
Foto:Hubert Burda Medien, Fotolia
În ultimii 20 de ani, medicii, nutriționiștii, oamenii de știință ne-au tot vorbit de faptul că bolile cardiovasculare sunt atât de periculoase încât ne pot ucide și ne-au tot repetat că stă în puterea noastră să le prevenim. Și, totuși, în ciuda avertismentelor, aceste afecțiuni continuă să fie prima cauză de mortalitate în lume. Oare când vom începe să ne preocupăm cu adevărat de sănătatea noastră și să încetăm să ne mai ghidăm după principiul „mie nu mi se poate întâmpla“?
Luna septembrie, care a fost Luna Inimii, ne-a oferit un bun prilej de a ne aminti cât de important și de simplu este să avem grijă de inima noastră.
Trei pași spre o inimă sănătoasă
Știați că 80% din bolile de inimă pot fi prevenite? Pentru aceasta nu trebuie decât să alegem o dietă echilibrată și un stil de viață sănătos. Iată ce sfaturi ne oferă conferenţiar dr. Ioan Coman, Societatea Română de Cardiologie.
Alimentaţie echilibrată. Nu este un secret faptul că grăsimile din alimentaţia noastră sunt cele care cauzează cele mai multe dintre bolile de inimă. Un prim pas spre o inimă sănătoasă presupune reducerea consumului de grăsimi saturate, de origine animală, care pot fi înlocuite cu așa-numitele grăsimi bune, vegetale, care au un rol important în reducerea nivelului colesterolului rău (LDL) din sânge. Grăsimile bune le găsim în peşte slab, uleiuri vegetale, margarină tartinabilă, alune, fistic, seminţe. Aceste alimente sunt bogate în Omega 3 şi Omega 6, acizi graşi esenţiali care au rol însemnat în păstrarea sănătăţii inimii.
Mișcare, mișcare, mișcare. Ne putem ajuta inima să fie sănătoasă renunţând la un stil de viaţă sedentar. Nu este neapărat nevoie să mergem la aerobic, să alergăm kilometri prin parc sau să ridicăm greutăţi. Este suficient ca în fiecare zi să ieşim la o plimbare de
20 – 30 minute, poate să mergem pe jos de la serviciu spre casă pentru a ne relaxa sau să alegem scările în locul liftului.
Fără obiceiuri dăunătoare. Încercați, pe cât posibil, să eliminați din viața dvs. factori de risc precum fumatul și consumul excesiv de alcool, obiceiuri despre care se știe că dăunează sănătății noastre în general și, implicit, sănătății inimii.
Comments
You may also like
-
16 Nov
Pericolele sexului neprotejat
Sănătate și psihologieÎnscriindu-se în categoria bolilor cu transmitere sexuală (BTS), blenoragia constituie o infecție adresată majoritar zonei ...
-
16 Nov
Diabetul zaharat
Sănătate și psihologieDiabetul este o boală cronică, caracterizată de prezența nivelului ridicat al glucozei în sânge, fenomen ...
-
18 Jan
Cum reacționezi când copilul se îndrăgostește pentru prima oară
PsihologieExperiența îndrăgostirii este obligatorie pentru maturizare. Chiar dacă ideea întâlnirilor și a relațiilor stârnește în ...
-
29 Aug
Mai ai energie? Cum faci să mai ai chef de viață după o zi de muncă…
Sănătate și psihologieSleită de puteri, cu sarcini până peste cap, de-abia aștepți să ajungi acasă să lenevești ...