Cand ai nevoie de magneziu si cand trebuie sa iei suplimente

08 March of 2017

Magneziul este un mineral vital pentru starea de echilibru a organismului. magneziul este un mineral care asigura energie, tonus psihic si combate stresul. Un deficit real de magneziu, care sa necesite un sumpliment medicamentos cu magneziu este foarte rar si apare doar in situatii cu totul exceptionale. Asa ca a lua zilnic pastile cu magneziu (eventual completat cu o doza buna de vitamina B3, zinc si calciu) nu este un gest santos.

Magneziul este intr-adevar important pentru organism, el gasindu-se la nivelul osos, combinat cu calciul si fosforul, in proportie de 70%, iar restul de 30% aflandu-se in tesuturile moi si in fluidele organismului.

Rolul sau este de a asigura functionarea sistemului nervos si muscular, ritmul cardiac constant, rezistenta sistemului osos, favorizarea presiunii normale a sangelui, metabolismului energetic al organismului, participarea la sinteza proteinelor.

O alimentatie normala, in limite relativ largi asigura cu prisosinta necesarul de magneziu zilnic, iar in cazul in care crezi ca suferi de o lipsa d emagneziu, cea mai buna solutie este sa apelezi la alimentele bogate in magneziu.

Surse de magneziu

Daca avem o alimentatie variata nu este necesara suplimentarea cu magneziu, el fiind prezent in cereale integrale, grau germinat, tarate de grau, paine neagra, seminte de floarea soarelui, orez, nuci, leguminoase (mazare, fasole), legume verzi (spanac), tofu, apa dura, cafea, cacao, ceai.

Laptele si produsele lactate sunt o sursa medie de magneziu, in timp ce carnea, pestele si fructele contin cantitati insuficiente de magneziu pentru necesarul zilnic al organismului.

Efectele carentei

In general, alimentatia moderna, bazata pe consum exagerat de carne, produse lactate, fructe putine si saraca in legume si cereale integrale va conduce la un aport insuficient.

Aceasta situatie va genera multe probleme, printre care: deficit de crestere, astenie, slabiciune musculara progresiva, hiperexcitabilitate neuromusculara, contracturi si spasme musculare, anorexie, greturi, varsaturi, hipocalcemie, hipopotasemie, retentie sodica, aritmii cardiace, tahicardie, insomnie. In cazuri severe este afectata formarea osoasa, in cazul tinerilor, si osteoporoza, la varstnici.

Situatiile clinice in care se pot pierde cantitati considerabile de magneziu sunt: afectiunile gastrointestinale (diaree prelungita, varsaturi, malabsorbtie intestinala) si malnutritia, inclusiv cea cauzata de consumul exagerat de alcool.

Este necesar sa se acorde atentie si excesului de magneziu, urmare a consumului arbitrar de suplimente alimentare, laxative si antiacide, deoarece dozele mari pot provoca hipotensiune arteriala, greturi, varsaturi, confuzie, paralizie, coma (mai ales la pacientii cu insuficienta renala, la care nu se indica suplimentele cu magneziu).

Toxicitatea cu magneziu se intalneste la muncitorii care lucreaza in topitorii si inhaleaza pulberi cu continut mare de magneziu.

Ratia zilnica recomandata de magneziu este de 270 mg in cazul femeilor si 300 mg pentru barbati.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Testează-ți ochii!

Next:

Cură de primăvară cu leurdă

You may also like

Post a new comment