Respectul de sine. Ce este și cum îl poți cultiva

27 May of 2020

Respectul de sine este o formă de iubire de sine în care o persoană înțelege și apreciază trăsăturile de caracter care stau la baza adevăratului eu. Respectul de sine este un dar pe care ni-l oferim atunci când devenim mai puțin motivați să-i mulțumim pe ceilalți pentru a obține aprobarea lor și mai motivați să trăim o viață autentică și integră, în ciuda a ceea ce crede oricine despre noi.

Nu se poate duce o viață mai bună și mai fericită dacă nu ne cunoaștem valoarea personală. Iată câțiva pași pentru a crește stima de sine și pentru a avea o viața așa cum ne-o dorim:

1) Cine se scoală de dimineață departe ajunge. Nu este vorba doar de un traseu sau o hartă a zilei pe care tocmai o începem, ci este vorba de sănătate. Cerul încă întunecat al zorilor oferă minții o atmosferă liniștită și clară. Fă o plimbare înainte să începi ziua pentru a-ți curăța mintea de lucruri inutile.

2) Stabilește obiective. Pentru o viață bună și fericită trebuie să știi ce vrei să faci cu ea, să știi ce lucruri te interesează și care sunt prioritățile. Caută inspirație în jur, caută un model dacă nu ai încă aceste obiective și întreabă-te: vreau să fiu ca X sau să fac ce face Y?

3) Ține un jurnal. Asta te ajută să-ți limpezești gândurile și să rămâi organizat. Fă o listă cu lucrurile pe care trebuie să le faci. Notează obiectivele pe termen scurt și pe termen lung.

4) Spune pas persoanelor toxice. Încearcă să scapi sau să te îndepărtezi de oamenii care au o influență negativă asupra ta. Sunt acele persoane care îți scot mereu în evidență slăbiciunile și te fac să te îndoiești de valoarea ta de sine.

5) Citește cărți. Uită de cărțile de dezvoltare personală și bucură-te de lectura adevărată. Caută scriitori moderni pentru a înțelege viziunea lor despre viață și inspiră-te din caracterul personajelor creionate în aceste romane.

6) Mergi în călătorii. Nimic nu se compară cu experiența de a vedea locuri noi, de a înțelege alte culturi și civilizații. Vizitează locurile cele mai cunoscute, dar lasă-te pierdută și prin zone neturistice căci acolo este adevărul.

7) Ai grijă la ce mănânci. O mâncare toxică, la fel ca oamenii toxici te va îmbolnăvi garantat. Bea multă apă, mănâncă fructe, încearcă bucătăria altor popoare etc. Mănâncă sănătos și rămâi sănătoasă.

8) Meditează. Permite-ți plăcerea simplă a singurătății. Fă yoga, te ajută să-ți relaxezi mintea.

Citeste si: 5 reguli pe care le respectă cuplurile durabile

Articol exclusiv online, text: Ada Oprea, sursa foto: unsplash

Comments

comments

intuitie intuitia o forma de inteligenta

Previous:

Ce inseamna a avea intuitie, de unde vine si cum o folosesti

oamenii inteligenti, om singur

Next:

Este tipic pentru oamenii inteligenti. Nu socializeaza decat rar

You may also like

Post a new comment