populară băutură caldă din lume

Ceaiul, despre care legenda amintește că ar fi fost descoperit în jurul anului 2700 î.H., conține jumătate din cantitatea de cofeină pe care o are cafeaua, fiind un întăritor reconfortant, fără însă a produce senzația de agitație. Anumiți compuși ai ceaiului, în mod deosebit polifenolii, care reprezintă 30% din compoziția acestuia, sunt printre cei mai puternici antioxidanți care au fost descoperiți vreodată.

Ceaiul verde răspândit în țările din Asia se obține printr-un procedeu simplu de punere la abur și apoi de uscare a plantei. 
Ceaiul negru trece printr-un proces de fermentație care îi dă o aromă mai puternică și o culoare mai închisă, micșorând însă efectul protector al compușilor săi chimici.

Ceaiul verde este bogat în substanțe numite catechine, care au proprietăți antioxidante puternice (de 100 de ori mai mari decât vitamina C) ce pot proteja ADN-ul celular de modificările care induc cancerul.

Datorită polifenolilor, ceaiul consumat zilnic poate preveni bolile de inimă, apariția cariilor, poate reduce riscul de accident vascular cerebral și diminuează arsurile solare.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Cele mai sigur medicamente: rasul sanatos si optimismul!

You may also like

Post a new comment