“Unii îngeri au nevoie de aripi”

28 August of 2011

Din primele momente în care am conștientizat propria-mi feminitate am avut un singur gând, o singură dorință mai presus de oricare alta: să fiu Mamă!

Foto: Cristian Niculescu


Întotdeauna am simțit că preaplinul de dragoste din sufletul meu nu poate fi dăruit mai cu folos decât unui copil, iar gândul acesta scump l-am purtat în inimă tot timpul. Îmi spuneam că pot suporta orice, mai puțin lipsa unui copil. Din păcate, așa cum mi-a spus cineva mai târziu, cuvântul zidește, iar cele spuse de mine atunci și-au dovedit peste ani puterea.
În 2005 l-am cunoscut pe cel ce avea să-mi devină soț trei ani mai târziu. Povestea noastră este simplă, dar frumoasă în același timp: două suflete pereche care s-au întâlnit și au învățat să iubească împreună. Planurile de căsătorie s-au născut de la sine, ca o firească continuare a unei povești frumoase. Ne-am căsătorit «la zi sfântă», pe 8 noiembrie, sperând ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril să ne ocrotească viitorul împreună. Doi ani mai târziu, visul meu s-a împlinit: am rămas însărcinată. Câte visuri și speranțe, ce amestec de emoții, dar peste toate astea, un presentiment întunecat îmi apărea din când în când în suflet. Simțeam că bebelușul nu e bine, deși toate testele ne asigurau că sarcina evoluează normal. Am aflat că vom avea o fetiță, exact cum își dorea soțul meu, iar lunile treceau greu, abia așteptând să o cunoaștem, să o răsfățăm, să ne bucurăm amândoi de fructul iubirii noastre. I-am ales împreună numele de botez: Ilinca-Daria.
Și într-o duminică dimineață, bebița noastră a hotărât că a venit vremea să cunoască lumea. A fost ultima zi în care m-am bucurat cu adevărat de ea. Ziua care trebuia să fie cea mai frumoasă din viața noastră s-a transformat în începutul unui coșmar, al unei lupte surde împotriva unui destin nedrept. Fetița s-a născut cu multiple malformații, tetralogia Fallot fiind cea mai gravă; neonatologul nu i-a dat nicio șansă. Numai că Ilinca avea alte planuri: voia să trăiască…
Din păcate, inimioara Ilincăi nu a fost suficient de puternică și a încetat să mai bată după 4 luni și jumătate. A plecat liniștită și senină și ne-a lăsat în urma ei mai puternici și mai hotărâți în a nu lăsa niciun moment să se irosească, pentru că momentele speciale nu se mai întorc. Îngerașul nostru s-a născut cu aripile frânte, dar cu o imensă dorință de a zbura. Nu a reușit să învețe zborul și s-a înălțat repede spre Lumină pentru a pluti pe aripi de nor.“

Sindromul CHARGE
Testarea genetică a relevat cauza multiplelor malformații: sindrom CHARGE. O anomalie genetică rară, (o dată la 10.000-12.000 de nașteri la nivel mondial), insuficient studiată de specialiști, evoluția fiind diferită de la un copil la altul. Apar asocieri de malformații cardiace, auriculare, renale, atrezii de esofag, iris colobom etc. Perspectivele oscilează de la sumbre până la foarte optimiste. Singurul aspect cert este lupta continuă pe care trebuie să o duci ca părinte pentru a încerca să faci pentru puiul tău tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i da șansa la o viață cât mai aproape de normalitate.

Simona Niculescu – București



Comments

comments

Previous:

“Educația este o punte între oameni”

Next:

“Apelul la 112 mi-a salvat viaţa”

You may also like

  1. Buna,
    Sunt mama si te inteleg…E cumplit.Dar trebuie sa aveti puterea sa mergeti mai departe si sa incercati din nou.Merita tot efortul si toata oboseala rasul si bucuria aduse de un copil in viata unei familii.

Post a new comment