Învinge mătreața inteligent

03 July of 2017

Învinge mătreața inteligent – Le tot auzi pe prietenele tale plângându-se ce neplăceri le face mătreața asupra podoabei capilare și nu numai, iar de la o vreme a început să-ți dea de furcă și ție. Ce ar fi să înveți cum să tratezi corect și eficient această problemă puțin 
spus incomodă? 
Iar dacă vrei să o tratezi inteligent, mergi la medic!

În primul rând, e bine să clarificăm un aspect important: nu întotdeauna mătreața este simptomul unei probleme, ci, așa cum se întâmplă în multe cazuri, ea este doar semnul că scalpul, la fel ca restul pielii, se regenerează. În astfel de situații, nu trebuie să intri în panică dacă observi câteva urme de mătreață pe bluză, deoarece e vorba de celule descuamate. Procesul de regenerare durează o lună. În farmacii există o multitudine de produse pentru astfel de probleme, iar dacă vei alege șamponul destinat tipului tău de păr, vei scăpa de această neplăcere imediat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu ne place să recunoaștem, sunt și situații în care primul pas pe care trebuie să-l facem dacă vrem să scăpăm de mătreață este să stabilim o consultație la medicul specialist dermatolog. Fiindcă, deși mătreața are cauze multiple, ea reprezintă o afecțiune a scalpului care, ca orice boală, necesită diagnostic și ulterior un tratament adecvat care să ajute la vindecarea ei. Astfel, dacă mătreaţa este gălbuie și uleioasă, iar pielea ta nu este uscată, ci grasă, atunci este foarte probabil să te confrunți cu o dermatită seboreică. Pielea este înroșită, iritată și este posibil să apară nu doar pe scalp, ci și în alte zone ale corpului. O altă cauză frecventă a mătreţii este infecţia cu o ciupercă numită Malassezia. 
Aceasta se găsește pe scalpul tuturor și se hrănește cu sebumul produs de glandele sebacee. Uneori se înmulţește excesiv și produce mătreaţa, care este asemănătoare cu cea produsă de dermatita seboreică, adică uleioasă, însă scalpul nu este vizibil iritat.

Factori 
favorizanți

De cele mai multe ori putem vorbi despre un cumul de factori care duc la apariția mătreții. Cei mai importanți sunt: predispoziția ereditară, ciuperca Malassezia, vopsirea părului, utilizarea unor șampoane neadecvate, folosirea în exces a fixativului sau a gelului pentru păr, o dietă dezechilibrată, stresul.

Afecţiunea are o evoluţie fluc­­­tuantă, cu perioade în care ai putea să juri cu mâna pe inimă că a trecut, dar și de exacerbare, mai ales în anotimpul rece. În plus, dacă la analizele uzuale descoperi că ai un deficit de vitamina B sau de zinc, să nu te mire că mătreața te va însoți pretutindeni.

În ce constă tratamentul

Specialiștii susțin că pentru tratament sunt indicate 
șampoane speciale care 
conţin agenţi antifungici, cum ar fi zinc, pyrithione, 
selenium sulfide, 
keto­­­­­conazol, acid salicilic 
sau octopirox. Astfel de produse se găsesc în farmacii, însă este bine să le folosești doar la reco­­­­man­darea medicului dermatolog sau a farmacistului. Tot el îți va spune care e modul de utilizare a șampoanelor, deoarece unele se folosesc ca tratament, iar altele doar pentru întreținere.

Remedii naturale

Dacă la început vei fi sceptică, după ce vei încerca remediile naturale o să te convingi că mătreața este posibil să se diminueze considerabil sau chiar să dispară. Iată câteva remedii care te pot ajuta în lupta cu această problemă atât de neplăcută:

  • Aspirina are efect de calmare a pielii iritate. Ca atare, pisează câteva aspirine pe care le adaugi în șamponul tău, iar efectele nu vor întârzia să apară.
  • Dacă ai pielea uscată, iar mătreața ta este provocată de ciuperca Malassezia, poți apela la oțet. Acesta este un bun tratament pentru mătreaţă fiindcă are efect antifungic, așa că tot ce trebuie să faci este să amesteci patru linguri de oţet cu 500 ml de apă și să clătești părul cu această soluție după ce îl speli. Atenție! Chiar dacă acest remediu este bun pentru vindecarea mătreții provocate de Malassezia, asta nu înseamnă că are același efect pozitiv dacă ai dermatită seboreică. De ce? Fiindcă îți poate irita pielea. Așa că, dacă ai dermatită seboreică, nu te încumeta să-l încerci.
  •  BicarbonatUL de sodiu este un alt remediu miraculos pentru părul tău, mai ales dacă vrei să arate și să fie cât mai sănătos. Remediul este extrem de simplu: pune două lingurițe de bicarbonat în șamponul tău uzual, iar proprietățile antifungice ale bicarbonatului se vor dovedi eficiente în cazul mătreții provocate de Malassezia.
  • Uleiul de măsline este un aliat de nădejde pentru pielea frumoasă a tenului, dar și a scalpului. Pune câteva picături de ulei pe un disc demachiant și masează pe îndelete pielea capului, mai ales locurile unde mătreața te supără. Dacă ai răbdare, ideal ar fi să stai toată noaptea cu acest ulei pe păr și scalp și să te speli abia dimineața; dacă nu, încearcă să lași uleiul să acționeze măcar 15 minute pe pielea capului. Acest remediu are efect garantat deoarece uleiul de măsline acționează asupra pielii uscate.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

dureri de picioare

Previous:

Ce afecțiuni pot anunța durerile de picioare și de articulații

Next:

Alergia la soare

You may also like

Post a new comment