“Prețuim fiecare clipă de viață”

06 August of 2012

Credit foto: Arhiva Hospice Casa Speranței Într-o lume din ce în ce mai doritoare de înavuțire, în care reușita personală și fericirea se măsoară în bani, în case, în ma­șini și în vacanțe scumpe, în care nu ne ajunge timpul pentru noi înșine, darămite să mai dăruim din el și din atenția noastră sea­mănului aflat în nevoie, există și oameni care merg „contra curentului“, care nu-și me­najează deloc forțele fizice și psihice și… dăruiesc timp, energie, ajutor concret, compasiune, optimism. În mod gratuit.
După ce am stat de vorbă cu Ramona Popa (asistent medical, șef al echi­pei medicale adulți a organiza­ției Hospice Casa Speranței), cu Simona Tulfan (medic oncolog cu competențe și de îngrijire palia­tivă) și Monica Jalia (asistent medical), am
plecat cu sentimentul că mai există un strop de omenie.
„De cele mai multe ori, oamenii pe care îi îngrijim sunt trau­matizați ca urmare a diag­nosticului necruțător pus, a nenumă­ratelor inter­venții chirurgicale suferite, a lipsei de informare, a tratamentelor aplicate. Tocmai de aceea acceptă cu greu ideea că îi poate îngriji cineva fără să aștepte nimic în schimb, le poate oferi alinare dezinteresat. De pildă, avem paciente operate de cancer la sân, cu mas­tectomie totală sau parțială, care vin cu mâna umflată pe partea cu operația (limfedem) și, bine­înțeles, foarte speriate, întrucât nu își mai pot folosi acea mână. Noi le învățăm cum să facă exerciții și masaj ca să reducă această neputință și le oferim o mănușă specială, strânsă, care realizează un fel de automasaj“, ne spune Ramona.

Din păcate, 1 din 5 români este afectat de o boală incurabilă, iar îngrijirea palia­tivă nu este cunoscută și practicată la nivelul la care ar trebui, așa că la centrul Hospice din București vin pacienți din Capitală, din Craiova, Pitești, Teleorman, Constanța,
Plo­iești, Giurgiu etc. Programarea se face pe cât posibil în aceeași zi. În Bucu­rești, cam 15.000 de persoane ar avea nevoie de îngrijire. „Deocamdată, oferim servicii medicale și sociale (pentru drepturile pacientului) la cabinetul din Str. Feti­țelor nr. 26 și acasă la pacient. Sperăm ca în 2014 să fie gata centrul din Plumbuita, cu 30 de pa­turi, a cărui pia­tră de temelie a fost pusă în mai 2012“, ne spune Ramona.

Deseori, bolnavii de cancer, după un lung șir de tratamente, de operații, după luni de spitalizare, ajung acasă… să-și aștep­te moartea. Sunt traumatizați de tot acest parcurs, de ideea mor­ții, de ide­ea de rușine, de necurăție față de ceilalți membri ai familiei, și ajung să se izoleze, să fie măci­nați de durerea fizică și de depresie.
„Primul meu caz de paliație a fost pe sistemul ori-ori“, mărturisește Simona. „Am mers la o tânără de 27 de ani care era în comă, mai avea câteva ore de trăit, întrucât avea un neoplasm de rect cu invazie exter­nă. Gemea, era inconștientă, i-am făcut un calmant pentru durere, i-am umezit buzele cu apă și i le-am dat cu vitamina A ule­ioa­să… Mi-am dat seama că nu mai era nimic de făcut, decât să încercăm să-i facem trecerea mai ușoară. I-am spus mamei ei s-o țină de mână și să-i poves­tească ceva frumos. Am ieșit plângând de acolo și mi-am zis că viața e prea scurtă, că nu știm ce ne așteaptă a doua zi… După 6 ore pacienta a murit, iar pentru mine acest caz a fost un moment de cumpănă: exact ce mă putea face să renunț m-a făcut, de fapt, să continui. Mi-am dat seama că e mare lucru să oferi alinare unui om.“

Pacienții apre­ciază nu numai îngrijirea medicală, ci și faptul că au cu cine schimba o vorbă, că le deschide cineva ușa, că au pe cine să sune în caz de nevoie.
„Am îngrijit o vreme o pacientă în vârstă de 68 de ani, care avea 9 fistule (găuri) pe abdomen și avea nevoie de 3 pungi pentru drenare și pentru eliminarea materiilor fecale. De 2 ani se îngrijea singură, cum putea, o mai ajutau cei 2 băieți ai ei, darsimțea atât de murdară, de impură, încât nici nu-i lăsa s-o atingă, iar ea nu se apropia de nepoțelul de câteva luni. Cu greu m-a acceptat și a căpătat încredere în mine, dar apoi eram «pisicuța ei aris­to­cra­tă». A murit în decembrie 2011, cumva cu sufletul mai alinat“, mărturisește Monica.

Copiii bolnavi sau ai pacienților aflați în îngrijirea Hospice beneficiază de ex­cursii și tabere, iar adulții pot lua parte la întâlniri de grup, la come­mo­rări, la parastase, ca într-o mare familie. Boala și moartea nu-l afectează doar pe omul în cauză, ci și pe familia lui, pe prietenii acestuia, tocmai de aceea e important să fie susținuți moral. În felul acesta au fost susținute și fetele gemene ale unei alte paciente, despre care ne vorbește Ramona: „Din ianuarie 2009 îngrijesc o doamnă învățătoare, acum în vârstă de 39 de ani. A fost diagnosticată cu cancer ovarian în august 2009, în perioada septembrie–octombrie a aceluiași an a suferit vreo 7 intervenții chirugicale, majoritatea pe abdomen. Când am preluat-o, abdomenul ei, de la stern până sub ombilic, era o plagă. Practic, a fost trimisă acasă să moară, lucru greu de acceptat în con­dițiile în care este divorțată, are două fetițe gemene în clasa a V-a și locuiesc cu toatele îm­preună cu bunica. Din cauza traumei, cu greu m-a lăsat s-o ating, pentru ca apoi să fie surprinsă că nu o doare. De atunci e tot la pat, însă trăiește. Acum urinează sin­gu­ră, i s-au închis toate plăgile și, cel mai important, este lângă fetele ei. Practic, e un miracol că a su­pra­viețuit.“

„Dar voi cum rezistați?“, apare inevitabil întrebarea, iar răspunsul a fost la unison că mulțumirea, licărul din ochii bolnavilor incurabili te face să continui.

Nimeni nu e singur
✽Serviciile HOSPICE (hospice.ro) sunt gratuite pentru toți beneficiarii. Fondurile necesare funcțio­nării serviciilor de îngrijire palia­tivă pro­vin din proiecte inter­na­țio­nale, sponsorizări, evenimente de caritate, de la partenerii britanici, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Județean Brașov, Consiliul Local Brașov, GSK România și de la contribuabilii care direcțio­nează 2% din impozitul pe profit.
✽Cu toate că boala nu mai răspunde la tratament, starea bolnavului poate fi ameliorată prin controlul simptomelor su­pă­-­ rătoare, alinarea durerii, consiliere psihologică (de care pot beneficia și membrii familiei), servicii de asistență socială (pentru obținerea drepturilor legale și pentru familiile care se confruntă cu greutăți materiale) sau consiliere spirituală din partea preoților, în funcție de opți­une și confesiune.
✽Dacă starea de sănătate îi permite bolnavului să se deplaseze și vine pentru consultații în policlinică, el poate lua parte și la activitățile din centrul de zi, unde terapia ocupațională și legătura cu un grup din care fac parte oameni ce trec prin situații asemă­nă­toare îi poate ridica moralul, îl poate încuraja.

Cătălina Oprea

 

Acest material îl poți citi și în nr. 16/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.



Comments

comments

Previous:

Câinii comunitari, între iubire și eutanasiere

wavebreakmedia ltd, 2012/Shutterstock.com

Next:

“Femeile, mai speriate de datorii decât bărbații?”

You may also like

Post a new comment