10 sfaturi ușoare pentru picioare grele și varice

24 October of 2016

Senzația de greutate la nivelul picioarelor, gleznele dureroase și inflamate, venele inestetice devin supărătoare mai cu seamă pe timpul verii. Aceste probleme pot fi cauzate de insuficiența venoasă cronică.
Varicele afectează peste jumătate din populație, iar zilele caniculare sunt cel mai greu de suportat. Există însă soluții eficiente pentru combaterea problemelor circulatorii de la nivelul picioarelor.
1.Dietă în culorile curcubeului
Pentru protejarea sistemului venos, consumaţi fructe și legume colorate: cireșe, zmeură, caise, piersici, pepene, respectiv roșii, ardei, morcovi şi sfeclă roșie.
2. Hidratare din abundență
Pentru drenajul țesuturilor, beţi 1,5 litri de apă pe zi. Pentru a fi siguri că ajungeți la această cantitate, beți apă dintr-o sticlă pe care o păstrați în permanență pe birou sau în geantă.
3. Multă mișcare
Zilnic, mergeţi pe jos măcar 30 de minute. Şi mersul pe bicicletă stimulează contracția mușchilor de la nivelul gambei şi tonifică peretele venos. Ajută şi o şedinţă de înot pe săptămână.
4. Atenție în călătorii
Dacă zburați cu avionul sau aveți de parcurs distanțe lungi cu autocarul, evitați să rămâneți prea mult timp nemișcați. Când stați mult pe scaun, trebuie să faceți mici mișcări de rotire, flexie şi extensie.
5. La plajă, cu măsură
Sub acțiunea razelor ultraviolete, venele se dilată, iar micile valve de la nivelul peretelui venos nu-și mai pot îndeplini funcția de clapetă. Sângele stagnează, gleznele se umflă și devin dureroase. Optaţi pentru înot şi mersul prin apă şi evitaţi expunerea la soare între orele 11.00 și 16.00.
6. Dușuri răcoritoare
Menținerea picioarelor câteva minute sub jet de apă rece stimulează circulația și crește tonusul vascular. După duş, efectuaţi un masaj blând în sensul returului venos, adică de la gleznă spre genunchi.
7. Haine confortabile
Pantalonii strâmți, jeanşii slim, curelele şi dresurile sunt inamicii picioarelor sănătoase. Purtați haine lejere, confortabile, din materiale naturale și ușoare şi renunţaţi la încălţămintea cu tocuri înalte, platforme sau pantofi strâmţi.

Afla multe alte detalii AICI

Citeste si:

  1. Româncele, pe ultimul loc la îngrijirea pielii
  2. Tratamente cosmetice de iarna pentru acasa
  3. Cadouri inspirate, produse inedite si oferte speciale la BABY EXPO, Editia 37 de Iarna !
  4. Par frumos, iarna

YARPP

Comments

comments

Previous:

(P)Preventia cancerului la san se desfasoara in toata reteaua Gral Medical

Next:

Atenţie! Sângerările gingivale pot fi semn de leucemie

You may also like

Post a new comment