Rugby-ul este ca un drog: Dacă ar fi să aleg din nou, negreșit aș alege același drum

27 November of 2014

Când alegi să faci sport de performan­ță, este o chestie lăudabilă. Dar când sportul te alege pe tine, totul se transformă într-o poveste deosebită. Este și cazul Alinei Marin, căreia rugby-ul i-a marcat pentru totdeauna existența.

Dacă vorbim despre rugby, cei mai mulți dintre noi își imagi­nează cu greu că în discuție ar putea fi adusă o femeie. Alina (34) este însă excep­ția, iar faptul că s-a născut într-o familie în ca­re rugby-ul se mânca pe pâine dimi­nea­ța, la prânz și seara a făcut-o să cu­noas­­că și să îndrăgească peste măsură acest sport.

Am început să joc la grupa de copii din cadrul clubului RC Grivița Roșie, la 10 ani, pentru o perioadă scurtă, deoarece la categoria următoare nu mai era permis accesul fetelor în echipă (eu am jucat în echipa de băieți). O perioadă bună de timp am fă­cut atletism, dar de fiecare dată când a­veam ocazia, mă băgam la o miuță cu băieții. Nu am pierdut niciun meci al echipei naționale și nici al echipei mele de suflet, Grivița.“ La 31 de ani, un prieten o îndrumă către arbitraj, dar inițial Alina nu a fost încântată, pentru că se visa doar jucând rugby. Cu toate acestea, cariera ei de arbitru a început brusc și a fost mereu în ascensiune. A fost arbitru asistent la Cam­pio­natul European de Rugby VII (București), arbitru central la Campionatul European (București), iar începând din 2012 a participat la două competiții importante: Campionatul European (Sofia) și calificările pentru Cupa Mondială (Moscova). În 2013, deși a fost convocată pentru alte evenimente sportive, a ales să-și vadă de viața personală. „Am născut un băiețel, care mă vrea numai pentru el o perioadă, așa că am pus ghetele-n cui, cum spunem noi, până la anul!“

A învățat să-și asume riscuri, dar și decizile luate. Bărbații rugbiști o res­pec­tă atât în teren, cât și în afara lui. „Cei care cunosc fenomenul mă privesc normal și mă felicită. Cei care nu-l știu prea bine  sunt mirați și pun o sumedenie de întrebări. Rugby-ul nu este un sport dur, părerea mea. Cred doar că nu este înțeles de cei care nu sunt în acest fenomen. Este un sport de contact, da, foarte spectaculos și jucat în spiritul fairplay-ului.“

Rugby-ul a făcut-o să aibă încredere în ea, dar și în cei din jur, să fie mai responsabilă. „Am învățat să am respect față de mine, coechipieri, adversari, an­trenori, oficiali și susținători.“
Sportul înseamnă sacrificii. „În momentul în care alegi să urmezi o carieră de sportiv, copilăria ta ia o altă turnură. Șo­tronul, leapșa, frunza și toate celelalte sunt înlocuite cu orele de antrenament și cantonamente. La momentul respectiv nu am înțeles și mi s-a părut puțin ne­drept, dar mai târziu am realizat că am luat decizia corectă și am făcut ceea ce trebuia. Toate acele ore de muncă au dus la formarea caracterului meu puternic, care m-a ajutat și mă ajută să depășesc obstacolele vieții. Dar sacrificiile la care fac referire sunt totodată momente petrecute ală­turi de prietenii mei, sunt lecții de viață care mă ajută enorm în prezent. Tot aceste sacrificii reprezintă și baza înfiripării unor relații de prietenie indistructibile, care nu ar fi luat naștere în niciun alt mediu decât în acesta… sportiv. Dacă ar fi să aleg din nou, negreșit aș alege același drum.“
Și-a văzut visul cu ochii. „Cel mai captivant și emoționant moment a fost participarea mea la calificările Campionatului Mondial din 2013. Acolo erau echipele la care eu doar visasem și pe care sperasem că le voi vedea jucând într-o bună zi. Faptul că am arbitrat echipe precum Anglia, Franța, Sco­ția, Italia, Țara Galilor pentru mine a fost mai mult decât visul împlinit. Și ca totul să fie perfect, am prins și finala (Anglia – Spania), ca arbitru asistent. Recunosc că nu mai aveam nici aer, nici nu mai știu e­xact cum am intrat pe teren; îmi aduc aminte fluierul de început al meciului, care m-a trezit. O experiență pe care nu o voi uita niciodată, nu am cum!“

Alina mi-a măr­turisit că renunțarea la rochie și la pan­toful cu toc în favoarea ghetelor cu crampoane și a șortului nu a schimbat-o ca femeie. „Rugby-ul te învață să lucrezi în echipă! Și ca să ne amuzăm puțin, la mine este foarte simplu. Soțul rugbist, eu arbitru. Cum deciziile arbitrului nu sunt comentate, totul e perfect! Glumesc! În cuplu tot ceea ce contează este încrederea, respectul și dragostea, iar noi avem cât cu­prinde. Și este atât de plăcut să stai lângă cel pe care-l iubești și să dezbați subiecte îndrăgite de amândoi. Acum sunt mamă! Băiatul este mic, are doar 3 luni și jumătate, dar pe viitor nu văd de ce și cum m-ar putea împiedica faptul că sunt ma­mă în cariera de arbitru. Nu sunt nici prima, nici ultima. Probabil că îl voi lua cu mine la antrenamente!“

„Se zice că fotbalul e sportul rege. Probabil această afirmație stă la baza problemelor sportului românesc. Fot­balul acaparează întreaga impli­care financiară, ajutat în mare mă­sură de mass-media. Nu doar rugby-ul este ignorat, deși este singurul sport de echi­pă din România care a participat ne­greșit la toate edițiile de cupă mondială. Există și alte sporturi cu tradiție – gimnastica, boxul, caiac-canoe, handbal, atletism etc., dar care din nefericire la momentul actual sunt ignorate cu desă­vârșire. (…) În alte țări cu tradiție rugbistică este puțin invers (Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie). Puțini știu că rugby-ul este pe locul 3 în lume ca audiență după CM de fotbal și Olimpiadă.“
Text: Ada Oprea

Comments

comments