Cum faci față plictiselii și lipsei de entuziasm acasă și la serviciu?

17 May of 2012

Credit foto: Yuri Arcurs, 2012/Shutterstock.com

Plictiseala poate fi tradusă în mai multe moduri. Poate te simți obo­sită și te-a copleșit lenea sau pur și simplu nu vrei, nu mai ai chemare să faci lucrurile care îți sunt de folos. Poate ai idei, dar simți că nu poți să faci ce îți do­rești. Plictiseala se poate transforma în amâ­nare, indecizie și lipsa motivației.
Când spunem că suntem plictisiți, de fapt ne simțim goliți pe dinăuntru, nu ne mai animă nimic din ceea ce ne motiva înainte.
Partea pozitivă este că există o plictisea­lă care poate preceda o perioadă de creativitate. Unii inventatori spun că ideile briliante le veneau într-o stare de oarecare indife­rență, nestimulare. Asta îi făcea să caute ceva nou, să se autostimuleze. Plictiseala pasageră, premergă­toare unei perioade de creație, este bine-venită.
Când vezi că apatia crește și cheful de viață scade, atunci e momentul să intervii.

Primul pas – refuză să devii plictisit
Cea mai bună metodă de a preveni plictiseala este să îți faci viața suficient de interesantă încât să menții nivelul de rutină la un stadiu minimal, absolut necesar echilibrului.
O altă metodă este de a înregistra progresele zilnice și de a le ține socoteala. Până și cea mai mică ac­ți­une are un scop. Chiar dacă mun­ca este de ru­tină, no­tea­ză pro­gre­sul, avansul.
De asemenea, a în­văța cum să fii fericită cu tine însăți când ești sin­gură, să te amuzi din orice este o metodă si­gură care sto­pează plictiseala.
Nu credem că are cineva parte de 100% timp pe­trecut la serviciu cu maximum de nou­tate. Sarcinile de ru­tină fac parte din orice job. Însă te poți perfec­ționa apli­când me­reu ace­leași lucruri.
E greu să motivezi pe cineva care face ceva ce nu-i place. Cu toate astea, a face lucrurile bine este o condiție pentru a-ți păstra locul de muncă. De aceea, plictiseala la locul de muncă și lipsa entuziasmului sunt un semnal că trebuie să schimbi ceva:
➽ poți să schimbi aranjamentul mobilei, poziția biroului. O floare, decorațiuni care te stimulează ar fi o altă idee. Un birou aerisit, luminos îmbie la muncă.
➽ creează-ți o nouă provocare, cum ar fi să termini mai repede o sarcină sau
să găsești ceva nou de făcut, să reorganizezi dosarele sau să te pui la curent cu noi informații.
➽ caută partea amuzantă a lucrurilor: altă modalitate de a face lucrurile mai interesante este de a te amuza de ele,
de a crea condiții pentru a-ți face munca mai plăcută.
➽ dacă îți acorzi o recompensă la sfâr­șitul unei zile plictisitoare de lucru, vei fi mai motivată. În plus, vei fi răs­plă­tită prin aprecierea șefilor, ceea ce nu e rău.
➽ rezolvă probleme, fii creativă. Dacă ai o problemă de mult timp, care tre­nează, poți să hotărăști că e timpul să o rezolvi. Sentimentul de satisfacție va fi foarte mare.
Dacă lista de activități e prea mică,  adaugă proiecte noi, ai timp să reflectezi, să creezi. Astfel, nu vei fi în situația celor cu o listă prea mică de activități, care se plâng de plictiseală. Depinde de fiecare să găsească lucruri pe care le poate face cu plăcere, lucruri și utile, și agreabile, care să-i dea o stare de bine.

Cum te aperi de „virusul“ plictiselii în cuplu?
Sunt anumite amenințări care pot instala plictiseala în cuplu – apariția copiilor, îmbătrânirea, sarcina, lipsa timpului petrecut împreună etc. Fie că te regă­sești într-o stare de apatie, fie că nu, ai putea urma recomandările lui Ian Kerner – consilier pe probleme de cuplu:
➽ cere-i partenerului să încercați ceva nou în dormitor, o fantezie, jucării, reviste – orice vă poate aduce un suflu nou este bine-venit în combaterea plictiselii.
➽ încercați ceva nou în afara dormitorului – o activitate care să vă încânte pe amândoi, să nu fie familiară, dar să vă atragă.
➽ menține-ți individualitatea – să îți menții propriile interese, pasiuni și să nu te abați de la ele atât la serviciu, cât și acasă este o soluție bună anti-blazare. Studiile arată că aproximativ 50% dintre noi se plictisesc o dată pe săptă­mână acasă sau la serviciu. Dar în rest își mențin entu­ziasmul și interesul.
➽ păstrează raportul 5:1 în privința interacțiunilor, adică la 5 pozitive doar una negativă. Nu veți sta să numărați, dar veți ști pe ce teritoriu sunteți și ce aveți de făcut în caz că gă­siți mereu subiecte de discuție – la sfâr­șitul zilei poate e obositor să mai comunici sau comunici automat pe aceleași subiecte. Când simți că nu mai ești atentă, îți zboa­ră gândul aiurea, ești în pericol de detașare și de deco­nectare de partener. Astfel poți de­veni vulne­rabilă la infidelitate, depresie, indiferență.
➽ fii egoistă în privința relației – toate cuplurile au o serie de obligații și responsabilități – familia extinsă, prietenii, copiii – și e ușor să pui tot timpul pe altcineva pe primul loc în agendă. Nu înceta să consideri relația de cuplu o prioritate. De la ieșirile de seară la vacanțe, e foarte bine să vă faceți program în doi, să fiți egoiști. Fericirea începe și se termină cu tine.

Cum te motivezi:
Dacă vrei să îți folosești capacitățile și
talentele la maximum, iată câteva sfaturi pentru a deveni motivată:
➽ Ocupă-ți timpul, acționează! Nu sta pe gânduri, fă mereu câte ceva, dacă vrei să alungi plictiseala și să îți regăsești entuziasmul. Pofta de viață vine mâncând, adică trăind clipă de clipă cu drag.
➽ Imaginația este un instrument puternic împotriva plicti­selii. Ima­gi­nea­ză-ți lucruri care te stimu­lează. Vizualizează ci­ne ai vrea să fii și unde ai vrea să ajungi, în cele mai mici amănunte. Stabilește-ți câte un obiectiv mereu.
➽ Vorbește cu oameni pe care nu-i cu­noști, fii curioasă! Toți am fost în situații în care am așteptat să se întâmple ceva, dar cel mai important este să generezi tu mișcarea lucrurilor.
➽ Creează-ți un mediu care să te fascineze. Cea mai mare parte a timpului expe­rimentăm plictiseala pentru că repetăm o rutină, care, fiind automatizată, nu poate fi așa de stimulatoare. Aceleași obiceiuri, ace­lași drum la serviciu, aceleași activități de familie, aceleași întâlniri. În loc să te simți plictisită de ele, uită-te cu fascinație, recunoștință și bucurie la soarele de afară, la cerul care în fiecare zi e altfel, la vecinii pe care nu-i cunoști așa de bine. Continuă cu colegii, cu cei apropiați. Inițiază acti­vi­tăți noi împreună cu cei dragi. Fiecare zi aduce ceva nou – dacă știm să privim și să primim noul. Deși totul ni se pare la fel.
➽ Găsește ceva stimulant și atrăgător de făcut. Poți să citești un autor nou, să înveți o limbă străină, să îți găsești un nou hobby. Orice îți stimulează mintea este un antidot sigur împotriva blazării.
➽ Găsește-ți modele de viață – cei pe care îi admiri și îi apreciezi pot fi un ghid.
➽ Evită oamenii și situațiile care te plictisesc, care nu îți dau o stare bună, care nu te stimulează. Încearcă să aduci tu ceva nou relațiilor, situațiilor. Unii oameni numai par plictisitori, când de fapt sunt doar rezervați sau timizi, dar stimulân­du-i și încurajând conversația, poți
descoperi că au lucruri interesante
de spus…

Oana Pescaru- psiholog și terapeut de familie

Poți citi întregul articol, inclusiv motivele lipsei de entuziasm, în numărul 11/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piată.




Comments

comments

Previous:

“Am un copil în Cer și unul pe Pământ”

Next:

Copii foarte ocupați: prea multe activități

You may also like

Post a new comment