5 cauze ale pierderilor de memorie. Ce e normal să uităm și ce nu

19 January of 2018

Lapsusurile sunt o problemă comună, dar frustrantă cu care se confruntă multe persoane. Însă, de cele mai multe ori, ele nu reprezintă un motiv de îngrijorare, mai ales dacă nu apar foarte frecvent.

Există mai multe cauze care se află la originea micilor scăpări de memorie și unul dintre cei mai importanți factori în identificarea problemei este reprezentat de cât de des se întâmplă să uiți lucruri sau detalii esențiale. Iată care sunt principalele cauze pentru care uităm lucruri și când este cazul să mergem la medic:

Boala Alzheimer. Primele simptome ale instalării acestei afecțiuni degenerative a creierului este uitarea, tot mai frecventă, a unor lucruri sau persoane importante. De exemplu, este normal să uităm unde ne-am parcat mașina, o zi de naștere, să dăm un telefon sau numele unei persoane pe care abia am cunoscut-o. Însă uitarea numelor unor persoane apropiate, incapacitatea de a recunoaște chipuri, culori, forme sau cuvinte, raționamentul ilogic ori dezorientarea în timp și spațiu pot fi semne ale instalării bolii Alzheimer. Dacă citești acest articol care cuprinde tot ce trebuie să știi despre Alzheimer, vei afla cum debutează această boală, care sunt posibilele cauze ale ei, factorii de risc, dar și cum poți îngriji un bolnav de Alzheimer.

Accidentul vascular cerebral. Tulburările de memorie apărute după un accident vascular cerebral sunt frecvent întâlnite, mai ales dacă acesta a avut loc în acea parte a creierului responsabilă pentru stocarea amintirilor. Uneori însă, pierderea memoriei, asocierea greșită dintre cuvinte și obiecte, incapacitatea de a recunoaște persoane apropiate, pot fi semnele timpurii ale unui AVC. Unele atacuri cerebrale de dimensiuni mici, care nu au alte simptome vizibile, pot fi anunțate de aceste lapsusuri.

Odihna insuficientă. Poate unul dintre cele mai frecvente motive pentru care avem probleme cu memoria este lipsa somnului. Puțini sunt însă cei care conștientizează importanța odihnei și rolul pe care îl joacă aceasta în ușurința sau dificultatea cu care reușim să ne amintim unele lucruri. Atunci când dormim prea puține ore pe noapte, pierderile de memorie sunt adeseori însoțite și de schimbări bruște de dispoziție, stări de anxietate sau senzația că fiecare activitate în care ne implicăm este una efectuată mecanic.

Tratamentul medicamentos. Unele medicamente, precum antidepresivele, somniferele, pastilele de tensiune sau chiar medicamentele antigripale pot cauza, pe lângă starea de somnolență sau confuzie, o incapacitate de a ne aminti pe loc unele detalii. Senzația pe care o dau medicamentele este aceea că nu ne putem concentra suficient de bine sau de rapid pentru a ne aminti acele lucruri.

Stresul și anxietatea. Stresul are o multitudine de efecte nocive asupra organismului, iar unul dintre ele poate fi legat inclusiv de pierderile de memorie și de incapacitatea creierului de a forma amintiri noi. Cortizonul, hormonul stresului, poate face dificilă inclusiv amintirea unor lucruri mai vechi și poate cauza un deficit de atenție, care ne face să ne concentrăm cu mare dificultate asupra informațiilor noi.

După cum vezi, nu orice pierdere de memorie anunță instalarea unei boli grave, ci pot exista și alți factori care să influențeze ușurința cu care ne amintim unele lucruri. Totuși, atunci când pierderile de memorie se extind pe o perioadă mai mare de timp sau când ele includ uitarea unor persoane sau a unor lucruri familiare până în acel moment, este bine să te adresezi de urgență medicului. Reține că orice problemă de sănătate are șanse mai mari de a fi tratată cu succes atunci când este descoperită la timp, așa că nu amâna vizita la medicul specialist.

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Phovoir

Comments

comments

Previous:

Migrena, când vremea se dezlănțuie

migrene

Next:

Care sunt, de fapt, cauzele migrenelor tale și când e cazul să vezi un doctor

You may also like

Post a new comment