Retete dulci si aromate pentru prajituri la tava

15 October of 2014

 

Tartă cu afine
Ingrediente pt. 12 bucăți: •Aluat: 150 g unt •140 g brânză de vaci •330 g făină •1 plic praf de copt •75 g zahăr. •În plus: 500 g afine •300 g smântână •1 ou •60 g zahăr pudră •1 plic zahăr vanilat •1 linguriță cu vârf (cca 10 g) amidon

1 Se topește untul și se lasă să se răcească. Se așază într-un castron brânza de vaci, untul, făina, praful de copt și zahărul; se frământă aluatul cu mixerul. Se frământă apoi energic cu mâinile și se întinde o foaie pe planșeta tapetată cu făină. Se așază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și se ridică de jur împrejur o margine înaltă. 2 Se încinge cuptorul la 190ºC. Se spală afinele și se lasă să se scurgă bine. Se prepară glazura: se amestecă smântâna cu ou, zahăr pudră, zahăr vanilat și amidon. Se repartizează pe blat și se presară afinele; se coace prăjitura la mijlocul cuptorului 30–35 min. Se lasă să se răcească și se pudrează eventual cu zahăr.
Preparare: 20 min.; Coacere: 35 min.; Per bucată: cca 300 kcal; Proteine: 6 g; Grăsimi: 14 g; Carbohidrați: 36 g

Prăjitură cu zmeură și vanilie
Ingrediente pentru 20 de bucăți: •200 g unt moale •200 ml lapte •575 g făină •165 g zahăr •1 pliculeț drojdie uscată •1 ou
•1 praf sare •2 plicuri zahăr vanilat •500 g zmeură •3 linguri zahăr pudră

1Se topesc cca 75 g unt; se adaugă laptele și se încălzește puțin. Se pun într-un castron 400 g făină, 75 g zahăr și drojdia uscată; se amestecă, apoi se adaugă amestecul de unt și lapte, sarea și oul și se frământă aluatul; se acoperă și se lasă să crească 45 min. 2 Restul de 175 g făină, 90 g zahăr, 125 g unt și zahărul vanilat se amestecă mai întâi cu mixerul, apoi cu vârfurile degetelor, astfel încât se obțin firimituri de aluat. 3 Pe planșeta tapetată cu făină se mai frământă o dată aluatul dospit, apoi se întinde din el o foaie (cca 32×37 cm). Se așază după aceea pe o tavă unsă și tapetată cu făină și se lasă să crească la căldură încă 25 min. 4Se încinge cuptorul la 180ºC. Se pregătește zmeura și se amestecă împreună cu 2 linguri de zahăr pudră; se așază pe aluat. Se presară deasupra fulgii de aluat și se coace prăjitura 20-30 min. Se lasă să se răcească în tavă, apoi se taie bucăți și se pudrează cu zahăr.
Preparare: 35 min.; Dospit: 70 min.; Coacere: 30 min.; Per bucată: cca 240 kcal; Proteine: 4 g; Grăsimi: 9 g; Carbohidrați: 33 g

Cuburi cu fructe și blat de ciocolată
Ingrediente pentru 9 bucăți: •4 ouă •180 g zahăr •110 g făină •40 g cacao •2 lingurițe praf de copt •120 ml cafea •100 ml vin Marsala •3 plicuri zahăr vanilat •700 g caise (din compot) •250 g brânză de vaci •150 g frișcă •1 plic praf întăritor de frișcă

1 Se încinge cuptorul la 200ºC. Se amestecă ouăle cu 150 g zahăr și 4 linguri apă. În al doilea castron se amestecă făina cu praf de copt și cacao. Se bate spumă, cu telul, amestecul de ou și se înglobează amestecul de făină. Se așază într-o formă (24 x 24 cm) tapetată cu hârtie de copt și se coace cca 12 min la mijlocul cuptorului. 2 Se amestecă vinul Marsala cu 1 plic zahăr vanilat și cafea. Se înțeapă cu o țepușă de lemn blatul fierbinte și se însiropează cu amestecul de vin; se lasă să se răcească. Se taie caisele felii și se așază pe blat. Se amestecă brânza de vaci cu 30 g zahăr și 2 plicuri zahăr vanilat. Se înglobează frișca bătută cu praful întăritor și se repartizează peste caise; se ornează după dorință. Preparare: 40 min.; Coacere: 12 min.; Per bucată: cca 340 kcal; Proteine: 10 g; Grăsimi: 9 g; Carbohidrați: 49 g

Comments

comments

Previous:

Rețete cu ardei grași

Next:

Savoare proaspătă de toamnă

You may also like

Post a new comment