Dezvoltarea masei musculare în sezonul rece – aparate de fitness, regim și antrenamente

21 December of 2018

Activitatea sportivă oferă multe posibilități, iar obiectivele fiecăruia impun atât metodele de antrenament și aparatele de fitness care trebuie folosite, cât și regimul alimentar sau durata, intensitatea și frecvența exercițiilor. Dacă scopul pentru care te antrenezi este de a crește masa musculară, atunci sezonul rece este cea mai potrivită perioada pentru a reuși.

În primul rând, dezvoltarea musculară este unul dintre cele mai complicate demersuri sportive, astfel încât trebuie să știi încă de la început că vei avea nevoie de antrenamente zilnice și de aparate de fitness specifice pentru a te putea apropia de rezultatele pe care le dorești. Problema este că mersul la sală, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, poate fi împiedicat atât de condițiile meteo și timpul pierdut pe drum, cât și de programul sălilor de sport (zile sau chiar săptămâni în care sala este închisă). Cea mai simplă și eficientă cale de a păstra frecvența antrenamentelor este să folosești unul sau mai multe aparate de fitness în confortul casei tale, iar un alt beneficiu va fi timpul pe care îl vei câștiga: nu va mai fi nevoie să parcurgi drumurile până la sală și înapoi sau să pierzi minute prețioase în vestiar și la recepția sălii.

În percepția clasică, sunt două categorii de antrenamente pe care le poți face: cele pentru slăbit (folosind aparate de fitness ce permit exerciții cardio – banda de alergare, bicicleta fitness etc.) și cele pentru creșterea masei musculare (cu aparate de fitness ce folosesc greutăți – bancă, presă, helcometru etc.). O informație interesantă este, însă, faptul că poți obține ambele efecte simultan, astfel încât poți să crești masa musculară în timp ce arzi țesutul adipos și micșorezi procentul de grăsime din corp.

Sport-Mag banca de fitness

Creșterea masei musculare

În urma antrenamentelor și eforturilor sportive, musculatura noastră se dezvoltă prin creșterea în volum a celulelor, acest proces fiind cunoscut drept hipertrofie. Astfel, musculatura ta va reacționa în funcție de ce aparate de fitness folosești și ce intensitate a efortului alegi pentru fiecare antrenament. Presupunând că “lucrezi” la intensitate maximă de fiecare dată, opțiunile pe care le ai nu sunt foarte multe: poți alege exerciții care implică folosirea unei singure articulații (cu aparate de fitness care izolează anumite grupe musculare – banca pentru biceps, presa pentru gambe etc.) sau exerciții care presupun folosirea mai multor articulații (cu aparate de fitness care permit mișcări largi și antrenează mai multe grupe de mușchi – împins la piept, tracțiuni, împins cu picioarele).

Atunci când alegi să izolezi o grupă musculară folosind gantera, haltera sau aparate de fitness specifice, acea grupă va fi solicitată la intensitate maximă, asigurând forțarea dezvoltării musculare. În acest caz, pentru a crește armonios va trebui să împarți zilele de antrenament și grupele musculare astfel încât să poți solicita toți mușchii, nu numai brațele, pieptul și spatele.

Când folosești aparate de fitness care permit solicitarea mai multor grupe musculare, efortul este împărțit de respectivii mușchi, iar dezvoltarea va fi puțin mai lentă, însă va implica (în majoritatea cazurilor) și abdomenul și musculatura mijlocului (“core” – mușchii ce ajută la echilibru și care transmit puterea dinspre picioare spre trunchi sau invers).

Soluția cea mai eficientă și comodă pentru antrenamentele de acasă este achiziționarea unor aparate de fitness multifuncționale, astfel încât să ai acces la o plajă largă de exerciții și antrenamente care să te ajute să atingi obiectivele vizate în mod corect și într-un timp scurt.

ARTICOLE SPORTIVE

Regimul alimentar

Odată ce respecți un program strict de antrenament, monitorizezi progresul și ești atent și la perioadele de odihnă și recuperare musculară, este momentul să te concentrezi asupra alimentației adecvate. Regimul are o importanță foarte mare, făcând diferența dintre pierderea în greutate (catabolism) și creșterea masei musculare (anabolism).

Un regim care să te ajute să slăbești va include foarte puține calorii (hipocaloric) și va obliga corpul să consume energie din resursele proprii (musculatură și țesut adipos). Slăbirea sănătoasă este atunci când pierzi cât mai multă grăsime, însă păstrezi masa musculară.

Pentru a crește masa musculară, va trebui să adopți un regim hipercaloric (cu multe calorii), care să te ajute să ajungi la hipertrofie. În acest sens, vei avea nevoie de foarte multe lichide și de un aport ridicat de proteine. Un regim care cuprinde proteine, fibre, minerale, vitamine și acizi grași esențiali te va ajuta să ajungi la rezultatele dorite, iar printre alimentele pe care le poți consuma pentru accelerarea creșterii masei musculare se numără și somonul, ouăle și carnea de vită.

 

 

Sursa: Adserving iAgency.ro

Comments

comments

Sarcina dupa 30 de ani

Previous:

(P) Sarcina dupa 30 de ani: intre beneficii si riscuri

Next:

Citricele, comoara pentru sanatate

You may also like

Post a new comment