Mamele si fiicele pot fi prietene sau nu?

07 February of 2013

Generațiile actuale au mai multe în comun decât aveau înainte. Mamele și fiicele, mai mult acum decât în trecut, își împart hainele, își împart secretele, discută orice și pot merge până la a avea același grup de prieteni, lucru de neconceput în urmă cu 50 de ani, de exemplu.
Întrebarea este: pe Facebook ar trebui să dai „accept“ la cererea de prietenie a mamei sau nu? Pot fi părinții prieteni cu copiii lor în lumea virtuală, în cea reală?

De fapt, este posibil să ai o relație de prietenie adevărată cu copilul tău? Practic, acesta să nu aibă deloc secretele lui?

De ce își doresc mamele să fie prietene cu fiicele lor?
A trata copiii drept adulți în perioada ado­lescenței pare că aduce unele beneficii. Moti­vația se clădește pe ideea că împrietenirea cu propriul copil îl va determina să fie mai puțin rebel. Urmând firul acestui raționament, adolescenții ar fi mai puțin tentați să se întoarcă spre exterior, spre grupul de prieteni, decât spre mame. În acest sens, de ce să nu abordeze mama rolul de prietenă? Dacă își tratează copilul ca pe un adult, acesta își va respecta și aprecia mai mult mama?

La orice vârstă, dar în special când fetițele se transformă în femei, mamelor le place să fie conectate cu fetele lor și în multe cazuri chiar cu prietenele acestora. Când presiunea socială îndeamnă mamele să fie „cool“, să se mențină tinere, această relație le ajută să se simtă apreciate și după ce copiii nu mai au nevoie de ele pentru a supraviețui. Mai mult, această apropiere este o formă de validare: „suntem destul de moderne pentru fetele noastre“.

Întrebarea care se pune: oare mamelor le este așa de frică de rolul de mamă, încât preferă să fie prietene cu fiicele lor? Dacă se ajunge la o prietenie între mamă și fiică nu mai rămân așa de multe deschideri pentru rolul tradițional de mamă. Nici pentru cel tradițional de fiică. Când rolul de prietenă este mai bine reprezentat decât cel de mamă, se poate naște o dinamică de competiție.

Cum rămâne cu independența?
Orice mamă își dorește ca fiica să crească inde­pendentă, cel puțin teoretic. Vrea ca ea să se simtă iubită și să fie iubită. Dar când mamele devin prea implicate, atunci când fetele le spun cele mai adânci și întunecate secrete, într-un anume punct, acestea din urmă își vor pierde încrederea în ele. Se vor îndoi de propria capacitate de a lua decizii. Vor rămâne copii – și nu într-un sens bun. Apropierea dintre cele două este ca o „căsătorie“. Să fii „căsătorit“ cu mama poate să interfereze în relațiile fetei cu oricine alt­cineva decât ea, inclusiv cu soțul ei. Conse­cințele pot fi diverse: nu va putea învăța să își crească copiii. De ce ar face-o? Dacă e tot timpul mama lângă ea… Nu va avea încredere în ea, mama le știe pe toate și le știe mai bine.

Confuzia dintre cele două tipuri de relații
Natura intimă a relației dintre mamă și fiică creează uneori confuzie. Dacă este apropiată, ea poate simula prietenia prin caracte­risticile ei de empatie, ascultare, loialitate și grijă. Totuși, relația mamă-fiică are caracteristici unice, ce o distinge de o relație de prietenie. Aceste caracteristici includ rolul ma­mei de îngrijire, lipsa reciprocității în privința grijii și ierarhia responsabilității. Această ierarhie, combinată cu iubire necondiționată, exclude relația de prietenie.

Ce ne spune Smaranda: „O iubesc pe mama și îmi place să-mi petrec timpul cu ea, dar nu o consider cea mai bună prietenă, este totuși mama mea. Cei mai buni prieteni nu plătesc facturile, nu îți plătesc studiile, nu te ajută să îți cumperi casă etc. O iubesc așa cum e și vreau să rămână mama mea.“

Aceasta nu înseamnă că relația mamă-fiică nu poate fi apropiată și satisfăcătoare. Cel mai important este faptul că o relație de prietenie se mai poate strica, se mai poate răci, însă o relație mamă-fiică este permanentă. Aceasta o face în mod natural mai intimă și mai intensă. Iată cum puteți aborda relația mamă-fiică în așa fel încât să păstrați granițele, dar să comunicați bine:
● păstrați  ierarhia în relație: mamele și fiicele nu sunt egale și nici nu ar trebui să fie; ● nu cereți mai mult decât vă pot oferi fiicele voastre. Au nevoie de prieteni, dar au nevoie și de mama lor;
● bucurați-vă una de compania celeilalte. Spuneți-vă și secretele din când în când,
dar amintiți-vă să onorați granițele firești ale unei astfel de relații, speciale în forma ei naturală;
● distanțați-vă când simțiți presiune de o parte sau alta; nu veți slăbi granițele dintre voi, dimpotrivă, veți avea o legătură mai puternică după ce vă reconectați;
● asumați-vă responsabilitatea pentru pro­pria fericire, stare de bine și inde­pen­dență. Nu depindeți emoțional una de cea­lalaltă. Arătați că vă pasă, vorbiți, dar nu vă lăsați absorbite de acest scop;
● împărtășiți experiența comună a trebu­rilor în casă, responsabilitatea pentru a menține și transmite valorile familiale, tradițiile și ritualurile.
● concentrați-vă pe comunicare și nu negli­jați celelalte roluri pe care le aveți în viața de zi cu zi. Cei mai buni prieteni pot continua sau nu să fie prieteni, dar relația mamă-fiică este permanentă, indiferent dacă ele își mai vorbesc sau nu. Relația mamă-copil este mai intimă și mai intensă decât oricare alta. Atât timp cât există ierarhia, nu este o relație egală. Fiicele nu trebuie să se simtă responsabile pentru starea emoțională a mamelor. Nu că nu trebuie să le pese, dar nu ar trebui să fie absorbite de acest scop.

Ce spun fiicele – capcanele relației de prietenie mamă-fiică

Ce ne spune Magda despre relația cu mama ei:
„Eu îi spun mamei totul sau aproape totul. Când eram în liceu veneam cu prietenii acasă și primeam sfaturi de la mama despre orice: băieți, machiaj, haine, modă, orice. Ea era mama deschisă pe care o aprecia toată lumea.
După ce m-am căsătorit, am făcut la fel, îi spuneam totul mamei. De la prima întâl­nire cu el, până la amănunte din relație. Până ce soțul s-a înfuriat: «Tu îi spui mamei și despre viața noastră sexuală?» Am înțeles atunci ideea. Bineînțeles că nici mie nu mi-ar fi plăcut ca el să vorbească cu tatăl lui despre viața noastră sexuală.“

Apropierea dintre Magda și mama ei
le-a produs necazuri în anumite privințe. Ori de câte ori avea o ceartă cu soțul, imediat îi cerea sfatul mamei, așa cum o făcuse dintotdeauna. Nu reacționa la conflicte decât după ce avea părerea expertului, adică a mamei. „Trebuia să o sun să aflu părerea ei: «Uite, asta s-a întâmplat. Ar trebui să fiu supărată, să mă enervez pe el?» Tot timpul parcă eram trei în relație.“

Opinia specialistului
Cele două tipuri de relații nu se pot înlocui una pe cealaltă. Această unică legătură nu înseamnă că atunci când fetele se maturizează nu pot să își asume mai multe respon­sabilități și să ofere mai mult mamelor, dar niciodată nu se pune semnul egal și nici nu trebuie. Mamele nu încetează să fie mame, ceea ce include frecvent nevoia de protecție și responsabilitatea pentru fericirea copiilor lor. (Peggy Drexler, psiholog cercetător)
Oana Pescaru – psiholog și terapeut de familie

Comments

comments

Previous:

„El a fost cea mai bună alegere atunci“ – Până unde poate merge compromisul romantic într-o relație?

Next:

„Îmi doresc o relație și vreau să apară cineva în viața mea“

You may also like

Post a new comment