Curcanul de Craciun, cea mai buna friptura

07 December of 2015

Dacă vrei să faci cea mai bună friptură pentru masa de Crăciun, atunci alege să pregătești friptură de curcan în crustă de de alune. Este o rețetă fabuloasă, dar foarte simplu de făcut, dacă respecți ingredientele.  

Curcanul de Craciun

Că să faci curcanul de Crăciun ai nevoie de un piept întreg de curcan fără oase. Dacă îți pare mult poți să reduci cantitatea de carne, dar trebuie să iei în calcul faptul că această friptură este pentru masă de Crăciun și este la fel de gustoasă și caldă și rece. Poate chiar mai bună rece decât caldă. Îți mai trebuie cinci linguri de ulei de măsline, patru-cinci căței de usturoi, tocați mărunt, o linguriță de sare, 200 de grame de alune, de preferat nesărate, o linguriță de coriandru măcinat, o jumătate de linguriță de piper negru, măcinat proaspăt, o linguriță de scorțișoară, două linguri de marmeladă de portocale (sau un alt gem – cele mai bune gemurile aromate și dulci acrișoare: măceșe, merișoare, gutui sau caise).

Amestecă toate mirodeniile pudra. Adică sărea, piperul, coriandrul și scorțișoara. Într-un vas amestecă bine cu o lingură usturoiul pisat și uleiul de măsline. Adaugă condimentele praf și amestecă iar. Scoate pielea de pe pieptul de curcan. Nu-ți trebuie! Cu preparatul minune unge carnea de curcan, cu o pensula. Unge carnea din abundență. Pune carnea într-un vas care merge la cuptor și coace carnea în cuptorul bine încins în prealabil, pentru circa o oră. Pune în tavă o cănită de apa. Din când în când unge carnea cu sosul din tavă.

Citeste si: Masa perfecta de Craciun

Pune alunele într-un procesor și macină-le, dar nu foarte mărunt. Cât bobul de piper este cel mai bine. Pune în procesor, când macini alunele o lingură de făină, sare și piper (dacă alunele nu sunt sărate), după gust.

Citeste si: Scrisoare către Moș Crăciun

Scoate pieptul de curcan din cuptor și lasă-l să steă circa 10 minute să se răcorească puțin. Unge-l din belsug cu sosul din tavă imediat ce-l scoți. După ce trec cele zece minute unge pieptul de curcan cu gemul desfacut cu puțină apă. Gemul trebuie să fie bine omegenizat. Unge pipetul de curcan în strat uniform, nici subțire, nici prea gros. Presară peste marmeladă alunele. Folosește o lingură și ajută-te de o pensula. Nu-i simplu, dar nici foarte complicat nu e.

Citeste si: Cum il pacaleste Mos Nicolae pe Mos Craciun
 
Întoarce în cuptor carnea, la foc moale și continuă să-l coci încă 45-60 de minute, la foc moale. Când este gata pieptul de curcan în crustă de alune lasă-l să stea 30 de minute înainte să-l feliezi. Servește-l cu o salată din frunze verzi și portocale. Merg perfect împreună și cu un piure de țelină. 

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

 

Comments

comments

Previous:

Cutia cu biscuiti pentru Mos Nicolae

Next:

Rulada sofisticata cu legume. Bunatati pentru Craciun

You may also like

Post a new comment