Colica biliara – ce este cum se trateaza, ce o produce

28 June of 2017

O durere puternică în partea dreaptă a coastelor apărută din senin te pune pe gânduri: să fie oare de la ce ai mâncat? Mă refer la antreurile acelea gustoase, la friptura, sărmăluțele, cozonacul și licorile (ne)alcoolizate 
pe care nu ai fost în 
stare să le refuzi.

Colica biliară sau criza de fiere în limbaj neacademic este mai mult un simptom decât o boală în sine, fiind cauzată de 
destinderea sau contracția nefirească a colecistului ca urmare a unei alimentații hipercalorice. Iar pentru că prevenția e cea mai bună, evită să mănânci mâncăruri grele, chiar dacă 
perioada sărbătorilor abundă în preparate culinare care mai de care.

Simptome

Durerea instalată brusc poate să te țină câteva ore și, de obicei, apare seara sau noaptea, după consumul alimentelor cu pricina. Colica poate fi însoțită de greață, vărsături sau diaree. Partea bună este că durerea dispare ca prin minune la fel de brusc cum a apărut și deodată bolnavul se simte revigorat și plin de energie.

Cum se tratează

Diagnosticul este pus cu ușurință de medicul specialist, mai ales după efectuarea unei ecografii abdominale. Tratamentul este medicamentos și însoțit de un regim alimentar respectat măcar câteva zile după criză. Există cazuri în care colica biliară se poate transforma în afecțiuni mai grave sau chiar posibilitatea ca doctorul să decidă extirparea vezicii biliare prin 
chirurgie clasică sau laparoscopică.

Leacuri naturiste

Una dintre cele mai cunoscute 
metode de tratament naturist este infuzia de anghinare, care datorită gustului foarte amar ajută la liniștirea colecistului. Ceaiul neîndulcit trebuie înghițit în doze mici, din cinci în cinci minute. Dar la fel de bine bolnavul se poate drege și cu infuzii calde cu coada-şoricelului, albăstrele, 
lavandă, sunătoare, mătase de porumb ori păpădie sau cu decocturi din rădăcini de brusture, valeriană, lemn-dulce, 
frăsinel și pătrunjel.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

varicela

Previous:

3 complicații care decurg din îmbolnăvirea cu varicelă și cum să le previi

dureri de picioare

Next:

Ce afecțiuni pot anunța durerile de picioare și de articulații

You may also like

Post a new comment