Performanța nu e dată neapărat de calitățile fizice sau intelectuale, ci de voință, de dorința de învinge, de a merge mai departe, de plăcerea dată de activitatea în sine, de hotărâre, de devotament. Mărturie stau poveștile lui Andrei (din Baia-Mare, născut cu sindrom Down) și Viorel (un tânăr de 18 ani, cu un coeficient de inteligență de 45, aflat în grija DGASPC sector 6, București).
„Poveste spusă de o mamă pentru…toți cei care vor să citească!“, așa își începe istorisirea dna Liliana Cupșa, medic de profesie, mama lui Andrei. „Totul a început în anul 1995, când s-a născut copilul blond, cu ochi albaștri și… sindrom Down. La acea dată, lipsa de informații făcea ca prognosticul pentru Andrei să fie de neacceptat pentru mine. Așa că am hotărât că am un copil frumos, sănătos și care va putea să facă
orice va dori. Așa am hotărât eu, dar avea să fie foarte greu.“
Dezvoltarea lui Andrei a fost mai lentă decât a altor copii (a stat în șezut mai târziu, a mers și a vorbit mai târziu). A fost înscris la o grădiniță obișnuită la vârsta de 4 ani. „Am avut șansa unei educatoare deosebite, a fost bine integrat și foarte iubit de copii. Înscrierea la școală a fost o provocare: orientarea din partea comisiei era pentru școala specială. Am căutat variante și am ales Școala Waldorf. Din nou am avut șansa unei învățătoare care a înțeles că important era Andrei ca individ și nu eticheta pe care scria sindrom Down.“
Gimnaziul a însemnat altă școală, alt sistem, o nouă provocare. Școala la care a fost înscris nu avea experiența copiilor cu cerințe educaționale speciale. Un colectiv de profesori tineri și foarte deschiși au acceptat să lucreze cu Andrei (după o programă adaptată) și din nou colegii au înțeles cum este Andrei și l-au îndrăgit foarte mult. „Pentru înscrierea la liceu am studiat Programa de admitere și am descoperit un articol care permite înscrierea la liceu a unui elev cu CES (cerințe educative speciale), fără susținerea examenului de evaluare națională și am procedat conform legii (aproape necunoscută celor care ar trebui să ia decizii în învățământ). Acum Andrei este elev în clasa a X-a la Liceul «Emil Racoviță» (primul elev cu progama adaptată din istoria acestui liceu).“
Pare că lucrurile au decurs usor? „Pentru fiecare etapă din viața lui Andrei am bătut la uși care păreau ferecate, am vorbit cu persoane care nu trebuiau decât să aplice legea (dacă ar fi cunoscut-o), m-am întâlnit cu fiecare profesor, am făcut teme acasă, am mers la logoped și la psiholog.“
„Și așa cum hotărâsem eu în urmă cu 16 ani, Andrei face tot ceea ce își dorește: merge la școală, are prieteni, schiază, înoată, joacă baschet, merge în excursii, face cumpărături, citește și folosește calculatorul. Trăiește într-o lume în care el nu vede răutatea, nu simte indiferența, o lume în care toți suntem o mare familie și ne iubim. Un singur regret are: că persoanele dragi care au plecat prea devreme la îngerași, tăticul și bunica lui, pot doar să-l urmărească și să se bucure de reușitele lui de acolo, din cer. Este mare iubitor de muzică, jocuri pe calculator și playstation. Este harnic și atent la nevoile celor din jur.“
Andrei face înot și schi. Mama l-a dus la bazin și pe pârtie pe la 9, 10 ani, pentru a
putea să le practice împreună, nici vorbă de gânduri de performanță. Până în 2010 a schiat și a înotat de plăcere, deși nu foarte corect ca tehnică. Rezultatele au apărut când a început să participe la competițiile Special Olympics.
În ceea ce privește eforturile, sacrificiile, renunțările lui Andrei ca să ajungă la aceste performanțe, dna Cupșa pomenește spusele dlui Marian Slavic, mare campion și actual antrenor de înot al băiatului: „Andrei nu are calități de înotător, nu are constituția unui înotător de performanță și pentru el fiecare mișcare, fiecare respirație sunt un lucru repetat de n ori și doar ambiția și dorința lui permanentă de a-și vedea mama mândră de el l-au adus la performanța de azi.“
Satisfacțiile sunt pe măsură. Prin rezultatele în sport, Andrei a demonstrat că este și el bun într-un domeniu. Îl cunoaște lumea, îl oprește pe stradă, îl felicită. Dar cea mai mare satisfacție pentru Andrei este primirea unei medalii.
Participarea la competiții a însemnat cantonamente în țară și în străinătate. „În 2011 a fost plecat pentru prima dată fără mine, 10 zile în Parâng! A cunoscut multă lume, a întâlnit persoane cu dizabilități,
a trebuit să se descurce singur, să socializeze, să se adapteze. A câștigat multă încredere în forțele proprii și a înțeles ce înseamnă dizabilitatea.“
Pe viitor, Andrei își dorește multe medalii și să ia parte la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015, Los Angeles.
Să stai de vorbă cu Viorel este o reală încântare. Chiar dacă, poate, ai o zi proastă, reușește să ți-o însenineze, să te facă să te simți în stare să răstorni munții, să-ți reamintești de lucrurile simple, dar pline de semnificație, să te rușinezi de scuzele pe care ți le tot găsești pentru a nu fi făcut una sau alta.
Viorel e un băiat bine legat, plăcut. Vorbește puțin mai greu din cauza emoțiilor, dar și a dizabilității intelectuale (conform actelor școlare, are un coeficient de inteligență de 45). Îi strălucesc ochii când vorbește despre schi, antrenamente, concursuri, colegii de echipă sau despre cursurile de dans…
Provine dintr-o familie dezorganizată. A fost în plasament cu decizie judecătorească din 2006 la Centrul pentru copii cu dizabilități „Sfântul Andrei“ din sectorul 6. Este în clasa a XI-a la Școala Profesională de Arte și Meserii nr. 3, specializarea Turism și Alimentație, dar visul lui este să lucreze pământul, într-o grădină.
Din 2011 locuiește într-un apartament social administrat de DGASPC sector 6, pe care, în această vară, pentru că tocmai a împlinit 18 ani, va trebui să-l părăsească. Acest lucru îl sperie, fiindcă nu are încotro s-o ia.
Îi place foarte mult să schieze. Din 2008, când a descoperit asta în tabăra de sporturi de iarnă din Munții Parâng, pe parcursul a 5 ani și a tot atâtea tabere de pregătire a muncit, perfecționându-și stilul, îmbunătățindu-și abilitățile. Pentru Viorel fiecare participare la astfel de evenimente (taberele de pregătire din Austria, din 2011 și 2012, Jocurile Regionale ale Bavariei, 2010) înseamnă creșterea încrederii în forțele proprii, recunoașterea abilităților dobândite, oportunitatea de a-și face noi prieteni. Să mai amintim că a luat medalia de argint la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2013, Coreea de Sud?
EXTRA INFO
✽Fundația Special Olympics din România (specialolympics.ro) a fost înființată în 2003, ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics. Prin programele sale, Fundația îi sprijină să facă sport pe tinerii cu dizabilități intelectuale, respectiv pe cei cu un IQ mai mic de 70.
✽Beneficiile practicării sportului de către tineri cu dizabilități intelectuale sunt: creșterea pronosticului de viață, achiziții psihice și de personalitate incredibile – încredere în propriile forțe, faptul că reușesc să se descurce singuri, că socializează etc.
Cătălina Oprea
Articol apărut în numărul 13/2013 al revistei “Ioana”.
Comments

Previous:
Important reper istoric și cultural, la Moșna

Next:
Periplu la Nămăiești și la Corbii de Piatră
You may also like
-
27 Jun
Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului
CălătoriiConsiderat, datorită celor 96 de hectare ale sale, cea mai mare expoziție în aer liber ...
-
21 Nov
Haideți să ne împrietenim!
Reportaje și interviuriTe așteptăm să ne spui sugestiile, laudele, criticile și, în general, tot ce vrei să-i ...
-
13 May
“Câinii noștri fac parte din familie”
Reportaje și interviuriCâinii sunt și ei suflete nevinovate care nu doresc decât un codru de pâine și ...
-
23 May
Drumeții pe plaiuri prahovene
CălătoriiNatura bogată a Văii Teleajenului atrage turiștii dornici de relaxare, dar și iubitorii sporturilor în ...