Citricele, comoara pentru sanatate

28 February of 2013

Nu-i așa că sunt minunate fructele bogate în vitamina C? Au un gust plăcut, sunt o sursă excelentă de vitamine și conțin substanțe cu puteri antioxidante care ne ajută să ne menținem sănătatea

Aromele citricelor sunt printre cele mai apreciate în lume, iar numeroasele studii efectuate în ultima vreme au dovedit că citricele nu doar au gust bun, ci sunt și sănătoase. Este deja dovedit că aceste fructe delicioase sunt o sursă bogată de vitamine, minerale și fibre, toate acestea fiind elemente nutritive esențiale pentru buna funcționare a organismului. Acum însă citricele încep să fie apreciate și pentru substanțele biologic active pe care le conțin și care sunt înzestrate cu virtuți terapeutice și de prevenire a multor boli. Lămâi, portocale, grepfrut… Te invităm să descoperi ce beneficii pentru sănătatea ta au aceste fructe.

Lămâie
Lămâia, regina fructelor citrice, este unul dintre acele super-alimente înzestrate cu nenumărate beneficii pentru sănătate și frumusețe. Este bogată în vitamina C (50 mg la 100 g fruct), fibre și antioxidanți, dar are multe alte virtuți. Iată câteva dintre ele:
Excelent antiseptic. Studiile au dovedit că lămâia combate eficient peste 20 de germeni, fiind un ajutor prețios în lupta împotriva in­fec­­țiilor, în special a răcelii și gripei. O infuzie de mușețel cu un pic de suc de lămâie și un pic de miere este un remediu stră­vechi împotriva durerilor de gât, a febrei și a răcelii.
Elimină toxinele. Sucul de lămâie crește abilitatea ficatului de a elimina toxinele din organism. Dimineața, timp de 14 zile, bea un pahar cu apă caldă în care ai stors o felie groasă de lămâie.
Distruge paraziții intestinali. Sucul de lămâie pare a fi acid, dar odată înghițit cu apă caldă, potasiul din suc creează un mediu alcalin. Viermii intestinali și infec­țiile cu candida pros­­peră doar în medii acide. Lămâia echi­librează pH-ul din intestin, așa că paraziții nu pot supraviețui.
Favorizează circulația. Lămâia contribuie la scăderea colesterolului, flui­di­fică sângele (ca și aspirina), previne formarea cheagurilor, relaxează vasele de sânge, îmbunătățește circulația sangv­i­nă. În plus, previne apariția bolilor de inimă, iar dacă aceste boli sunt deja prezente, le încetinește evoluția.

Ajută digestia. Lămâia acționează asemeni enzimelor digestive naturale, ceea ce înseamnă că ne ajută să digerăm mai bine alimentele. Când te supără arsurile gastrice sau indigestia, bea un pahar cu apă caldă în care ai pus sucul de la jumătate de lămâie.
Previne cancerul. Lămâia conține 22 de compuși anticancer, printre care și limonine, despre care studiile arată că ajută la prevenirea și combaterea multor tipuri de cancere: la gură, piele, plămâni, sâni, stomac, colon. Camferolul, un alt compus din lămâie, reduce înmulțirea necontrolată a celulelor canceroase.

Portocală
Are gust plăcut, e dulce, zemoasă, aro­mată, hrăni­toare… Nu e de mirare că portocala e unul dintre cele mai populare fructe din lume. Este bogată în vitamina C (o portocală asigură necesarul zilnic de vitamina C), dar conține și vitaminele A, B5, B6, B9, calciu, potasiu, fibre, nume­roși antioxi­danți. În ce privește avantajele pentru sănătate, deliciosul fruct oranj nu e departe de surata lui galbenă, lămâia.
Combate hipertensiunea. Unul din­tre cele mai importante flavonoide din portocală este hesperidina. Studiile au dovedit că această substanță poate scă­dea hipertensiunea arterială.
Scade colesterolul. Hesperidina, ală­­­turi de pectine, are abilitatea de a scă­dea colesterolul „rău” (LDL). Concen­trația de hesperidină este considerabil mai mare în partea interioară a cojii de­cât în pulpa fructului.
Tratează artrita. Având proprietăți antiinflamatoare, portocalele ajută la calmarea durerilor cauzate de artrită și diminuează rigiditatea articulațiilor. Studiile susțin că un pahar cu suc proaspăt de portocale pe zi reduce semnificativ riscul apariției bolilor inflamatoare, precum artrita reumatoidă.

Previne ridurile. Vitamina C, pe care portocalele o conțin din abundență, este esențială în producerea colagenului, care este responsabil de elasticitatea pielii. Pierderea de colagen ce apare odată cu vârsta conduce la formarea ridurilor. O dietă bogată în vitamina C întârzie apariția ridurilor.

Grepfrut
Grepfrutul este o sursă excelentă de vi­ta­minele A și C, dar ne oferă și vitaminele B1, B5, precum și fibre, potasiu, anti­oxi­danți. Iată câteva dintre beneficiile pentru sănătate ale acestui fruct:
Ajută la slăbit. Este bogat în enzime care ard grăsimile, conține multă apă și are puțin sodiu: trei caracteristici care transformă grepfrutul într-un aliment ce accelerează metabolismul. Mănân­că o jumătate de grepfrut sau bea 150 ml suc de grepfrut înaintea meselor principale și în 12 săp­tămâni ai putea slăbi 2-5 kg fără să ții regim.
Remediu împotriva indigestiei. Este un aliment ușor digerabil și ac­țio­nează rapid împotriva indigestiei prin cal­marea senzației de arsură și de iri­tație gastrică.
Scade trigliceridele. În doar 30 de zile, mâncând zilnic grepfrut alb, colesterolul „rău” (LDL) scade cu 10,7%, iar trigliceridele cu 5,6%, însă mâncând grepfrut roșu obții rezultate și mai bune: colesterolul LDL scade cu 20,3%, iar trigliceridele cu 17,2%.

fruit-15408_1920
Previne cancerul. Noi cercetări în domeniu dovedesc că substanțele active din grepfrut ne protejează împotriva cancerului de plămâni, de colon și de prostată. Grepfrutul însă reacționează negativ cu multe dintre medicamente, precum tranchilizante, anxiolitice, cu anumite preparate care se dau pentru inimă sau pentru scăderea colesterolului. Cere sfatul medicului dacă te-ai hotărât să folo­sești grepfrutul ca tratament.

Text: Angela Cîlțan



Comments

comments

Previous:

Taxă pentru pacienții internați în spitale

Next:

Afecțiunile românilor

You may also like

Post a new comment